Numele lui Bazil Marian înseamnă enorm pentru orice rapidist. Omul venit în 1947 de la proaspăt desfiinţata Carmen a reuşit să rămână definitiv în istoria Giuleştiului, drept unul dintre cei mai mari fotbalişti care au călcat iarba actualului stadion “Valentin Stănescu”. În ciuda faptului că nu a câştigat niciun trofeu alături de echipă! Doar două titluri neoficiale de vicecampion national. Asta dacă ţinem cont, bineînţeles, numai de palmaresul ca jucător, pentru că Bazil şi-a luat partea leului în momentul în care a îmbrăcat paltonul de antrenor. Mai precis, în 1972, când a readus Cupa în Giuleşti după fix trei decenii de secetă.

Revenind însă la vremurile în care atacantul căpătase supranumele de “Bombardierul”, datorită forţei teribile şi a preciziei ireale pe care şutul său le avea, trebuie amintit sezonul 1947-1948. Chiar primul său de la Rapid. În acel an competiţional, ai noştri au terminat pe trei, dar cel mai important, Bazil Marian a devenit şi a şi rămas de atunci omul care marchează cele mai multe goluri pentru vişinii, într-un singur sezon. Au fost 32! Număr uriaş pentru zilele noastre, dar care, culmea, nu l-a transformat pe “Bombardier” în golgheter. Aţi putea crede că este o glumă, dar nu vă mai gândiţi la aşa ceva, fiindcă atacantul a avut un mare ghinion atunci, tradus printr-un adversar incredibil.

Poză rară cu Bazil Marian
bazil marian

Vorbim despre ungurul Ladislav Bonyhadi, om care a ieşit atunci campion cu UTA Arad şi care a dobândit şi titlul de cel mai bun marcator al campionatului. Nu oricum însă, ci cu 49 de goluri (!!!), record absolut pentru un singur sezon în istoria fotbalului românesc. Şi dacă ne gândim că partea lui Bonyhadi a reprezentat doar 38 % din totalul de 129 de goluri, ne putem da seama cu adevărat despre forţa pe care UTA o avea în acele vremuri. De fapt, în doar două sezoane, cât a jucat la Arad, Bonyhadi a adunat 54 de meciuri şi … 80 de goluri!!! Până la urmă, Bazil Marian nu poate fi chiar atât de supărat, aşa-i?  Mai ales că, pentru noi rapidiştii, va rămâne în memorie drept cel mai bun marcator într-un singur sezon. În condiţiile în care prin Giuleşti au trecut marcatori pursânge precum Baratky, Filote, Ionescu, Neagu sau Pancu…

Aboneaza-te la newsletterul 1923.ro

* indicates required