Nicolae Vasile, ieri copil de mingi, azi titular la prima echipă!

Cazurile în care un copil de mingi ajunge, în numai câteva luni, în primul unsprezece al echipei pe care o iubeşte, sunt extrem de rare. Cu atât mai mult cu cât numele clubului este unul cu greutate, precum Rapid Bucureşti. Numai că puştiul de 17 ani, sosit în 2009 în Giuleşti, a reuşit în scurt timp să schimbe vesta fosforescentă din spatele tuşei, cu tricoul vişiniu pe care îl iubeşte de la 10 ani şi care timp de cinci sezoane şi jumătate i-a aparţinut idolului său.

Rapid va începe sâmbătă o nouă epocă. Una lipsită de materialism sau de mercenari a căror unică grijă a fost, încă din momentul sosirii în Giuleşti, să aibă un cont bancar cât mai gras că deh, aşa tre’ să fie la echipele din Bucureşti, mai mulţi bani decât în provincie… Bineînţeles, în schimb au oferit zero performanţe, pe măsura valorii multora dintre ei. Acum, tot ce au stricat ei, va fi reconstruit de o mână de puşti care au impresionat în meciurile amicale din această iarnă. Alături de Pancu, Herea sau Grigore, s-au remarcat Ciolacu, Vasile, Coman sau Martin. Prezentarea primului am făcut-o deja pe acest site, iar azi vom continua cu un interviu extrem de interesant oferit de Nicolae Vasile.

Puştiul care împotriva Iaşiului va avea mai puţin de 17 ani şi două luni, dă dovadă de o maturitate debordantă, cu toate că în numai câteva zile îl aşteaptă debutul în Liga I. Şi totuşi nu avem niciun motiv să ne îndoim de calităţile sale, pentru că, în afara a două meciuri de pregătire, ambele pierdute, Vasile a fost titularul de drept în banda stângă a apărării din cele două stagii de pregătire ale iernii. Inclusiv în victoriile de senzaţie, 1-0 cu Guanghzou şi Rubin Kazan!

Niky, care a fost primul tău contact dintre tine şi Rapid?

Pfff… Nici nu-mi mai aduc bine aminte… Ştiu că aveam 10 sau 11 ani şi un unchi rapidist m-a dus pe Giuleşti. Nu ţin minte meciul sau scorul, dar în cap mi-a rămas galeria, mă îndrăgostisem de atmosferă. Mi-au ajuns câteva minute ca să îmi dau seama că doar aici m-aş putea simţi fotbalist în România!

Când ai ajuns să joci în alb-vişiniu?

În 2003 m-am apucat de fotbal, la Pro Luceafărul. Am stat acolo vreo şase ani şi, prin 2009, am avut un meci împotriva juniorilor ’95 de la Rapid. Acolo antrena domnul Adrian Dumitru, căruia i-au plăcut calităţile mele şi mi-a zis pe loc: <<Voi face tot ce depinde de mine să te transfer!>> Din fericire a reuşit, iar pentru asta îi voi fi recunoscător toată viaţa!

Te-ai gândit vreodată că o să primeşti şansa să debutezi în Liga I, pentru Rapid, la 17 ani?

Sincer îţi spun că nu mă aşteptam, nici prin cap nu mi-a trecut. Pentru mine, meciul de la Iaşi nu este altceva decât un vis care poate deveni realitate! 

Telefonul care i-a schimbat cariera

Care a fost momentul în care ai aflat că vei face parte din lotul primei echipe?

10 ianuarie! Asta e ziua! Nu o voi uita niciodată, pentru că este cea mai fericită din viaţa mea! Ştiu că era nouă dimineaţa, iar tata mi-a zis scurt: <<A sunat domnul Perjă şi a spus să te prezinţi la reunriea echipei de la Pro Rapid, la ora 12!>> Bun, cum tata e un tip mai glumeţ, am crezut iniţial că face mişto, dar când mi-a arătat cine a sunat şi am văzut că spune adevărul, am rămas şocat! Visul meu se îndeplinea!

Să înţeleg că nu te aşteptai să fii chemat la echipa mare?

Păi cum să mă aştept?! Îţi dai seama că îmi doream din suflet, dar cei de la prima echipă urmăresc cam o sută de juniori, de unde era eu să ştiu că au pus ochii tocmai pe mine?!

Dar ştii când au venit prima dată să te urmărească?

Din câte cunosc eu la debutul meu pentru Rapid II, pe 16 noiembrie 2012. Am bătut-o cu 8-2 pe Sportul II, în deplasare, iar eu am şi marcat. Bun şi atunci am presupus că au venit să urmărească mai mulţi jucători, nu puteam gândi că au venit special pentru mine. La fel cum s-a mai întâmplat şi în unele momente, la echipa de juniori.

“Am plâns mult după finala Cupei”

Să te întreb dacă obişnuiai să vii, în calitate de suporter, la meciurile de acasă ale Rapidului?

Păi se poate?! Cum să nu fi venit?! În plus, în sezonul trecut am fost copil de mingi şi am putut să fiu foarte, foarte aproape de ei. Postura asta e nemaipomenită pentru un puşti, să ştii, chiar dacă îţi poate provoca şi multă tristeţe. Uite, de exemplu, ultima partidă la care am fost copil de mingi, a fost finala Cupei, cu Dinamo. Eram convins că o să-i batem! Dar cum la final am pierdut, am fost atât de trist. Am plâns mult de tot în seara aia…

Frumoasă trecere, în numai câteva luni, de la copil de mingi, Rapid II, Rapid… Ai ars repede şi bine etapele…

Da, e adevărat şi asta pentru că vorba aia care spune că ambiţia, munca şi determinarea sunt esenţiale pentru un fotbalist, nu e un simplu şablon demodat. E purul adevăr! Am tras enorm să ajung aici şi întotdeauna când joc pentru Rapid îmi dau viaţa pe teren. Este rezultatul muncii mele!

Mi-ai povestit despre amintirea tristă cu Dinamo, dar sunt convins că ai şi o <<cea mai fericită amintire>> de când eşti la Rapid!

Sunt chiar două! Ambele legate de Steaua! Prima, datează din 2010, când băieţii i-au bătut cu 5-1. Am fost în tribune şi aşa bine m-am simţit! Apoi, anul trecut i-am învins tur-retur la Juniori A, cu mine în teren. 3-2 acasă, dar cea mai frumoasă victorie a fost în Ghencea. I-am bătut cu 2-1, ceea ce mi-a dat o satisfacţie imensă!

“Bozovic e idolul meu, dar nu am vorbit niciodată…”

Spune-mi şi despre naţionala României. La ce grupă de vârstă ai apucat să joci?

Din păcate, momentan, la nici una. Am bifat nişte meciuri doar în selecţionata Bucureştiului, dar aceasta s-a desfiinţat de curând.

Te-ai declarat fan Bozovic. Vorbeai cu el des? Ţi-a dat vreun sfat util?

Bozovic este modelul meu ca fotbalist, din prima zi în care l-am văzut în tricoul Rapidului. Cum să-ţi explic… În determinarea, privirea şi spiritul lui de luptă mă vedeam pe mine! De aia i-am luat şi numărul! Dar ca să-ţi răspund şi la cealaltă întrebare, trebuie să spun că, din păcate, nu am apucat să-l cunosc personal. Să discut cu el… Acesta este un alt vis de-al meu şi regret că nu s-a îndeplinit cât timp a fost la Rapid…

Nu te încearcă un sentiment ciudat? Adică, el a plecat, fără a apuca să schimbi două vorbe cu el, dar tocmai datorită acestei despărţiri, tu ai ocazia să-i iei locul şi să debutezi în Liga I…

La asta mă gândisem şi eu… Este, categoric, un sentiment de tristeţe, numai că, să ştii, postura asta mă şi motivează! E ocazia mea să încerc să-mi înlocuiesc idolul cu brio. E o responsabilitate greu de explicat în cuvinte, dar care mobilizează la maximum.

Şi, pentru final, clasica întrebare: ce visezi să realizezi, în primul rând, în tricoul Rapidului?

Vreau să devin campion cât mai repede şi să particip în Liga Campionilor!