Incredibil cum e viata asta… In decembrie, la inmormantarea lui Nae Manea, Corneliu Vadim Tudor tinea un discurs. Un „La revedere” spus vecinului sau, legenda Rapidului, omul Nae Manea, plecat mult prea devreme dintre noi. Nimeni nu anticipa ca era de fapt un „Pe curand”. Corneliu Vadim Tudor a plecat astazi in lumea celor drepti. Dumnezeu sa-l ierte!
Discursul lui Corneliu Vadim Tudor la inmormantarea lui Nae Manea (de la minutul 5:39)
Ultima poezie scrisa de poetul Corneliu Vadim Tudor
ULTIMA CAFEA
Hai, Moarte, să bem o cafea
Ţi-o fac cu caimac, aromată
Mai leapădă-ţi coasa cea grea
Şi mantia asta ciudată.
Te rog să iei loc în fotoliu
Nu mă supără dacă fumezi
După cine eşti, Moarte, în doliu?
De ce tot suspini şi oftezi?
E foarte fierbinte cafeaua
Nu te grăbi, că te frigi
Mai lasă-mi pe cer, încă, steaua
Dacă eu am să mor, ce cîştigi?
Ai venit să mă iei în persoană
Prea mare onoare îmi faci
Din toată specia asta umană
Numai pe mine mă placi?
Hai să-ţi ghicesc în cafea
E bine să ştii ce te-aşteaptă
O cumpănă grea vei avea
Dar tu te descurci, eşti deşteaptă.
Eşti tot timpul în criză de bani
Aici, te asemeni cu mine
De ce să fim noi duşmani?
Eu te-nţeleg cel mai bine.
Lumea te aplaudă de departe
În zvon de corridă, olé!
Fii bună şi-ntoarce-te, Moarte
Să văd: după tine ce e?
Acum eşti captivă la mine
Am vrut să-ţi arăt, draga mea
Că nu-mi este frică de tine:
Ţi-am pus şoricioaică-n cafea.
Corneliu Vadim Tudor
Noaptea de duminică spre luni
6 spre 7 septembie 2015





