Rodin Voinea este unul dintre oamenii care au jucat la Rapid în liga a doua, dar care au avut şi bucuria să cunoască gustul Cupelor Europene. Atacant marcant din prima jumătate a anilor ’90, Voinea a acceptat să acored un interviu pentru 1923.ro în care povesteşte ce înseamnă pentru el Rapidul, dar şi momentele care i-au marcat cariera petrecută în Giuleşti. Actualul antrenor de la academia lui FC Voluntari nu poate uita golul victoriei marcat în poarta lui Frankfurt, însă nici eşecul trist din finala Cupei României, ediţia 1994-1995, când echipa de lângă Podul Grant a pierdut, dramatic, la 11 metri, şansa de a cuceri un trofeu după 20 de ani.
Aţi jucat într-unul din cele mai delicate sezoane ale Rapidului, 1989-1990. Cum e să evoluezi la Rapid în B?
Rapidul este special, indiferent de competiţia în care joacă! Gândeşte-te că jucam acasă cu stadionul plin, chiar dacă eram în divizia B. Aveam media de spectatori undeva la 10-11 mii pe meci, pentru că stadionul era încă <<Potcoavă>>, nu era gata Peluza Nord . Crede-mă că nu e nicio diferenţă că joci în liga a doua, din punct de vedere al spectatorilor şi al galeriei, doar din punct de vedere sportiv era puţin ciudat, pentru că nu mai aveam meciurile speciale cu s****a şi dinamo.
Cum au fost momentele în care aţi promovat? Ceva firesc sau o descătuşare, o bucurie ca la câştigarea unui trofeu?
Era normal ca Rapid să revină imediat în primul eşalon, pentru că acolo îi era locul, ştim asta cu toţii. Dar promovarea nu avea cum să fie simţită altfel decât o mare bucurie. Sunt trăiri fireşti!
După acel moment vă mai imaginaţi că o să mai vedeţi Rapid în liga a doua? Mai ales că se schimabse regimul…
Nu, în niciun caz nu mă gândeam că Rapidul va mai ajunge în liga secundă! Mai ales că devenise o echipă care se clasa numai în partea superioară a clasamentului. Şi sportiv, nici acum nu a retrogradat, că tot în prima jumătate se clasase, cu toate dificultăţile!
Rodin Voinea, al treilea, de la stânga, de pe rândul de jos
Ce reprezintă Rapid pentru dumneavoastră?
Rapidul este pentru mine prietenul cel mai bun prieten din copilărie, care la un moment dat, după ce creşti şi te maturizezi, trecând amândoi, împreună, prin momente frumoase, o ia pe un drum cu o direcţie diferită decât cea pe care o urmezi tu. Însă rămâne prietenul tău orice ar fi, o prietenie pe viaţă!
Meciul pe care vi-l amintiţi cu cea mai mare plăcere este…
Nu poate fi altul decât cel de Cupa UEFA cu Eintracht Frankfurt, când noi am bătut pe Giuleşti cu 2-1, iar eu am dat golul victoriei! Încă de atunci Rapid a început să fie naşul nemţilor, iar faptul că eu am înscris reuşita decisivă va rămâne o amintire nepreţuită, cu toate că nu ne-am calificat mai departe, din păcate…
Dar cel mai trist dintre cele în care aţi jucat la Rapid?
De departe finala Cupei României pierdută la loviturile de la 11 metri împotriva Petrolului în 1995! Mi-a părut atât de rău pentru că n-am reuşit şi eu să cuceresc un trofeu în tricoul vişiniu. Dar toate amintirile strânse în tricoul Rapidului fac mai mult decât o mulţime de cupe!
