Aşa cum v-am prezentat în exclusivitate, Rapid – Farul se va juca joi de la ora 19, iar o victorie a noastră este aproape vitală, având în vedere că astfel ne putem distanţa de constănţeni la şapte puncte. Calculele hârtiei par simple, având în vedere că palmaresul direct, din ultimii 20 de ani, pe Giuleşti, este clar în favoarea Rapidului. Dar aşa se întâmplase şi cu Oţelul, aşa că hai să fim atenţi! Din 1995, pe Giuleşti s-au jucat 14 meciuri, iar Rapid a câştigat 10, câte două fiind înfrângeri, respectiv egaluri.
Dintre toate, cel mai dureros rezultat a fost un 0-0 din 2006, după o evoluţie fenomenală a portarului de atunci al Farului, George Curcă, egal care ne-a costat foarte mult în lupta pentru titlu. Pentru că am vorbit însă de un moment neplăcut, hai să ne amintim şi de două frumoase. Anume ultimul meci din Liga 1 pe care l-am jucat în compania lor, pe Giuleşti, în 2009, şi pe care l-am câştigat cu 1-0 pe final, deşi am jucat o repriză în inferioritate numerică după ce Marius Constantin a fost eliminat… la vestiare!
La fel de frumoasă a fost şi victoria obţinută în liga a doua, acum doi ani. Am condus cu 2-0 din debutul meciului, dar Farul ne-a egalat pe două greşeli de-ale noastre, iar reuşita victoriei a venit abia pe final, din gheata lui Alex Ioniţă II, după o pasă excelentă a lui Mădălin Martin. O victorie marcă înregistrată Rapid. Nu ne-ar deranja să fie una la fel şi acum… Dar să fie victorie! Hai băieţii!!!






CHIAR TREBUIE CISTIGAT MECIUL ASTA!
CU BALOTESTI AM JUCAT MODEST, APROAPE SLAB
DAR AM CISTIGAT PUNCTELE. ASTA CONTEAZA MULT.
DACA VREM IN LIGA 1, SA CISTIGAM ACEST MECI.
NU ESTE VITAL, DAR NE ADUCE LINISTE SI SIGURANTA!
PUTINA CONCENTRARE, GALERIA ISI VA FACE DATORIA SI SA TRECEM
CU BINE DE ACEST MECI. FARUL PARE IN MARE FORMA ASA CA ATENTIE!
HAI RAPIDULET, SA FACI UN MECI MARE!!