A jucat finala Cupei României cu FC Naţional în 2006, împotriva echipei pe care o iubea de mic, Rapid, chiar dacă în Parcul cu Platani petrecuse 16 ani din viaţă şi chiar dacă tocmai Cotroceniul este cartierul bucureştean în care a văzut lumina zilei. N-aveţi cum să nu vă daţi seama că vorbesc despre Cristi Săpunaru. În acelaşi an 2006 şi-a văzut visul cu ochii, a ajuns la Rapid, a luat o Cupă şi o Supercupă, iar apoi poteca vieţii l-a îndrumat spre FC Porto, echipă la care avea să devină unul dintre cei mai iubiţi jucători, asta şi pentru că a contribuit din plin la câştigarea a zece trofee, dintre care cel mai important, Liga Europa, în 2011. Cu un an înainte, mai făcuse o scurtă escală în Giuleşti, şi pentru a bate s****a. Cu 5-1!
Vorbim despre acelaşi om pe care Josep Guardiola îl numea printre cei mai periculoşi de la Porto înaintea Supercupei Europei din 2011. Pep, antrenorul Barcelonei… Acelaşi jucător care de doi ani îi înfruntă pe Messi şi Ronaldo în fotbalul spaniol, la Zaragoza şi acum la Elche. Sufletistul care a refuzat să semneze cu Crystal Palace pentru că echipa engleză joacă în roş-albastru! El, cel care a renunţat la echipa naţională pentru că a fost hăituit pe nedrept într-un moment teribil al vieţii, când tatăl său, grav bolnav, a încetat din viaţă.Cariera lui Săpunaru a fost presărată mereu cu momente delicate, urmate de clipe de glorie maximă. Şi totul datorită muncii sale. FC Naţional, Rapid, Porto, Zaragoza, Elche. Bornele cu care se identifică traseul fotbalistic al fundaşului de fier, dar cu suflet uriaş. Puţini ştiu însă că “Săpun” mai are o echipă în cartea de vizită, una de liga a doua, la care a evoluat în sezonul 2003-2004. Vorbim despre Callatis Mangalia, formaţie cu rădăcinile într-unul dintre cele mai frumoase locuri din România, din punctul meu de vedere.
Legenda spune că Săpunaru, care la junior era un atacant de mare calitate (!) era supărat pe Cosmin Olăroiu, antrenorul său de la FC Naţional din urmă cu un deceniu, că îl folosea fundaş central. Astfel, “Săpun” a fost trimis la Mangalia, tocmai pentru a juca atacant, numai că în zece meciuri a dat … zero goluri! S-a întors, convins că locul său este în defensivă, iar în următorul deceniu a devenit unul dintre cei mai buni fundaşi pe care fotbalul românesc i-a avut, chiar în istorie aş zice!
Totuşi, perioada pe care a petrecut-o la Mangalia nu poate fi uitată de niciun fan adevărat al lui Săpunaru. Anul ăsta, în cele câteva zile petrecute în oraşul de la malul mării, am avut ocazia să trec şi pe lângă stadion. Automat, mi-am amintit că pe iarba sa a călcat şi Cristi. Acum la Mangalia nu mai există echipă decât în liga a treia, proaspăt promovată. Callatis a fost retrasă din eşalonul secund, în urmă cu un an, iar perspectivele par sumbre. Peretele estic al arenei, acolo unde este tribuna a doua, este tapetat cu tarabe la care se comercializează fel şi fel de articole pentru plajă…. Creme anti-arsuri, mingi desenate precum pepenii… Fotbalul de la Mangalia pare a fi în moarte clinică, fără şanse de recuperare, chiar dacă la finalul sezonului trecut s-a reuşit promovarea din liga a patra, datorită unei noi reînfiinţări, după o retrogradare bruscă şi prematură. Şi dacă ne gândim că acum doar nouă ani acolo juca Săpunaru, marele Cristi Săpunaru…
