EXCLUSIV / Interviu-eveniment cu Vasile Copil

0
803
vasile copil
Vasile Copil

La lansarea cărţii „De ce susţin Rapidul” de la Gaudeamus am profitat de ocazia de a discuta cu unul dintre greii care au fost martori la momentul lui Gheorghe Scurtu. Este vorba despre Vasile Copil. Fost fotbalist la Rapid între 1956 şi 1961. Coechipier cu Macri, Ozon, Filote, Greavu, Motroc, Georgescu, Ene II sau Ionescu. Celebru şi pentru faptul că este născut pe… 29 februarie! Aşadar, îşi sărbătoreşte ziua o dată la… 4 ani. Prima, în 1936. Venerabilul domn are deci 81 de ani, dar o condiţie de invidiat. Se menţine excelent şi are o poveste pe care o expune cu o luciditate rară. Motiv pentru care, suntem siguri, veţi savura cu multă poftă acest interviu oferit în exclusivitate pentru 1923.ro.

Vasile Copil a avut şi alte funcţii la Rapid

O discuţie despre Rapidul vechi, cel care a stat la baza marilor campioni din 1967. Echipa care a pus practic la dospit aluatul ce avea să crească exponenţial valoarea şi popularitatea echipei de lângă Podul Grant. Vasile Copil nu a jucat foarte mult în Giuleşti, însă asta din cauze obiective de voinţa sa. În ciuda acestui fapt, au fost cinci sezoane pline, consistente, în care fostul mijlocaş a avut rezultate bune. Mai departe, detaliile, vă lăsăm pe voi să le descoperiţi. Pe măsură ce veţi citi rândurile ce urmează. Mai ales că, Vasile Copil a mai fost scouter, dar şi preşedinte de onoare la Rapid!

A venit la Rapid în 1956, la 20 de ani

Domnule Vasile Copil, cum aţi ajuns la Rapid?

Ce mult e de atunci, dar ce clar îmi amintesc! Se întâmpla în 1956. Atunci eu jucam la Progresul Combinatul Poligrafic Casa Scânteii. Era, practic, echipa naţională de tineret. A fost ultimul sezon… Era un cadru special. Formaţia juca în liga a 2-a. Am fost puşti aduşi de prin toată ţara şi aşa am ajuns la Bucureşti. În acel ultim an, formaţia a jucat dar fără să se acumuleze puncte. Apoi s-a desfiinţat, iar eu alături de mulţi alţi jucători de perspectivă am ajuns la Rapid. Printre aceştia Nae Georgescu, Miki Raab, Greavu sau Ene II.

S-a făcut un soi de schimb de generaţii…

Da, aşa este. Au rămas doar câţiva, în rest am venit cu sânge proaspăt. Factorul decisiv a fost Gheorghe Apostol, care fusese chiar Secretar de Stat în acea perioadă. Fiind mare rapidist el a validat aceste transferuri. Care s-au dovedit extrem de importante pentru viitorul Rapidului. Iar eu am avut ocazia să joc alături de mari fotbalişti. Filote, Ozon, Macri, Ene II, Olaru, Langa…

Vasile Copil, adus în Bucureşti de Pişti Kovacs

Dumneavoastră nu eraţi din Bucureşti. Cine v-a adus la Progresul Combinatul Poligrafic Casa Scânteii?

Pişti Kovacs (n.r. – fost mare antrenor la Ajax Amsterdam), cel care atunci era antrenor la Unviersitatea Cluj a avut un rol esenţial. Datorită lui am ajuns în Bucureşti. Era un tehnician care era foarte, foarte atent la creşterea tinerilor şi la promovarea lor cât mai rapidă. Avea un ochi nemaipomenit.

Aţi ajuns la 20 de ani la Rapid (n.r. – echipa se numea atunci Locomotiva) şi nu aţi evoluat totuşi decât până la 25 de ani… De ce?

E o poveste pe cât de simplă, pe atât de complicată. Tocmai terminasem un sezon excelent cu Rapid. Am fost pe locul 3, iar eu jucasem în aproape toate meciurile (n.r. – 22 din 26). Bun, apoi, în cantonament fiind, pe Valea Prahovei, am primit un telefon. Eu sunt din Câmpia Turzii, echipă care, pe atunci, juca în liga a 2-a. Mi-au zis direct, că dacă nu mă întorc să joc acolo, părinţii şi socrii mei vor fi daţi afară de la locul de muncă!

Ameninţat să vină la Câmpia Turzii. Moneda de schimb: Kraus

Cum aţi reacţionat în acel moment?

Instinctiv, imediat! Era vorba de familia mea, aşa că am fugit imediat din cantonament şi am mers acolo. Rapid s-a supărat pe mine, ba chiar am fost acuzat că sunt trădător mai pe la colţuri. Până la urmă însă totul s-a uitat, iar o perioadă am rămas la Câmpia Turzii să joc, normal… În locul meu în Giuleşti s-a dus Viorel Kraus.

Aţi spus că nu aţi stat mult acolo. Cât mai exact?

Vreun an şi jumătate, cam aşa. Pe urmă m-a văzut Progresul Bucureşti şi m-au luat. Era totuşi o echipă puternică, a Băncii Naţionale, nu au avut ce face cei de la Câmpia Turzii. Nu am jucat prea mult aici, dar au fost ultimele mele meciuri în Liga 1.

Valentin Stănescu l-a preferat pe Năsturescu

Nu a mai existat vreodată şansa să jucaţi la Rapid?

Ba da, chiar înainte să merg la Progresul, prin 1963. Aveam 27 de ani şi mi-aş fi dorit să revin în Giuleşti. Antrenor tocmai ce venise Valentin Stănescu, cu care eram bun prieten. El era un tip foarte deschis aşa că am discutat şi mi-a zis direct: „Vasile, pe postul tău îl am pe Bebe Năsturescu. Nu te supăra pe mine, dar aş vrea să joc cu el titular. Mai bine te duci şi joci la Progresul. Mi se pare corect să te anunţ!” Să ştii că am apreciat foarte mult că mi-a spus în faţă, chiar dacă îmi doream tare mult să mai joc la Rapid…

Poate aţi fi prins echipa din 1967 care a luat titlul…

Oho… Nu ştiu ce putea fi, pentru că eu prin 1966 m-am lăsat. Cert este că mi-a părut tare rău că nu am mai putut juca la Rapid. Am plâns mult timp când am fost forţat să revin la Câmpia Turzii pentru că mă simţeam excelent lângă Podul Grant. Mai cu seamă că eram şi în vârf de formă atunci. De altfel am mai şi jucat la o echipă ceferistă, CFR Roşiori, după ce am plecat de la Progresul Bucureşti.

În liga a 2-a, nu?

Da, încă îmi era dor de atmosfera de la Rapid, aşa că am ales să merg tot la o echipă ceferistă. Nu mă adaptasem nici grozav la Progresul, ce-i drept. Acolo am şi terminat-o cu fotbalul. Am mai jucat doi ani, iar din cauza unor probleme în zona inghinală a trebuit să renunţ la a juca fotbal la doar 30 de ani. Chiar înaintea sezonului ca Rapid să ia primul titlu oficial de campioană.

Valentin Stănescu şi ceasurile din port

După acea discuţie cu Valentin Stănescu aţi mai păstrat legătura?

Bineînţeles! Am fost prieteni mult timp. Ba chiar am şi câteva episoade amuzante să povestesc legate de el. Unul era de prin anii ’50. Noi, jucătorii de la Rapid, stăteam toţi cazaţi la Romarta. Tinel era antrenor atunci la Giurgiu. Fiind port la Dunăre, el făcea rost de ceasuri foarte ieftine, pe care apoi le vindea băieţilor de la Rapid cu o grămadă de bani. Ce să mai, dom’le, omul era mare şmecher de pe atunci! Avea şi o inimă uriaşă!

La 30 de ani aţi terminat-o cu fotbalul, dar v-aţi rupt şi de Rapid de tot?

Multe decenii nu am mai avut vreo legătură contractuală cu Rapid. Abia când la echipă era Constantin Anghelache, pe la finalul anilor ’90, m-a propus scouter. Pe urmă am lucrat ceva timp cu Răzvan Lucescu. I-am convins să vină la Rapid pe Ciprian Deac sau Cristi Oros. Eu l-am adus pe Răzvan Tincu. Chiar dacă cel din urmă nu a făcut paul de la echipa a doua, a strâns apoi multe meciuri în Liga 1 pentru Botoşani sau Chiajna.

Marian Tonciu şi Vasile Copil

ABONEAZA-TE PENTRU CELE MAI NOI STIRI

* indicates required

LĂSAȚI UN MESAJ