Șansele Rapidului de a se salva de la retrogradare au crescut însă Cristiano Bergodi e convins că totul se va decide în ultimele etape. Giuleștenii au acumulat 28 de puncte în 28 de partide și au egalat Brașovul în clasament.
„Este o victorie foarte importantă pentru noi și muncită, pot spune. Am avut și puțin de noroc pentru că nici Brașovul nu a jucat rău. Știam că va fi un meci foarte incins. Sunt bucuros pentru victorie, dar încă n-am realizat nimic. Trebuie să lucrăm mai mult. Sunt mulțumit, mergem înainte. După fiecare victorie normal că șansele de salvare sunt mai mari. Dacă ne gândim însă că am făcut tot ce trebuie deja, greșim. A fost o victorie muncită, jocul n-a fost foarte spectaculos, dar e important că am câștigat meciul„ a declarat antrenorul italian.
Cristi Săpunaru a marcat golul de trei puncte pentru rapidiști. Căpitanul feroviarilor a transformat o lovitură de la 11 metri obținută de Daniel Niculae.
„Săpunaru e un jucător foarte important pentru noi. E normal să iasă în evidență pentru că a marcat. Merită felicitați băieții pentru că ei au fost pe teren și au dat tot ce au avut mai bun. Cel mai mult mă interesează să ne salvăm de la retrogradare și vom sărbători la final. Programul este greu pentru că mai sunt multe meciuri de jucat. Noi ne gândim doar la meciul viitor, cel cu Botoșani și vom vedea apoi” a încheiat Bergodi, care la finalul partidei a fost chemat să salute numeroasa galerie a Rapidului care a făcut deplasarea la Brașov.





