Dorinel Grecu, portarul Oţelului Galaţi, a făcut un meci fenomenal în Giuleşti sâmbătă. A oprit de cel puţin cinci ori mingea din drumul ei spre gol, iar la finalul partidei, tabela a arătat 0-0. Un scor total neverosimil pentru ceea ce s-a întâmplat pe teren, dar care are o justificare dacă ne gândim ce formă capătă portarii adverşi când au în faţă atacanţii Rapidului. Sezonul trecut, Călin Albuţ a avut o intervenţie fenomenală în faţa lui Borda, a la Gordon Banks.
Până la final i-a mai oprit pe Benson şi Coimbra din drumul spre gol, iar Rapid a făcut doar 0-0 cu Viitorul pe Giuleşti. Să nu-l uităm nici pe Curileac de la Botoşani, care cu un reflex de senzaţie a blocat golul victoriei din gheata lui Niculae în prelungirile partidei. A fost doar 2-2. Pe listă se poate înscrie, fără probleme, şi Hotoboc de la Oţelul. Chiar dacă în sezonul precedent i-am bătut pe gălăţeni cu 2-0, veteranul care era atunci în poarta lor a blocat cel puţin alte cinci goluri ca şi făcute.
Apoi a fost Mihai Mincă! Până la meciul de la Cluj-Napoca, cu CFR, Mincă era un portar de nivel mediu, la fel cum a rămas şi după meciul cu Rapid. Dar împotriva băieţilor noştri a scos cinci mingi imposibile doar în prima repriză! Ne-au bătut cu 2-1 şi ne-au trimis în liga 2… Un alt exemplu elocvent este Niga, goalkeeperul de la Rapid Suceava, care acum două săptămâni a apărat un penalty şi a avut alte câteva intervenţii excelente în faţa jucătorilor noştri pentru ca la final să fie 1-1.
Ne-am rezumat mai mult la meciurile din 2015, dar n-avem cum să-l uităm nici pe George Curcă. În 2006, pe când era la Farul, a prins o zi fabuloasă în Giuleşti, într-un 0-0 care a îndepărtat titlul de Rapid şi l-a dus unde trebuia să se ducă el conform rânduielii. Evident, Georgică a făcut atunci meciul vieţii! Mai are rost să dăm şi alte exemple? Bălgrădean, Naumovski sau Stăncioiu au făcut unele dintre cele mai bune meciuri ale carierei împotriva Rapidului. Suntem o echipă care ratează mult, dar care ambiţionează şi portarii suplimentar!
Din pacate, si multe dintre executii, mai ales in ultimele meciuri, ii ajuta pe portari sa se „descopere mari” brusc. In meciul cu Otelul, au fost vreo trei scapari singur cu portarul (Iulian Popa in prima repriza, Martin si Embalo in a doua). Cand esti singur cu portarul, e un pic cam ca la 11 metri. Unde se spune ca nu apara portarul, ci de fapt suteurul rateaza. Sambata, Iulian Popa avea infinit mai multe sanse sa nimereasca poarta decat piciorul portarului, si totusi mijlocasul Rapidului a reusit „sa castige la loto”, bifand probabilitatea cea mai mica. La fel, Martin putea foarte bine sa continue in loc sa suteze pe langa portarul iesit in intampinare (daca era „un pic mai jucator”, Martin l-ar fi driblat si-ar fi inscris nestingherit). De Embalo… mai bine pastrez tacerea – golul de la Bacau a fost un miracol cu care ma tem ca baiatul asta n-o sa se mai intalneasca prea curand, din pacate. Iar penalty-ul lui Trandu a fost tras prost, sa fim seriosi – a se vedea cliseul amintit mai sus, despre cum se-ntampla la nefructificarea unui penalty. Stiu, din afara e usor de vorbit, in teren intotdeauna e mai complicat decat pare din tribune. Dar la cum s-a jucat in a doua repriza a fiecaruia dintre ultimele doua meciuri de pe Giulesti, e rusinos ca Rapid nu doar n-a castigat la o diferenta mare de goluri, cum ar fi fost normal, ci nici macar n-a reusit sa-l marcheze pe cel izbavitor. Iar aici cauza cred ca e mult mai repede calitatea precara a jucatorilor nostri decat cea extraordinara a portarilor adversi.