George Copos răspunde acuzațiilor de plagiat
Fostul patron al Rapidului, George Copos, a reacționat după ce Universitatea București a decis că una dintre cărțile sale – „Alianțe matrimoniale în politica principilor Țării Românești și Moldovei între secolele XIV-XVI” – este suspectă de plagiat.
„E o tîmpenie! O să mă duc în instanța de judecată, iar instanța va decide consecințele. Punct. O parte din autori au fost folosiți în bibliografie, pentru că numai aceia au scris despre alianțele matrimoniale.
Deci, practic, am studiat o parte a aceleiași bibliografii (n.r. folosită de Cătălin Parfene). Comisia o să facă o analiză ca să vadă care sînt autorii luați în considerare la bibliografie.
În orice caz, o lucrare care nu a fost publicată niciodată nu poate fi plagiată. Nu există așa ceva, o să se vadă în instanță”, a spus Copos pentru „Ring”, conform gsp.ro