“Visul meu de fotbalist? Mi s-a îndeplinit deja, joc pentru Rapid!”
Unul dintre cei mai în formă jucători pe care Rapid îi are în prezent este Marian Stoica. În ciuda unor uşoare carenţe pe care “Mara” le mai are pe faza defensivă, aportul său în atac a devenit din ce în ce mai consistent. Să dai două pase de gol în două meciuri consecutive nu e puţin lucru pentru un fundaş stânga. Sigur, atât assistul cu Vaslui, cât şi cel cu Viitorul s-ar putea să nu mai conteze decât pentru mândria personală din moment ce, foarte probabil, meciurile vor fi anulate din orice statistică. Dar pentru Marian astfel de momente nu au cum să-l doboare pentru că înseamnă nimicuri pe lângă dificultăţile care i-au pavat până acum drumul spre prima echipă a Rapidului. Încă la ]nceput de drum în viziunea multora, Stoica se află în Giuleşti de zece ani, a prins lotul în chiar perioada UEFAntastică, dar apoi a suferit o accidentare la tendonul lui Achile din cauză că n-avea bani să-şi cumpere ghete, iar aceasta l-a ţinut un an departe de gazon! Citiţi în continuare un interviu interesant cu omul care se luptă cu Nicolae Vasile pentru postul de fundaş stânga al Rapidului.
Marian, eşti una dintre revelaţiile Rapidului în acest început de sezon, dar puţină lume ştie că tu ai fost la un pas să debutezi în tricoul vişiniu din 2007 parcă, nu?
Da, exact! Spre finalul primului mandat al lui Răzvan Lucescu, în primăvara lui 2007, am prins şi eu lotul de două ori. În deplasările de la Argeş şi Farul, ambele castigate cu 2-1. Chiar dacă n-am intrat vreun minut, pot spune că am purtat şi eu puţin noroc! (râde)
Ai ceva timp de când joci la Rapid. Dintr-un calcul simplu, măcar şapte ani, corect?
Sunt aproape zece, să ştii! Am venit în Giuleşti la 14 ani, când Rapid m-a cumpărat de la ProLuceafărul, la pachet cu Doru Bratu şi Sorin Cârnu.
Ţii minte cât a plătit Rapid în schimbul tău?
S-a achitat o sumă pentru tot pachetul. Nu mai ştiu exact… Dar nu foarte mult, în jur de 6.000 de euro. Cam aşa ceva…
Care sunt primele tale amintiri din postura de fotbalist al Rapidului?
Titlul naţional cucerit la juniori, în anul imediat următor după ce am ajuns în Giuleşti! Până atunci, Rapid nu prea câştigase mare lucru la grupele de copii şi juniori, dar generaţia în care am intrat noi a ieşit campioană şi pe Bucureşti şi pe ţară, sub conducerea lui Florică Drăghici.
“Buga şi Bădoi îmi dădeau ghetele lor, dar erau mai mici şi m-am accidentat serios la tendonul lui Achile”
Atunci se explică ascensiunea ta la prima echipă de la vârsta de 17 ani…
Dar stai puţin, că un an mai devreme deja jucam în liga a doua pentru Rapid II. Nu eram titular de bază, dar să joci în eşalonul secund, la 16 ani, eu consider că e o performanţă bunicică.
Să recapitulăm. La 15 ani, campion naţional de juniori, la 16 ani, debut în liga a doua, la 17 ani, pui de UEFAntastic… Atunci de ce ai dispărut brusc din peisaj?
Din cauza unei accidentări, la tendonul lui Achile. Am făcut o tendinită urâtă care m-a forţat să stau pe tuşă aproape un an! Nu puteam să fac nimic, am purtat doar papuci toată perioada asta!
Dar cum s-a ajuns aici?
Din cause ghetelor. Eu nu aveam posibilitatea să-mi cumpăr încălţări de fotbal personale din cauza dificultăţilor financiare, aşa că îmi mai dădeau colegii de la prima echipă. Vali Bădoi, Buga… Din păcate pentru mine, ei purtau numărul 40, iar eu 41 şi jumătate aşa că mă strângeau destul de tare, iar în timp mi-au afectat serios tendonul lui Achile. Singura mea consolare în acea vreme a fost că nu s-a ajuns la cuţit…
După ce ţi-ai revenit, cum stăteai cu moralul?
La pământ! Am revenit la echipa a doua, dar îmi ieşisem complet din forma pe care o traversam în primăvara lui 2007… Noroc cu fraţii mei, care au fost tot timpul lângă mine şi mă încurajau neîncetat. Nu ştiu ce aş fi făcut dacă nu erau ei…
“Înainte să mă cheme Rada la prima echipă mă pregăteam să mă las de fotbal”
Bun, dar apoi ai avut răbdare să joci şase ani la echipa secundă?
Aproximativ. Adică au fost cinci ani, fiindcă am mers câte jumătate de sezon împrumut la Iaşi şi Juventus Colentina, la ambele în liga a doua.
Totuşi, din 2007 şi până în 2013, nu te-a mai chemat nimeni la prima echipă?
Ba da… M-au luat mai mulţi antrenori, inclusiv Marian Rada, însă lotul nu l-am mai prins de la acele două meciuri despre care ţi-am povestit…
Acum joci fundaş stânga, dar în prima echipa ai debutat pe postul de mijlocaş. Unde te simţi mai bine?
Eu sunt polivalent. În perioada junioratului am evoluat atacant, apoi am fost mutat mijlocaş stânga, post pe care am şi debutat în Liga I în primăvara asta, pe terenul Astrei.
Cum ai primit în iarnă vestea că revii la prima echipă?
Ce fericit am fost, nu-ţi poţi închipui! Când domnii Rada şi Drăghici m-au anunţat că o să se bazeze pe mine, am rămas mut de uimire. În momentele alea planurile mele erau cu totul altele şi nu erau unele deloc constructive… Adică oscilam între a renunţa definitiv la fotbal şi la a-mi căuta o echipă de liga a treia, pentru că Rapid II tocmai se desfiinţase. Nici măcar la liga a doua nu mă gândeam, fiindcă dacă vrei să joci acolo, cam trebuie să ai pe cineva în spate…
“Fratele meu, Ionuţ, a fost coleg de generaţie cu Daniel Niculae”
Rapid II se desfiinţase, dar tu tocmai aflaseşi că vei juca, în sfârşit la Rapid!
Da, au fost clipe unice! Mai ales că eu sunt rapidist de mic! Eram numai în tribună cu fraţii mei, iar apoi am fost mult timp copil de mingi. Dragostea pentru această echipă este prea mare şi m-a determinat să muncesc la fiecare antrenament până la epuizare!
Atitudinea ta e lăudabilă, mai ales că ştiu că ai fost mai mereu prost plătit…
Chiar nu m-am gândit niciodată la bani. În capul meu era doar să rămân la Rapid, în orice situaţie! Şi trebuie iar să le mulţumesc fraţilor mei, care au avut grijă ca eu să îmi urmez visul şi m-au ajutat mereu cu bani.
Să înţeleg că sunt mai mari decât tine…
Da, eu sunt mezinul familiei. Am cinci fraţi şi o soră, iar doi dintre ei au fost şi ei fotbalişti, dar din păcate nu au avut şansă. Au ştiut ce înseamnă dezamăgirea şi de aia m-au susţinut pe mine mereu.
Unde au jucat fotbal?
Ionuţ, la Rapid. A fost coleg de generaţie cu Daniel Niculae, cu Mitea, pe vremea când antrenor era Ionuţ Chirilă. Din păcate a fost nevoit să se lase la 21 ani… Iar Paul a fost la Dinamo, în acelaşi timp cu Florentin Petre, Tararache, dar şi el a trebuit să spună stop la 18 ani…
“Am aşteptat şase ani să joc pentru Rapid, dar a meritat fiecare minut!”
Cum te-ai simţit la Giurgiu, în faţa Astrei, când în sfârşit ai debutat pentru Rapid?
Wow! Ce emoţii am avut!!! Dar îmi construisem în minte o propoziţie, pe care o repetam încontinuu în capul meu: “O să fie bine, am să mă ridic la nivelul aşteptărilor. N-am de ales! Trebuie!” Şi eu cred că mi-a reuşit… (zâmbeşte).
Atunci ai intrat ca mijlocaş de bandă, însă campionatul l-ai terminat din postura de fundaş stânga. De unde şi până unde?
Nea Marian m-a luat deoparte şi mi-a spus că are încredere în mine, că cel mai bun randament îl pot da pe acel post. Nu pot spune eu dacă a avut dreptate sau nu, însă eu mă simt bine în acea zonă a terenului.
A meritat aşteptarea asta de aproape zece ani ca să evoluezi la prima echipă?
Da, da! Enorm! Fiecare minut a meritat. Până la ultima picătură de energie pe care am epuizat-o a meritat să aştept. Chiar dacă vorbim de mulţi ani. Să nu spun chiar zece, dar şase au fost sigur, din acea primăvară a lui 2007…
Ai luat un număr care are multă greutate la Rapid, 21. Mai ales dacă ne gândim că l-au purtat Daniel Niculae, Săpunaru. Tu de ce l-ai ales?
Mi-a plăcut mult, dar simţeam şi că mă responsabilizează foarte tare, tocmai pentru că a fost purtat în trecut şi de asemenea jucători.
“Îi susţin pe suporterii aflaţi în grevă, dar sper să nu-şi pună sănătatea în pericol”
Cine e modelul tău de la Rapid?
Un model n-aş putea zice că am la Rapid. Bine, nu pot să-l pun aici la socoteală pe Pancu. El e mai mult decât un model, este un simbol. Cu toţii putem „fura” o grămadă de lucruri de la el. Dar în ceea ce priveşte strict postul meu nu admir în mod deosebit decât un singur fotbalist: Gareth Bale.
Ce părere ai de cei 19 suporteri care sunt în greva foamei?
I-am vizitat vineri… Erau trişti şi obosiţi, dar le port tot respectul pentru ceea ce fac, fiindcă eu consider că este un lucru bun. Sper doar să nu-şi pună sănătatea în pericol! E încă un semn, dacă mai era nevoie de aşa ceva, că rapidiştii sunt cei mai frumoşi suporteri şi cei mai ataşaţi de echipă
Ce vise ai pentru cariera de fotbalist?
Să ştii că principalul vis mi s-a îndeplinit! Joc la Rapid, echipa mea de suflet, şi asta e tot ce contează! Bine, mi-aş mai dori să câştigăm şi un titlu în viitorul apropiat, să joc în Cupele Europene, şi să batem s****a, cu mine pe teren.
Ai pasat la ambele goluri. Şi cu Vaslui şi cu Viitorul. Dacă cele două rezultate se vor anula, nu te doare sufletul că treci printr-o nouă etapă ghinionistă?
Normal că mă doare sufletul numai când mă gândesc la asta! Evoluţiile mele erau bune, dar acum ce să fac? Aia e… Voi strânge iar rândurile şi o voi lua de la capăt. Tot timpul voi da tot ce pot pentru acest club minunat!
“La 13 ani eram poreclit Maradona”
Unde te vezi peste zece ani în ceea ce priveşte CV-ul de fotbalist?
Mi-ar plăcea să scrie “Rapid” la toate rubricile, să joc doar în Giuleşti. Bine, hai totuşi să recunosc, aş vrea să joc şi afară vreo doi-trei ani. Anglia sau Spania, dacă e posibil!
Ţi se spune “Mara”. De unde vine porecla?
De la fratele meu! El mi-a zis aşa, de la “Maradona”. Da, ai auzit bine, aşa mi se spunea în copilărie, pentru că eram mingicar şi dădeam multe goluri. Aveam vreo 12-13 ani când jucam atacant şi nu era meci în care să nu marchez. Dădeam cam 50 de “boabe” pe sezon şi ieşeam mereu golgheter.
Ce hobby-uri ai?
Îmi place să mă plimb prin parc, să joc biliard, să mă duc la film, să ascult muzică de club. Mai joc bowling, ping-pong… Nu mă plictisesc în timpul liber, stai liniştit! (râde)
Dar pasiuni mai neconvenţionale, n-ai? Gen gătit?
Nu, nu! Chiar habar n-am să gătesc! Dar îmi place mult să mă uit la mama mea când găteşte, îmi place să stau în bucătărie şi să “fur” meserie. E un atu pentru un bărbat să ştie să gătească. Eu chiar cred că poţi da pe spate o fată dacă te descurci bine în bucătărie!
Un RAPIDIST din peluză