Povestile cu Rapid au intotdeauna iz de toamna tarzie, pictata in visiniul ultimelor frunze, in visiniul vinului din paharele baute pe-nserat, in albul nostalgiilor venite odata cu sfarsitul lui noiembrie. Ca un nonsens povestea mea si a Rapidului a inceput intr-o zi de martie. Rapidule, iti amintesti? Era o zi de primavara, insa gradele de afara sugereau ca iarna nu si-a spus inca ultimul cuvant. Era ger, insa acolo, in inima Giulestiului, era o caldura inexplicabila. Mii de suflete si trupuri saltau si sareau la unison, simteau la unison, cantau la unison. 20.000 de oameni se metamorfozau intr-un singur lucru: galeria ta. Doamne, si ce te mai invidiau unii pentru frumusetea nebunilor tai. Priveau tribunele pline de patos si se intrebau, cum tu, o echipa de cartier, puteai trezi pasiuni atat aprinse. Si-ar fi dat altii, Rapidule, jumatate din trofeele alea frumoase si aurite, pentru ca, macar pentru cateva momente sa aiba o parte din dragostea ce ti-o purtam tie. Nu zic ca la altii nu exista fanatism, insa la tine e altceva. E o pasiune trecuta de limite, de timp, de inteles. E de neinteles pentru altii, Rapidule, dar pentru noi e atat de simplu, de pur. Noi ne intelegem din priviri, din gesturi, din lacrimi. Pai cate lacrimi nu s-au varsat pentru tine, Rapidule? Cati barbati n-au plans ca niste copii de neputinta, de dor sau de dezamagire? Sau de fericire, Rapidule, pentru ca tu ne-ai adus atata fericire cat nu credeam vreodata ca am sa pot simti. Au ajuns unii, silabisiti de doua ori, sa rada pe seama ta, sa ne spuna noua ca nu stim ce e performanta, ca ne multumim cu putin, ca suntem nebuni. Stii? Mi-e mila de ei, Rapidule, ca ei n-au ridicat in picioare mii de oameni la un meci de matineu, nu au avut jucatori ce plang pe teren, nu au avut niciodata culoare, desi tribunele lor sunt mai colorate decat sala unui spectacol de circ. Nu ti-am zis, Rapidule? Din invidie se nasc vorbele si din neputinta de a intelege. Te gandeai tu, atunci in ’23 cat o sa fi de iubit? Te gandeai tu, ca dupa aproape un secol, vei strange in tribunele tale oameni atat de patimasi, de sinceri, de nebuni? Oameni care poate nu si-au dat viata pentru tine, dar care traiesc pentru tine, simt si o simt al naibii de tare? Tocmai de aia ne doare asa tare, Rapidule, pentru ca iubirea fara margini naste durere fara margini. Dar ne-am obisnuit cu ea si face parte din farmecul tau, pentru ca, la noi, Rapidule, cand nu-i greu? Bai, si avem un mod de suferi si de a ne bucura in acelasi timp, cum altii nici nu-si imagineaza ca exista. Suferim pentru tine, suferim ca norocul ala n-a fost niciodata de partea ta, dar in acelasi timp, acolo, inconjurati de oameni la fel ca noi, suntem cei mai fericiti. Ti-am purtat culorile, Rapidule peste tot in tara, ti-am purtat numele si am fost asa mandra cand oamenii pe strada imi spuneau ca sunt Rapidista. Mi-ai fost alaturi oricand, oriunde, mi-ai fost in gand, in suflet, in vene si pe trup. Ai fost in aerul pe care il respiram, in lacrimile varsate in atatea si atatea nopti ce mi-au slabit inima si mi-au albit parul. Si cand toate astea s-au intamplat, cand tu mi-ai oferit totul, cum as putea eu vreodata sa te las? Nebunia si lacrimile, agonia si extazul, trenul si sinele, noptile pierdute, zilele de sarbatoare. Imnul si rotile de tren, golurile la vinclu, barele din ultimul minut. Sapun si nebunia lui de ales al fotbalui, Nico-pustiul terbil al Grantului si Panco, Panco Italiano care a simtit ca nimeni altul spiritul tribunelor, cei din teren si frumosii tribunelor. Râul, ramul, Giulestiul. Toate-s ale tale, Rapidule!
Doar Rapid
Transforma-ti si tu sentimentele in cuvinte si noi le vom face cunoscute lumii intregi
[easy_contact_forms fid=4]
