Rapid şi pulberea de magie vişinie

Atunci când joacă Rapid pe un teren străin, mai ales cu echipe mici, de provincie, parcă peste tricourile jucătorilor adverşi se împrăştie o pulbere de magie, de forţă vişinie, care le dă putere şi entuziasm să lupte pentru rămânerea în istorie. Cel puţin acest lucru a fost vizibil de-a lungul istoriei. Galeria noastră, în mod cert, funcţionează precum un catalizator pentru adversari. Şi pe Giuleşti, doar că acolo serul vişiniu infuzat mental în sângele băieţilor noştri este adesea mai puternic.

În deplasare însă, indiferent dacă avem o galerie de 200 de suporteri sau una de câteva mii, ea cântă şi pentru adversari. Aşa a fost şi la Berceni, comună care ne-a produs cea mai mare umilinţă din Cupa României din ultimele trei decenii. La nivel teoretic, Berceni nu e o echipă rea, măcar prin simplul fapt că are în primul unsprezece doi jucători, Epaminonda Nicu şi Răzvan Pădureţu, care au jucat în grupele Ligii Campionilor alături de Unirea Urziceni. Şi au făcut-o bine!

Adversarii noştri nu joacă mai bine cu noi pentru că au ceva împotriva noastră. Nu, pentru că aşa le dictează inima, spiritul care coboară asupra fiecărui teren unde Rapid joacă un meci oficial. Acum a fost Berceniul. În trecutul nu foarte îndepărtat au fost Internaţional Curtea de Argeş sau Dacia Unirea Brăila. Formaţii modeste în momentul în care Rapid se bătea la titlu. Ca să nu mai amintim de cazurile Arieşului Turda sau Forestei Fălticeni.

Prima nu a jucat vreodată în divizia naţională, dar a câştigat Cupa din 1961 în finală cu Rapidul. A doua ne-a eliminat în semifinalele în 1967, când puteam face şi noi eventul… A pierdut ulterior finala, dar era deja o satisfacţie enormă şi o performanţă pe care sucevenii nu au mai atins-o apoi în istorie. Şi aici vorbim numai de cupă, fără a ne gândi câte probleme am avut în campionat cu adversari minusculi precum Brăneşti, Chiajna, Târgu Mureş sau Tărlungeni…

Ne-au costat multe satisfacţii acele înfrângeri, dar ne-au întărit convingerea că suntem speciali şi că, de multe ori, nu lipsa noastră de valoare a fost problema. Nici măcar ghinionul, ci dorinţa adversarului de a se evidenţia în faţa unei echipe aparte, uni echipe care trăieşte altfel fotbalul. Desigur, actualul lot al Rapidului nu a arătat senzaţional, dar nu cred că dacă îi punem pe Luque, Moke, Popa, Tudoran, Robuste, Grassi, Jeslinek, Kuşnir, N’Koyi, Vasile, Josl sau Martin lângă Pătulea, Chiţu, Gudea, Alexandru Radu, Mihai sau Neagu, ca să amintim numai câteva nume de la ultimele două adversare, care ne-au învins, putem spune că sunt inferior valoric. CV-ul şi felul în care pun piciorul pe minge spun multe!