Vali Negru vorbeşte despre Rapid

0
80
vali negru
vali negru

Fostul mijlocaș al Rapidului Vali Negru a oferit un interviu în care a vorbit despre clubul giuleștean, pentru care a jucat în mai multe rânduri și pentru care a marcat golul istoric de la Berlin, din Cupa UEFA.

Având în vedere că este vorba de un interviu de nișă, legat aproape în totalitate de Rapid, când și cum ai ajuns să joci pentru echipa din Giulești?

Data exactă este luna ianuarie 2004. Atunci, odată cu venirea lui Ioan Becali și a antrenorului Dan Petrescu la Rapid am sosit şi eu în Giulești. Veneam de la Sportul Studențesc, dar nu singur, ci împreună cu George Galamaz şi Cristi Irimia. Însă apropierea mea de Rapid este mult mai veche. Aveam doar 16 ani când m-am pregătit o iarnă întreagă cu cei de la Rapid, atunci când antrenor era nea Mircea Lucescu. Din păcate, negocierile dintre Rapid şi Sportul nu aveau să se concretizeze.

Care a fost cel mai frumos meci jucat de tine în Giulești și care ți-a rămas în suflet?

Fără nici o discuție nu voi uita niciodată turul cu Hamburg din campania aceea fantastică în Cupa UEFA. Eu am intrat în minutul 13 după o accidentare a lui Dică şi am reuşit să câştigăm cu 2-0 după un meci fabulos. Îmi amintesc și de atomosfera de pe stadion, cu suporterii care ne-au purtat spre victorie.

Vali Negru: „Salarii restante şi câte un an!”

Ai prins Rapidul în două perioade distincte, atunci când zburda în Cupa UEFA, dar şi în plină sărăcie. Cum ai perceput acele perioade?

Într-adevăr sunt perioade diametral opuse. În prima parte era mult mai bine din punct de vedere financiar. Dar contractele celor care au reușit mari performanțe atunci nu erau foarte mari, se situau undeva între 30-35 de mii de euro. Paradoxal, abia după perioada aceea contractele au urcat vertiginos la 180-200 de mii de euro şi ştim foarte bine la ce sume s-a ajuns ulterior. Din acest motiv o parte dintre jucătorii care au evoluat atunci în campania europeană au şi plecat. Într-un fel li se făcea o nedreptate, practic nu li s-au recunoscut meritele. Au existat fotbaliști foarte buni, exponențiali pentru Rapid, care au rămas cu acelaşi contract şi, în schimb, au venit jucători pe contracte mult mai mari. Era normal ca cei care au obținut performanțele respective să se simtă nedreptățiți.

Și cea de-a doua perioadă?

A doua perioadă este cea cu promovarea. Eu am prins acea promovare şi încă jumătate de an din sezonul în care din păcate s-a retrogradat. A fost un an extrem de greu, dar până la urmă rămăsesem cu satisfacția promovării. A fost o satisfacție și o refulare foarte mare fiindcă nimeni nu a crezut în noi. Toți eram conştienți că nu vom putea juca în prima ligă datorită faptului că nu primisem licența. În plus aveam restanțe salariale de 8-9-10 luni, sau chiar şi mai mult de un an! Am simțit însă permanent suporterii alături de noi și parcă totul devenea mai uşor. Îmi pare rău că după ce am promovat a venit acea aniversare parcă blestemată, în care galeria s-a divizat. N-a mai fost aceeaşi unitate și acest lucru s-a resimțit din păcate şi pe teren.

Renumit pentru IQ

În victoria aceea fabuloasă obținută în Cupa UEFA pe terenul Herthei Berlin, tu ai fost cel care a luat balonul să execute penalty-ul. Ai fost desemnat de Lucescu sau a fost inițiativa ta?

Nu e neapărat ceva spectaculos, totul a ținut de moment. A fost în primă fază Daniel Niculae, el era cel desemnat să execute. Însă chiar el fusese cel faultat exact la glezna la care avea unele probleme. Eu abia intrasem, de trei minute și prima atingere de balon a fost chiar pasa către Nico. Inițial m-am dus doar să văd cum este el, cum se simte. Am constatat că nu poate să bată, apoi Mugurel Buga a luat mingea, dar l-am simțit puțin nesigur. Atunci i-am spus că dacă nu este sigur să mă lase pe mine. Și asta a fost tot. Pentru mine a fost ceva extraordinar, o descătușare totală. Era primul meci în care jucam după o pauză de 8 luni cauzată de o accidentare. Golul a fost un fel de răsplată pentru lunga perioadă în care am strâns din dinți.

La vremea respectivă erai considerat un fotbalist cu un IQ peste media majorității celor care evoluau în Liga 1. De unde această concluzie?

În perioada în care eram la Sportul aveam un psiholog care ne-a testat IQ-ul, deși se spune că pentru fotbal nu este chiar cel mai important lucru. Să știi că nu am ieșit cu cel mai mare coeficient de inteligență. Am fost undeva la egalitate cu Galamaz, dar îmi amintesc că şi ceilalți colegi erau cam tot pe acolo. Cel mai bine a ieșit însă la acest capitol Octavian Chihaia. Ca să mă exprim mai plastic, am fost o generație de băieți destepți! Asta cu cel mai mare IQ este o exagerare. Să spunem că am un IQ mediu, spre ridicat. Însă nu este ceva extraordinar şi sunt convins că există alți fotbaliști care sunt mai dotați intelectual ca mine.

Joacă cu „derogare” la Old Boys

Care consideri că este cea mai mare realizare a ta pe plan sportiv?

Dacă ne referim doar pe plan sportiv, indiscutabil vorbim despre sfertul de finală pe care l-am atins cu Rapid în Cupa UEFA și Cupa României câștigată tot cu Rapid.

Care a fost pentru tine unul dintre cele mai grele momente trăite de-a lungul carierei?

Fără niciun dubiu, accidentarea de care aminteam mai devreme. M-a prins după un an și jumătate petrecut la Rapid, dintre care în ultimul sezon jucasem 30 de meciuri. Era anul în care ne-am calificat în cupele europene. Mi-a tăiat un pic aripile pentru că mi-a redus din calitățile fizice. Practic a fost o accidentare la spate, o hernie de disc. Din păcate, această accidentare avea să mă urmărească tot restul carierei.

Ce te-a determinat să te alături echipei de Old Boys a Rapidului?

Să vă dezvălui un secret. Conform regulamentelor din unele competiții, în mod oficial sunt mai tânăr decât cei din lotul de Old Boys. Însă de când am renunțat la fotbal îmi face mare plăcere să joc tot pentru Rapid. Practic, aici, la Rapid Old Boys, prin doza noastră de entuziasm, încercăm să menținem viu spiritul Rapidului. Sigur, noi ne dorim să existe o singură echipă, ca în vremurile bune, dar din păcate lucrurile nu se îndreaptă deloc în direcția bună.

Accidentările i-au oprit ascensiunea

Ce ai simțit atunci când ai aflat vestea intrării în faliment a Rapidului și te-ai gândit vreun moment dacă se putea face mai mult decât s-a făcut pentru salvarea clubului?

Personal, cred că au fost două momente. În primul, poate ar fi fost mai bine să se intre în faliment chiar înainte de barajul acela cu Chiajna. Atunci toți rapidiştii erau uniți și chiar și cu faliment strângeam rândurile și acum eram un singur club, o singură echipă. Poate că nu puteam să fim în momentul actual în prima ligă, dar în liga a II-a eram cu siguranță. Acum, când s-a declarat falimentul definitiv, simt regrete și o imensă strângere de inimă, dar încerc să privesc cu speranță. Eu cred că totuşi rapidiștii se vor uni din nou, fiindcă fără unitate nu există cale de succes.

Mulți oameni din fotbal susțin că nu ai avut o exprimare în totalitate pe măsura talentului tău. Este adevărat?

O perioadă și eu credeam același lucru și mulți mă priveau ca pe un talent un pic ratat. Dar multă lume nu știe de acea accidentare suferită la doar la 22 de ani. Poate lucrurile ar fi fost altfel. Din punctul meu de vedere, exceptând faptul că într-adevăr am fost genul de fotbalist un pic mai comod, eu cred că am obținut cam maxim din ceea ce puteam să obțin în condițiile date. Oricum, accidentarea aceea mi-a redus enorm din potențial.

Îşi doreşte să antreneze la un moment dat Rapidul

După retragerea prematură ai decis să urmezi cursuri pentru a deveni manager de club. Ce te-a atras către această cale?

Inițial, decizia de a mă retrage nu a avut legătură cu managementul. Era legată de antrenorat, pentru că retragerea din activitate era o condiție obligatorie pentru a putea urma cursurile licenței A+B. Asta m-a determinat să renunț la cariera de jucător. Facultatea de Management pe care o urmez în Danemarca a survenit conștientizând că în momentul în care renunți la fotbal trebuie să îți deschizi mai multe uşi. Când a sosit clipa retragerii nu ai ajuns nici măcar la jumătatea vieții, așa că trebuie să te gândești ce poți face în viitor, management, antrenorat, sau te apuci de şoferie. Având familie, copii, trebuie să privești spre viitor, mai ales când de la vârsta de 10 ani nu ai ştiut altceva decât fotbal.

Într-un viitor poate ipotetic, atunci când Rapid va reveni în prim planul fotbalului românesc și ți s-ar propune să fi managerul clubului, te-ai vedea în această posturã?

Sincer, îmi doresc să devin antrenor și să urmez o carieră în antrenorat. Dar nu știi niciodată ce se poate întâmpla în viață. Întreabă-mă însă dacă în viitor îmi doresc să fiu antrenorul Rapidului și răspunsul este unul singur: DA!

Interviu realizat de IOANA VÎLCEANU

Sursa: Rapid Old Boys

Share This:

Comments

comments

Alatura-te comunitatii 1923.ro

* indicates required

LĂSAȚI UN MESAJ