Bergodi a fost prezentat oficial! La Rapid s-a întors un campion din 2003!

Ce găsești în articol

  • Aboneaza-te la newsletterul 1923.ro

Cristiano Bergodi a fost prezentat la Rapid azi în cadrul unei conferințe de presă. Tehnicianul italian va pregăti echipa din Giulești în ultimele opt etape ale acestui sezon, având drept obiectiv salvarea de la retrogradare.

”M-am întors cu mare bucurie la Rapid, fiindcă atunci când am plecat, în 2007, a fost cel mai mare regret al carierei mele. Eram neînvinși și aveam o echipă foarte bună. acum am riscat venind aici, este foarte greu, dar și frumos în același timp. Suporterii din Giulești sunt fantastici, îmi era dor de atmosfera făcută de ei! Am văzut câteva meciuri ale Rapidului și am constatat că este o echipă foarte bună. Cred în salvarea de la retrogradare, altfel nu veneam!”, a declarat Bergodi în cadrul conferinței de presă.

El va fi ajutat la Rapid de staff-ul tehnic alcătuit din: Mihai Ianovschi,  Raffaele Longo, Luigi Ciarlanti – antrenori secunzi, Marian Ioniță – antrenor de portari și Ionel Colonel – preparator fizic. Marian Ioniţă a fost antrenorul de portari al echipei şi în 2003, când în Giuleşti a ajuns ultimul titlu de campioană.

Sursa: fcrapid.ro

Aboneaza-te la newsletterul 1923.ro

* indicates required





Despre autor

1923.ro

Online inca din 2009, site-ul 1923.ro este de departe cel mai important site dedicat unei echipe fotbal din Romania.Cu un trafic lunar de peste 1 milion de vizitatori, 1923.ro este inca o dovada ca dragostea, creativitatea si disciplina aduc rezultate notabile si infrang toate obstacolele aparute in cale.Fondat de Dragos Leasa in 2009, site-ul 1923.ro functioneaza pe un principiu prin care si-a castigat milioane de admiratori: "Spune cu voce tare ceea ce simti si da posibilitatea si altora sa faca acelasi lucru".Va multumim ca sunteti alaturi de noi in aceasta calatorie minunata!