O lectie de viata…

 

Va prezint o alta schita din cartea „Poiana cu Zambete” editura SPORT-TURISM, 1988, carte scrisa de Dan Gr.Mihaescu

Batranul Folosea isi sprijinea capul in pumni si din cauza efortului de gandire i se inclestase gura si pielea fruntii se incretise ca un burduf de acordeon.
Vazandu-l, nevasta n-a stiut ce sa creada si l-a intrebat cu sperietura:
– Aoleo, ce faci omule? Tu te gandesti sau te junghie?…
Dupa un rastimp, barbatul a raspuns, fara sa ridice ochii.
– Ma gandesc Lelio, si, cu cat imi zobes mai tare creierii, imi dau seama ca zor-nevoie trebuie sa am o discutie cu baiatul nostru. A crescut de-acu’ si cineva este dator, adica eu, sa-l indrume cum sa-si potriveasca pasii prin viata, catinel, catinel… Eu i-am dat viata, eu i-am dat minte, eu ii dau sfaturi.
– Eu zic sa nu te mai zbuciumi atata. Te-ai albit la figura si semeni cu o strachina de lapte batut.
– Femeie lasa poezia si cheama-l aici sa-l dadacesc pe loc!
– Vede un film acusica si imediat mancam… Mai lasa-l un piculet. Nu prea e in apele lui si-l doare cucuiul.
– Care cucui?
– Pe care i l-ai facut tu cand era mititel de tot. Nu tii minte? Te jucai cu el si-l aruncai in sus…
– Iar povestea asta? Toti copiii tipa de placere cand ii arunci in sus.
– Al nostru nu tipa de placere. Tu il aruncai in sus si tavanul era prea jos.
– Ma, il aperi ca pe un pui de-o zi. Adu-l aici sau arunc cu voi amandoi in sus ca tavanul a ramas la fel de jos…
Mama a iesit si apoi a intrat copilul bosumflat.
– Stai jos Titele, l-a imbiat tatal.
– Da taticule, a consimtit copilul cu privirea aiurea.
– Ma Titele, sufletul meu si bulgarasul meu de aur, de-un timp incoace tot vreau sa stau de vorba cu tine. Ma munceste un gand ca o arsura. Tu nu mai esti de-o schioapa si noi, eu cu ma-ta, suntem trecuti, n-o sa mostenim pamantul. Ar fi timpul sa te mai invat de una de alta…
– Acum, in clipa asta?
– Da si nu te mai cocosi asa, daca nu vrei sa scot cureaua de la pantaloni. Zi mersi ca nu te-am chemat cu maculatorul sa-ti dictez ideile principale sau sa te pun sa faci bastonase. Mai baietas, plange inima-n mine cand ma gandesc, de la exemplu, la prima dimineata cand va trebui sa te urci si tu intr-un autobuz…
– De ce sa ma urc? s-a minunat copilul.
– Eu vorbesc, tu asculti! Ai auzit de tichet?
– Nu!
– E un dreptunghiulet de hartie care se inteapa la ambele capete. O intepatura pentru un drum.
– Si ce sa fac eu cu tichetul?
– Te sui intr-un autobuz, il bagi in aparat care-l inteapa si mergi…
– Taticule…
– Taci ma, ca am inceput cu partea usoara. Nu te-am instruit cum sa te faci sa urci, pentru ca nu vreau sa ma enervez. Te iei si tu dupa ailalti din statie si inveti. Oricum, sa te feresti de persoanele cu umbrela in mana.
– Eu…
– Tu tine-ti pliscul!… Na, ca mi-am pierdut sirul… Ba nu! Tu stii, prichindelule, cum se spune despre un om neispravit?
– Cum?
– „Asta nu stie nici sa cumpere o paine!” Dar eu pe tine am sa te-nvat din timp… Te duci pana la magazinul unde vezi ca scrie deasupra „PAINE”. Intri, astepti pana iti vine randul si intrebi: „A venit masina cu paine?”. „A venit”, sa zicem ca te lamureste vanzatoarea. Ii zambesti frumos, la fel de sincer ca atunci cand ti se cere carnetul de conducere la control, si te interesezi: „Aveti si de ieri si de azi?”. „Da! De care vreti, de ieri sau de azi?” Tu ceri sa-ti dea…
– De azi, taticule…
– Nici pomeneala! Ceri de ieri, ca daca ceri de azi iti zice: „Veniti maine!”
– S-ajung eu sa…
– Ingerasule, traiesti cu capul in nori si tocmai de-asta imi racesc eu gura acum. Spre binele tau, sa stii cum sa procedezi ca sa procuri si alte alea. Vin’ aproape sa-ti spun la ureche…
Niste minute bune, copilul a ascultat apatic ce i-a soptit tatal, in cadenta de mitraliera. Apoi batranul a reinceput cu glas tare.
– Tu ai sa fii om cu scoala multa, e ambitia mea, si atunci se mai ivesc si alte aspecte. Am prea multe sa-ti spun si m-am cam imprastiat, dar ti le zic cum imi vin. Asa, de pilda, eu n-am nimic impotriva sa vezi la video balete, topuri, karate, desene animate sau filme, ceva de groaza. Dar din cand in cand mai arunca-ti ochiul si pe niste varietati de sambata seara. Sa te calesti…
Va trebui sa nascocesti cu mintea ta cruda niste cai pe care sa ajungi sa iei bilete la niste piese de teatru extra. Nu nascocesti, nimeresti doar prin parcuri la spectacole cu „Seara surprizelor”.
Te mai duci cu sorcova pe la tanti Irinel, ca e librareasa. De nu, ai sa citesti numai „101 retete de ceaiuri din coada soricelului”.
Sau, ia sa-mi pui tu mana si sa-mi faci frumusel chiar maine o compunere pe tema: „Medicul, prietenul nostru!”
Mai gandeste-te si cum ti-ar sta altfel decat in blugisori Lee sau cu gumari in loc de adidasi.
Sar de la una la alta, dar eu, de exemplu, dupa ce ma rad, ma dau cu spirt, nu cu aftar Gold Medal. Ce-ar fi sa pui si tu, de curiozitate, un pic de spirt pe obrajor? Asa, ca anticipatie…
Mai afla de la mine ca n-ai sa mori daca ai sa te duci, in viitor, singur la ONT si-ai sa petreci macar o data, pe litoral, ca un belfer, prima parte a lunii mai sau ultima a lui septembrie. Cu pret redus!
Fecioras scump, cineva foarte intelept – nu stiu daca nu chiar eu – a spus candva ca viata e ca o frapiera. Te uiti cum se topeste gheata. Totul e sa nu se termine spritul. Nu e doar asa. Mai sunt tot felul de dedesubturi, peste care poti calca gresit si-ti prinzi… urechea.
Pentru tine, care esti lumina ochilor mei, am sa vorbesc si cu Birsan, prietenul meu din catanie. Il stii, nu?… Acu’ e pensionar si concepe o brosura plina de indemnuri folositoare si exemple practice privind omul, nevoile sale si anturajul. Vreau sa-l conving sa-ti citeasca si tie. Sunt capitole foarte frumoase. Citez din memorie: „Cui dai buna ziua cand esti mic?”, „Cui raspunzi cand esti mare?”, „Cine de cine are nevoie si invers?”, „Spune-mi cu cine te aduni ca sa-ti spun daca merita” etc.
Titlul cartuliei este duios, ca la o poveste de dragoste: „O mana spala pe alta”
Ehe, viata, viata, legata cu ata…
Discutia s-a oprit aici, deoarece mama a deschis usa prin surprindere si a vorbit cu parapon:
– Gata, v-ajunge! Se raceste mancarea…
Copilul a iesit primul. In sufragerie, mama s-a us langa el si l-a intrebat soptit:
– Ce vrea al batran?
– E dusmanul meu mama, s-a plans copilul. Vrea sa ma duc la seral, la scoli inalte.
Auzind cum scartaie scaunul de pe care s-a sculat capul familiei, mama si-a impins a iuteala fiul spre masa cu bucate calde. Tatal a aparut demn, calcand cu pas apasat.
Femeia l-a infruntat.
– Ce-ai ma vrajmasule cu copilul? Hai?
– Nimica, nimicuta, fata mosului. Doar sa invete cum e rostul pe lume, ca n-o sa ramana toata viata sef la centrul de butelii. Sa ia taurul de coarne acum cat inca mai e barbat in putere…
Mama si-a strivit o lacrima in coltul ochiului si flacaul si-a aprins un KENT. Nimanui nu i-a mai ars de mancare.

Te asteptam in FAN SHOP 1923 cu preturi accesibile si produse EXTRAORDINARE. In plus, LIVRAM RAPID! APASA AICI

Desi, foarte subtil, autorul Dan Gr Mihaescu a inlocuit in aceasta schita aparuta in 1988, in cartea „Poiana cu zambete” la editura SPORT-TURISM, numele personajelor reale, incercand totodata sa ne induca in eroare folosind „un KENT”, spre sfarsit, in loc de „un trabuc”, asa cum ar fi trebuit, noi am aflat ca, intr-un final, tatal a dat-o la pace, a incetat sa-i mai dea sfaturi fiului sau, devenind OFICIAL mandru de acesta, asa cum reiese din fotografia de mai jos:

CITEȘTE ȘI  "Iosif e cel mai bun antrenor din România! Dacă îl schimbă, Rapid retrogradează"

 

 

 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.