Săpunaru şi copiii. Ultimul schimb de generaţii pentru fotbalul românesc

Săpunaru
Săpunaru

La naţională, Săpunaru a debutat în 2008. Dar noi auzim, de prin 2001 aud de schimb de generaţii. De 18 ani ne tot schimbăm generaţiile şi degeaba. În afara celor două campionate europene la care am jucat, din 2008 şi 2016, fără rezultate remarcabile, pe care istoria să le reţină, am fost lamentabili la nivel de echipă naţională. Asta e. Produsul unui fotbal din ce în ce mai sărac şi mai sărăcit. Beleaua e că problema asta vine din toate părţile, inclusiv de la presă. Care, în 2019, încă este de părere că selecţia la echipa naţională trebuie să se facă pe baza sângelui proaspăt. Adică tinerii, eternul laitmotiv al schimbului de generaţii, trebuie să aibă întâietate. O tâmpenie, normal. Pentru că nu eşti club să creşti ca să vinzi mai departe.

Cu cine să îi înlocuieşti pe Săpunaru, Grigore şi Moţi?

Tot ei, băieţii ăştia de spun asta, pe urmă trec la lipsa de experienţă când tinerii promovaţi dau chix. Păi atunci cum facem? Păi e simplu! Tranziţia trebuie să vină de la sine, nu pe baza rezultatelor de la U21. Acolo unde este altă mâncare de peşte. De fapt problema nu e acest stereotip al întineririi cu orice preţ, ci că cei mai contestaţi sunt fundaşii centrali. Dragoş Grigore, Cosmin Moţi şi, mai ales, Cristi Săpunaru. Corect, poate că primii doi nu au ajuns la un mare nivel, poate că vârsta nu-i mai recomandă. Însă să spui că în locul lor ar trebui băgaţi acum Rus care la 23 ani joacă la Sepsi şi Paşcanu pe care de la Leicester probabil nu-l cunoaşte nimeni de la echipa mare e prea mult. Pe ăştia îi avem, cu ăştia defilăm. Poate să fie Mogoş o soluţie. Cine ştie? Cert este că, în niciun caz, Săpunaru nu poate fi contestat.

Jucătorii U21 au ce învăţa de la Cristi Săpunaru!

La aproape 35 de ani el este ultimul mare jucător pe care fotbalul românesc îl are şi cel mai mare, din punct de vedere al consistenţei, de la Chivu şi Mutu. Un lider adevărat, de la care cei care vin din urmă de la U21 au enorm de multe de învăţat. Unul dintre puţinii fotbalişti români care a jucat la un nivel înalt pe bune şi care s-a descurcat cu brio. Vin mulţi tineri din urmă, dar această generaţie de la U21 trebuie să intre în pielea naţionalei mari cât mai natural, fără a fi forţată. Altfel, peste trei ani, când poate vom fi ratat şi calificarea la primul turneu final cu 48 de echipe, ne vom da seama că totul este pierdut. Că doar nu ne bazăm pe cei de la U17 sau U19 care sunt călcaţi în picioare de ţări cu câteva milioane de locuitori… Campania asta pare compromisă.

Nicuşor e tare în gură, dar altul de unde?

Sperăm să vedem totuşi cât mai mulţi de la U21 jucând alături de Cristi Săpunaru şi de ceilalţi care ar mai avea un cuvânt de spus pentru echipa naţională. Inclusiv Nicuşor Stanciu… Născut talent, dar care acum se ceartă cu toată lumea că el a fost al patrulea cel mai bun la cifre în meciul lamentabil cu Suedia şi că joacă într-un campionat senzaţional, cel al Arabiei Saudite. Nu vrem să ne gândim ce va spune dacă va da gol cu Malta! Indiferent de rezultat… Oricum ar fi însă, el e decarul şi, momentan, altul mai bun chiar n-avem… Ceea ce subliniază extrem de clar valoarea fotbalului românesc. Nu e nimic, privim înainte. Doar că următorii paşi sunt decisivi!

Aboneaza-te pentru a primi gratuit o colectie de cantece pentru RAPID

* indicates required