Mă semnez eu cu “un RAPIDIST din peluză”, dar adevărul e că rămăsesem cam în urmă cu vizionarea meciurilor din acel sector al stadionului. Nu-i nimic, mi-am “revenit” la meciul cu Pandurii de săptămâna trecută şi mi-am reluat locul care-mi place atât de mult. Şi ce bine a fost!!! Prima victorie din 2013 pe Giuleşti, împotriva unei echipe decente. Nici nu am ştiut ce mă bucura mai tare… Cursele şi centrările fantastice ale lui Roman? Execuţiile perfecte ale lui Grigore şi Coman? Săriturile lui Pecanha desprinse din seria “Spiderman”? Sau chiar cele două bare ale lui Grigorie? 🙂 De-aţi şti câtă fericire am simţit acolo, în peluză… Vremea a ţinut cu noi, totul a fost impecabil. Mai puţin arbitrajul… Cât l-am înjurat eu pe nenorocitul ăla că n-a dat penalty la Pancu şi că l-a eliminat pe Mardare pentru două galbene, în prelungiri… Chiar mă, cum naiba să dai două cartonaşe în cinci secunde pentru proteste? Cum???
În momentul în care Grig a scuturat plasa, îmi venea să mă arunc de pe stadion… Serios acum, a fost un sentiment atât de plăcut… Nu pentru primul gol din 2013, nu pentru că urma să batem Pandurii… Ci aşa, pur şi simplu, fiindcă băieţii au arătat, poate, mai multă dăruire decât atunci când se băteau pentru trofee sau măcar pentru o poziţie de Liga Europa. Acum nu mai există obiectiv, doar dorinţa de victorie, generată şi de cele câteva mii de spectatori care vin meci de meci pe Giuleşti. Ăsta e Rapidul meu! O echipă care poate să te îndemne să bei până în zori pentru o victorie care, aparent, nu are nicio importanţă. Bucuria noastră a fost acea seară, chiar dacă la finalul ei tot pe locul opt eram. Da, locul 8, nu mi-e ruşine că suntem acolo! Vom fi şi mai sus, credeţi-mă! După vreo două săptămâni, aşa, o să vedeţi. J Ne vedem în aceeaşi peluză la meciul cu s****a!
