Rapid

Analiza meciului Rapid – Ceahlăul 1-0

Fiindcă partidele Rapidului nu sunt încă televizate, echipa 1923.ro face tot posibilul să vă ţină cât mai bine la curent cu ceea ce se întâmplă în fiecare partidă. Astfel, vă propunem o nouă analiză completă a fotbaliştilor care au fost pe teren sâmbătă împotriva echipei din Piatra Neamţ.

Andrei Drăghia – titular şi căpitan în premieră în acest sezon, Drăghia a arătat câteva ezitări, dar per total a dat siguranţă echipei cu intervenţiile sale. Ceahlăul a pus rareori probleme în atac, dar Drăghia a deviat decisiv în bară şutul lui Popadiuc din minutul 79. A fost o revenire de bun augur.

Ondreij Kuşnir – pare să fi câştigat definitiv locul de titular în banda dreaptă a apărării rapidiste. Internaţionalul ceh nu a avut probleme în apărare, iar pe faza de atac a avut un aport destul de însemnat, contribuind la câteva şarje ofensive a Rapidului. După trei meciuri jucate se dovedeşte un transfer reuşit.

Miquel Robuste – spaniolul a jucat în nota lui. Fără să iasă în evidenţă, a fost sigur în cele mai multe rânduri, chiar dacă a periclitat serios siguranţa porţii lui Drăghia la o pasă pe care a trimis-o în centru la începutul partidei şi care a fost aproape să fie recuperată de un adversar.

Davide Grassi – ultimul venit la Rapid a mai comis, ca şi la Berceni, câteva bâlbe în apărare, norocul său fiind pressingul foarte subţire pe care Ceahlăul l-a făcut. Pe parcurs şi-a revenit însă, iar punctul culminant a fost marcarea golului din minutul 8, când a apărut excelent în careu la un corner. Rămânem la părearea că Robuste – Grassi poate fi un cuplu de fundaşi centrali şi pentru Liga 1!

Tomas Josl – a jucat în locul căpitanului obişnuit, Nicolae Vasile, şi a făcut-o foarte bine. Josl s-a evidenţiat din nou prin cele două calităţi care l-au făcut cunoscut încă de la venirea la Rapid: determinarea şi o mare capacitate de efort. În apărare a fost foarte precis, iar în atac a creat în câteva rânduri panică în careul advers. A ieşit accidentat în minutul 81.

Wilfred Moke – a jucat mai bine decât la Berceni, în special pe faza de apărare, asta şi pentru că Ceahlăul nu a atacat aproape deloc. În atac prezenţa lui nu s-a făcut simţită, dar cel mai important este că şi-a achitat sarcinile cu brio.

Răzvan Trandu – evoluţiile sale la Rapid devin tot mai consistente, el acoperind foarte bine atât faza defensivă, dar arătând, în acelaşi timp, şi reale veleităţi de „coordonator”. Este un mare câştig pentru Rapid şi sunt premise ca evoluţiile sale să devină şi mai bune.

George Tudoran – puştiul venit de la Viitorul s-a impus pe merit în primul unsprezece şi joacă din ce în ce mai bine de la un meci la altul. Împotriva Ceahlăului şi-a valorificat iar cel mai important atu al său, driblingul prin care poate scoate din joc doi-trei adversari fără probleme. Tudoran este un fotbalist pe care Rapid ar trebui să îl transfere cu orice preţ!

Iulian Popa – de obicei mijlocaş de bandă, Popa a jucat cu Ceahlăul în centru şi a făcut-o foarte bine. Şeptarul rapidist a oferit câteva pase foarte bune colegilor din atac, puţin lipsind ca Cioablă să nu fructifice cel puţin una dintre ele. Este un fotbalist pe care Rapid se poate baza fără probleme şi în Liga 1.

Florin Cioablă – venit şi el tot de la Viitorul a fost folosit pe o poziţie uşor atipică, cea de mijlocaş lateral. Vârf de meserie, Cioablă a revenit în atac, mai ales după ieşirea lui N’Koyi, şi s-a mişcat foarte bine. La doar 19 ani are un simţ al porţii dezvoltat, trage la poartă fără să se complice, dar mai are nevoie de puţin noroc. Împotriva Ceahlăului a avut trei bune ocazii de a marca, una după o centrare a lui Kuşnir şi două după pasele lui Iulian Popa. Atacant care seamănă foarte mult cu Alex Ioniţă I, Cioablă ar trebui păstrat, exact ca şi în cazul lui Tudoran.

Patrick N’Koyi – olandezul a fost şters şi cu Ceahlăul, chiar dacă s-a zbătut mult. Pare a traversa un mic blocaj psihic cauzat, cel mai probabil, de faptul că nu a marcat deocamdată. În acest moment pare a avea o formă sub cea a lui Florin Cioablă!

Miguel Luque – decarul spaniol traversează un con de umbră. Intrat în minutul 52 în locul lui N’Koyi, Luque a fost eclipsat de ceilalţi colegi din atac. A părut uşor crispat, temându-se de greşeli, motiv pentru care a pasat cel mai des în spate sau lateral, aducând mai mult a mijlocaş defensiv.

Jiri Jeslinek – cehul a jucat în ultimele 20 de minute şi s-a descurcat bine. Chiar dacă s-a împiedicat de câteva ori în minge, Jeslinek arată calităţi de atacant foarte bune, fiind chiar aproape de gol la ultima fază a meciului. Având în vedere că este un fotbalist care a revenit după o perioadă de inactivitate, sunt şanse exponenţiale ca forma sa să devină din ce în ce mai bună.

Nicolae Vasile – a jucat doar 13 minute, după ce l-a schimbat pe accidentatul Tomas Josl. Vasile a preferat să joace simplu, să contribuie la conservarea rezultatului şi să nu se avânte în atac de această dată. Din punctul nostru de vedere, evoluţia sa a fost una perfectă având în vedere momentul jocului.

Aboneaza-te la newsletterul 1923.ro

* indicates required





Melodia Etapei #8 - Hai Rapidu', Hai Realu'

S-ar putea sa te intereseze

Back to top button

Avem nevoie de tine!

Te rog deblocheaza Ad Blockerul.