Jucătorii Rapidului, om cu om în meciul de la Berceni

Ce găsești în articol

  • Aboneaza-te la newsletterul 1923.ro

Rapid a părăsit după multe decenii Cupa României dintr-un tur atât de incipient, fapt care face cu atât mai ruşinos eşecul cu 1-0 de pe terenul lui ACS Berceni, o echipă deloc de speriat. Pentru că meciul nu a fost televizat, reporterul 1923.ro prezent în tribună vă oferă o analiză la obiect a tuturor celor 14 fotbalişti folosiţi de Dan Alexa. Din păcate, concluziile trase duc în dreptul faptului că rezultatul negativ este perfect meritat şi justificat.

Ciprian Manea – portarul de 19 ani a jucat în general bine, chiar dacă a fost ezitant la unele faze. A apărat patru – cinci mingi grele, rezultat foarte important pentru nivelul scăzut de experienţă pe care-l are, dar are partea sa de vină la golul încasat, fiindcă a stat pe linia porţii la centrarea lui Epaminonda Nicu deşi, în mod normal, ar fi trebuit să încerce o respingere.

Ondreij Kuşnir – fundaşul ceh are calităţi de fotbalist. Dribling bun, poziţionare bună în teren, dar fără prea multă consistenţă în atac, iar pe faza de apărare i se poate reproşa că golul s-a marcat de pe partea sa. La finalizare a fost slab, deşi a avut câteva oportunităţi. Pentru a rezuma, putem spune că ne aşteptăm la mult mai mult de la un internaţional ceh!

Miquel Robuste – fundaşul central spaniol este, probabil, cel mai sigur fundaş pe care Rapid îl are în acest moment. Intervenţii simple şi eficiente, şi-a făcut în general treaba cu ACS Berceni şi poate fi menţionat ca fiind una dintre puţinele certitudini ale Rapidului.

Davide Grassi – italianul mai are nevoie de acomodare. A comis o serie de erori la faze banale în debutul partidei, care au fost la un pas să ne coste scump. După două pase greşite şi interceptate de adversari însă, experienţa sa şi-a spus cuvântul, iar Grassi şi-a redresat evoluţia.

Nicolae Vasile – căpitanul Rapidului a fost la un pas să înscrie un eurogol în prima repriză, cu un şut asemănător celui pe care Hagi l-a transformat în gol cu Columbia în 1994. Mingea a fost totuşi scoasă de sub bară de portar. În ciuda unor pase bune furnizate de Nichi, acesta a fost depăşit în câteva cazuri de Epaminonda Nicu, fundaş de 35 de ani, care a şi centrat la unicul gol al partidei.

Wilfred Moke – stâncă de obicei în faţa apărării, Moke a fost şters, imprecis şi moale în partida de la Berceni, fapt care l-a şi determinat pe Dan Alexa să-l înlocuiască cu Embalo la mijlocul reprizei secunde. Cea mai modestă evoluţie a sa de până acum.

Răzvan Trandu – a jucat satisfăcător pentru sarcinile pe care le are. Cel mai mult s-a remarcat printr-o minge scoasă de pe linia porţii în repriza a doua, dar şi prin câteva intervenţii reuşite la mijlocul terenului. Per ansamblu însă, a fost în nota echipei, adică mediocru.

Mădălin Martin – a jucat doar o repriză, asta şi din cauza faptului că a fost extrem de şters. Nu a contribuit la vreo acţiune ofensivă, remarcându-se doar printr-o fază în care s-a încurcat cu Luque, mingea ajungând la un bercenar. Situaţia sa este însă, oarecum, de înţeles, având în vedere că în ultima vreme a jucat puţin din cauza unor probleme medicale.

Miguel Luque – decarul Rapidului nu a semănat deloc cu un coordonator veritabil, el fiind mult mai şters decât l-ar recomanda CV-ul. Singura realizare notabilă este o pasă pe care i-a furnizat-o lui Tudoran în primele minute, peste apărarea adversă, care l-a lăsat pe puştiul Rapidului singur cu portarul. În rest, spaniolul a părut în plus pe teren.

George Tudoran – este un tânăr care promite, chiar dacă, în bună măsură, înfrângerea este cauzată de el! Tudoran a arătat clasă la doar 19 ani, atât în prima repriză, cât şi în a doua, când s-a descurcat foarte bine atunci când a fost lansat în careu. Asta însă numai la nivel de dribling, fiindcă ambele finalizări au fost dezastruoase, cu toate că de fiecare dată s-a aflat în poziţie ideală.

Patrick N’Koyi – atacant bătăios, s-a zbătut mult, a oferit şi un assist foarte bun pentru Tudoran care a ratat incredibil, dar a avut prea puţine realizări, având în vedere numele adversarilor pe care i-a avut în faţă. N’Koyi arată ca un atacant mai bun decât Benson, de exemplu, dar nu pare să aibă, deocamdată, ceva din aura unui golgheter de care avem atâta nevoie.

Iulian Popa – intrat la pauză în locul lui Martin, Popică nu a mai avut evoluţiile din partidele precedente, cu toate că a încercat să fie mai prezent în joc decât cel pe care l-a schimbat. Şeptarul din Giuleşti nu a avut vreo realizare notabilă, ba chiar a părut nervos şi precipitat în multe momente.

Jose Embalo – a ratat două ocazii monumentale pe final, chiar dacă se afla în poziţii în care nu ai voie să îţi baţi joc. Singura sa contribuţie a fost obţinerea unei lovituri libere de la 22 de metri de poarta adversă. În rest pare a fi cea mai proastă afacere pe care Rapid a făcut-o vara asta.

Jiri Jeslinek – fostul fotbalist al Spartei Praga a jucat primul meci oficial în tricoul Rapidului, însă a stat pe teren prea puţine minute pentru a putea avea o evoluţie cuantificabilă. În ciuda acestui fapt, Jeslinek a contribuit la crearea unei faze frumoase de atac în ultimele secvenţe ale partidei.

Concluzia este că Rapid a jucat slab şi că nu merita să se califice. Sperăm însă ca lucrurile să se regleze până sâmbătă, iar cu Ceahlăul să arătăm mult mai bine. Trebuie să profităm şi de avantajul Giuleştiului, dar şi de gândul că urmează două săptămâni fără meciuri oficiale. Victoria este mai importantă decât oricând!

Aboneaza-te la newsletterul 1923.ro

* indicates required





Despre autor

1923.ro

Online inca din 2009, site-ul 1923.ro este de departe cel mai important site dedicat unei echipe fotbal din Romania.Cu un trafic lunar de peste 1 milion de vizitatori, 1923.ro este inca o dovada ca dragostea, creativitatea si disciplina aduc rezultate notabile si infrang toate obstacolele aparute in cale.Fondat de Dragos Leasa in 2009, site-ul 1923.ro functioneaza pe un principiu prin care si-a castigat milioane de admiratori: "Spune cu voce tare ceea ce simti si da posibilitatea si altora sa faca acelasi lucru".Va multumim ca sunteti alaturi de noi in aceasta calatorie minunata!

Un comentariu la „Jucătorii Rapidului, om cu om în meciul de la Berceni”

Comentariile sunt închise.