Daniel Burcea a lăsat Dinamo din dragoste pentru Rapid

Ce găsești în articol

  • Aboneaza-te la newsletterul 1923.ro
La Constanţa am pierdut cu 1-0, însă înfrângerea a avut şi un moment special, acela al debutului la prima echipă al altui produs al clubului, Daniel Burcea. Asta după ce, în prima etapă, fusese promovat între buturi Iulian Manea. Burcea a fost pentru prima dată în lotul echipei mari în urmă cu un an şi jumătate, când Rapid a jucat la… Constanţa! Tot împotriva Farului, în liga a doua, dar a câştigat cu 2-o. Legat de acel episod, mijlocaşul îşi aminteşte cu drag: „La prima mea selecţie la echipa mare, colegii mi-au făcut botezul de rapidist în autocar, adică m-au pus să cânt imnul Rapidului, cum face orice nou venit în Giuleşti. E una dintre cele mai frumoase amintiri pe care le am de la Rapid”, a declarat Burcea pentru 1923.ro.
burcea
Dar nu unica, fiindcă tot Dani ne-a povestit alte episoade frumoase care i-au rămas în inimă de când este în Giuleşti. Adică de şase ani. „M-am apucat de fotbal la 7 ani la Juventus Colentina, la care am stat 3 sezoane. Apoi am plecat la Dinamo, pentru că fratele meu era acolo. Am stat trei ani şi în Ştefan cel Mare, dar de la Dinamo am plecat în momentul în care parinţii mei au hotărât să îl ia pe fratele meu de acolo, iar eu îmi doream mult să joc la Rapid. Aveam 13 ani când am venit la club!”, ne-a explicat Burcea, continuându-şi apoi şirul de amintiri legate de Rapid.
 burcea
La Rapid a ajuns în 2009, dar pe Giuleşti a fost mult mai devreme. Ce-i drept, la un meci al echipei naţionale a României: „Primul meu meci la care am fost pe Giuleşti, a fost România – Finlanda 2-1, din 2004. Aveam 8 ani. M-a fascinat din prima atmosfera de pe stadion, deşi eram doar un copil!”. Discuţia se mută inevitabil şi spre anii pe care Burcea şi i-a petrecut la sectorul juvenil al Rapidului: „La juniori, antrenorul şi colegii m-au primit într-o atmosferă frumoasă şi am avut foarte multe de învăţat de la ei. Una dintre experienţele mele frumoase a fost când am câştigat la Dinamo acasă cu 3-0, în noiembrie anul trecut, împotriva foştilor colegi! Alt moment frumos trăit de mine a fost atunci când antrenorul mi-a comunicat că sunt chemat la echipa mare, mai ales atunci când am fost în lot pentru meciul cu Fcsb din Liga 1″.
Legat de obietivele pe care Burcea şi le-a trasat, acestea sunt unele de bun simţ pentru un puşti de vârsta sa, plin de entuziasm şi de sete de performanţă: „Îmi doresc din toată inima să pot contribui la obiectivul echipei, de a promova, iar pe plan personal o să fac tot posibilul să mă antrenez cât mai bine pentru a da randament, ca echipa să se poată baza pe mine”.

Aboneaza-te la newsletterul 1923.ro

* indicates required





Despre autor

1923.ro

Online inca din 2009, site-ul 1923.ro este de departe cel mai important site dedicat unei echipe fotbal din Romania.Cu un trafic lunar de peste 1 milion de vizitatori, 1923.ro este inca o dovada ca dragostea, creativitatea si disciplina aduc rezultate notabile si infrang toate obstacolele aparute in cale.Fondat de Dragos Leasa in 2009, site-ul 1923.ro functioneaza pe un principiu prin care si-a castigat milioane de admiratori: "Spune cu voce tare ceea ce simti si da posibilitatea si altora sa faca acelasi lucru".Va multumim ca sunteti alaturi de noi in aceasta calatorie minunata!