Dorinţa de a fi fotbalist poate fi spulberată subit de o accidentare groaznică. Pentru că în sport, în general şi în fotbal, mai ales, problemele de sănătate pot juca un rol determinant în renunţarea la activitatea de performanţă. Cu atât mai ult când o astfel de problemă intervine în perioada junioratului. Despre câţi copii n-aţi auzit că au renunţat la sportul de performanţă după ce au suferit fracturi sau rupturi de ligamente ori menisc? Lista este, fără îndoială, interminabilă, însă există şi excepţii fericite. Puşti care luptă, alături de familie, cu orice preţ, ca visul să le devină realitate. Este şi cazul lui Andrei Stamate, portar la juniorii A ai Rapidului, a cărui poveste echipa 1923.ro v-o prezintă în continuare.
Stamate joacă la Rapid de 13 ani!
La un banal antrenament de acum două luni, puştiul şi-a prins piciorul sub el, iar ligamentul încrucişat al piciorului drept a cedat. O accidentare oribilă, însă care pentru Andrei nu a reprezentat decât un imbold să devină şi mai puternic şi să îşi dorească cu o şi mai mare ardoare să revină pe teren. „Sunt la Rapid de 13 ani. Nici nu mă gândesc să plec de aici până nu joc măcar într-o repriză pe Giuleşti!”, sună strigătul de luptă al puştiului care abia şi-a sărbătorit majoratul. E rapidist convins, chiar dacă clubul pentru care visează să joace i-a întors spatele când avea cea mai mare nevoie de el.
„Am cerut 700 de euro la club, dar mi-au zis că n-au obligaţii faţă de mine!”
Evident, o astfel de accidentare necesită costuri uriaşe, mai ales pentru un sportiv care trebuie să beneficieze de un tratament şi o recuperare ca la carte pentru ca mobilitatea genunchiului să rămână neschimbată faţă de cea pe care o avea înaintea accidentului. Cam 4.000 de euro trebuie să cheltuiască în total familia puştiului, fiindcă la cluburile de tradiţie din România ajutarea juniorilor în astfel de situaţii pare să ţină de domeniul SF de cele mai multe ori. „Am noroc să am o aşa familie, mă ajută enorm! De la club am vrut doar o mică parte din bani, am vorbit să-mi dea 700 de euro care să acopere costurile unei truse de unică folosinţă cu toate ustensilele pentru operaţie. Nu mă aşteptam sincer să primesc ajutor, deşi speram… Mi s-a spus însă scurt şi la obiect că clubul nu are nicio obligaţie faţă de mine! Ce să mai zic?”
„Dacă nu am fi rapidişti sută la sută, nu ar rămâne nimeni aici!”
O dezamăgire cruntă, adunată multora în cei 13 ani de juniorat, dar care nu pot ştirbi nici măcar o fărâmă din iubirea pe care Andrei o are pentru Rapid: „La Rapid, ca junior eşti un sclav care nu are o sticlă de apă, nu are un vestiar, nu are nimic! Doar să te duci să te antrenezi şi să joci, iar la terminarea junioratului să îţi zică «PA» sau să te ţină pe acolo, să îşi bată joc de tine… Şi aduc în loc jucători de care nu a auzit nici naiba, când ar putea să facă o echipă de rapidişti sută la sută, că dacă nu am fi rapidişti sută la sută, nu cred că ar mai fi stat cineva la 18 ani într-un loc unde nu ai pic de condiţii, nu eşti plătit şi nici măcar nu eşti băgat în seamă! Două treninguri am primit la Rapid, atât! În schimb, tata a făcut rost de sponsorizări ca să cumpărăm câteva mingi şi echipament pentru grupa mea… Cantonamentele au fost făcute din banii noştri, iar în ultimii doi ani noi, juniorii, nu am avut nici vestiare, ne dezbrăcăm în sala de forţă de la ProRapid. Nici teren nu mai avem, dar pretenţii să avem rezultate există!”
A apărat poarta primei echipe la 16 ani
Cuvinte cutremurătoare ale unui copil de 18 ani, dar care vorbesc de la sine despre drama generalizată pe care Rapidul o traversează la nivel juvenil şi care nu lasă loc de alte interpretări… Cu toate astea, Andrei visează la echipa mare, cu care de altfel a şi cochetat în mai multe rânduri. „Am făcut încă de la 16 ani destule antrenamente cu echipa mare a Rapidului. Am şi jucat acum doi ani într-un amical cu Sportul, la ProRapid. Îi mulţumesc domnului Dumitru Iordan, care este un antrenor de portari excepţional şi care m-a chemat mereu la prima echipă când a putut. Este un om de nota 1.000 şi ne antrenează perfect, fiindcă el vrea ca noi să fim cei mai buni, nu să vină la Rapid portari de pe la cine ştie ce echipe. De fiecare dată când Rapid a apelat la el a răspuns prezent, chiar dacă alţii l-au dat mereu uşor la o parte! De altfel, foarte mult m-a ajutat și maseurul clubului, domnul Gică Păun!„
Face recuperare trei ore pe zi şi ia calmante din cauza durerilor
În plină recuperare, la două luni de la groaznica accidentare, Andrei trage tare trei ore pe zi ca să revină cât mai repede pe terenul de fotbal. „Fac cam două ore de kineto şi fizioterapie dimineaţa, la clinica Sanador, apoi ţin multă gheaţă pe genunchi când ajung acasă şi seara mai merg cam o oră şi la bazin. E obositor, dar trebuie să fac totul ca la carte. Mă şi doare după recuperare, am trecut şi pe calmante din cauza asta, însă e normal să fie aşa. Strâng din dinţi şi merg mai departe. Trebuie! Am mare noroc că mă ajută foarte mult alţi trei oameni minunaţi: doctorul Andrei Bogdan, kinetoterapeuții Alina Iatan și Alin Voica şi fizioterapeuta Dana Tănase. Chiar le mulţumesc din suflet pentru tot binele pe care mi-l fac”. Trist este că în afara oamenilor enumeraţi, prietenii şi colegii l-au cam uitat pe Andrei: „Prieteni nu prea mai am, iar dintre colegi vreo cinci se interesează de soarta mea… Dar asta este, important e că am familia aproape!”
Steaua, refuzată categoric
Povestea puştiului de 18 ani este încă o dovadă că dragostea pentru Rapid învinge orice obstacol, chiar şi atunci când aceste obstacole sunt trasate de unii oameni care au măcar datoria morală să se zbată ca totul să fie mai bine la club, mai ales că vorbim despre unul dintre cele mai mari branduri ale fotbalului românesc! Iar Andrei luptă chiar dacă ofertele pentru el nu au lipsit vreodată. „Acum doi ani, după un meci cu Steaua, m-au întrebat cei de acolo dacă nu vreau să merg la ei, însă am răspuns direct şi răspicat că NU! Nici nu se punea problema de aşa ceva. Iar acum, înainte să mă operez am avut oferte de la Voluntari, care au super condiţii, însă aşa cum ţi-am spus, eu vreau neapărat să joc la Rapid! Nici nu mă gândesc la altceva”, şi-a încheiat Andrei povestea.
