Cea mai simpatică apariţie de la ProRapid
După ce antrenorul Cristian Pustai a declarat la conferința de presă de joi că mai are nevoie de întăriri, la ProRapid s-a prezentat un personaj mai iute decât Meulens, mai puternic decât Gecov și mai determinat decât Cristi Săpunaru. Vă putem spune că acesta s-a acomodat foarte repede cu atmosfera de la echipă, cucerindu-i imediat pe jucători, dar și pe ceilalți angajaţi ai clubului. Numele noii achiziții a rapidiștilor este… Goofy. Nu, nu este un vârf brazilian care va rupe plasele adverse și care poartă numele îndrăgitului personaj al lui Walt Disney, ci este noul „talisman” al echipei. Goofy este un bulldog englez, în vârstă de un an și jumătate și îi aparține de drept spaniolului Edu Oriol. Patrupedul a fost imediat adoptat și de restul jucătorilor, Nicky Vasile, mezinul lotului, fiind unul dintre partenerii de joacă preferați ai cățelului.
Sursa: Facebook RAPID TV