Încă o veste legată de un deces și-a făcut loc printre știrile vehiculate pe net. De această dată cel ce a părăsit această lume din ce în ce mai mizerabilă a fost Ion Pop, fostul fundaș dreapta al Rapidului din anii 60—70.
Cei mai tineri evident că nu aveau cum să-l vadă evoluând, probabil că mulți dintre ei au auzit de el acum pentru prima oară, mai ales că avea un nume atât de comun. „Popică” sau „Manezul”, cum mai era poreclit, a fost unul dintre cei mai buni fundași dreapta din țară la începutul anilor 70. Edificatoare în acest sens rămâne remarca unui ziarist prezent în tribunele stadionului „Mohammed V” din Casablanca în timp ce îl vedea la lucru în echipa olimpică a României (meciul respectiv a intrat în palmaresul naționalei mari) care întâlnea reprezentativa Marocului. „Nr.2 de la dumneavoastră (n.m. Ion Pop) bănuiesc că a fost prezent la turneul final al CM din Mexic?” – l-a întrebat pe un confrate român. Auzind însă că nici măcar în echipa olimpică nu fusese convocat până atunci, s-a mirat foarte tare, exclamând: „înseamnă că fundașul dumneavoastră dreapta titular este foarte-foarte bun!”.
În acei ani Pop ar fi meritat o soartă mai bună, însă selecționerii Angelo Niculescu și mai apoi Valentin Stănescu nu au avut ochi și pentru el. Îl considerau prea mic de înălțime (1,71 m), prea… bătrân la 23-25 de ani și un al treilea motiv era legat de faptul că echipa sa Rapid începuse să decadă valoric. De aceea i-a fost preferat Lajos Sătmăreanu. Având o fire placidă, Pop n-a făcut tam-tam, concentrându-se pe treaba pe care o avea la Rapid. Numai că și Rapid, cum afirmam, nu trăia cea mai fericită perioadă, decăzând, din diverse motive, de la un an la altul, astfel încât randamentul constant bun al lui „Popică” se materializa prea puțin în rezultatele echipei.
Dar chiar și așa a trecut peste norii retrogradării din primăvara lui 1974, astfel încât peste doar un an împreună cu fanii alb-vișinii aveau să trăiască momente diametral opuse, când în același timp Rapid revenea pe prima scenă și totodată cucerea Cupa României, după două meciuri-maraton a câte 120 de minute, semifinala cu Steaua adjudecată la lovituri de departajare și finala cu Universitatea Craiova câștigată în prelungiri. În ambele partide, Pop a fost unul dintre cei mai buni de pe teren și alături de Nae Manea, alt regretat, poate fi considerat unul dintre artizanii câștigării acelui neașteptat trofeu.
Fiind fostă extremă, pe lângă viteză de deplasare Pop avea și știința jocului în apărare, hăituindu-și adversarul direct care trebuia să fie foarte înzestrat pentru a-l depăși. „La meciurile Rapidului cu Dinamo, imediat după primul fluier al arbitrului, dacă Lucescu constata că este pe aceeași bandă cu Pop, schimba imediat partea” – și-a amintit bunul meu prieten Carlo Bartales, fratele regretatului fotbalist Liviu Bartales. „Era un coleg extraordinar, modest, liniștit, de un bun simț ieșit din comun, nevrând să deranjeze pe nimeni. Avea o inimă mare, care iată, acum a cedat. Acum doi ani Bartales, anul trecut Manea, luna trecută Angelescu, iar acum Popică. Nu ne iartă pe niciunul” – mi-a spus fostul portar rapidist Adrian Rămureanu, multă vreme coechipier cu cel dispărut.
„Nea Popică are mult prea mult bun simț și din acest motiv pierde, pentru că cei din jur în loc să aprecieze un asemenea gen de om, îl iau de fraier” – îmi spunea cu mai mulți ani în urmă Nicolae Stanciu, recordmanul meciurilor în Divizia A pentru Rapid, care fusese crescut la copiii și juniorii clubului giuleștean chiar de eroul celor de față. Iar ca o dovadă a acestei modestii caracteristică pentru Pop este și faptul că nu există mai nimic despre el pe internet, nici măcar o fotografie, doar un interviu înghesuit cândva în ProSport din care printre altele am aflat cum a fost aruncat ca o măsea stricată de la Rapid de mult prea puțin arestatul Copos. Iată un argument al caracterizării de la începutul acestui text, că această lume devine din ce în ce mai mizerabilă.
Carte de vizită:
Ion POP 08.05.1947 (București)
Decedat: 08.12.2015 (București)
Post: fundaș dreapta (la începuturile carierei a jucat extremă, iar mai apoi mijlocaș)
În Divizia A și Cupa României
Debut Divizia A: 20.09.1964, UTA – Petrolul 1-0
Debut Cupa României: 13.03.1966, Rapid Plopeni – Dinamo Pitești 1-0
Sezon: echipă m/g Div.A m/g Cupă
1964-65: Flacăra Roșie București Div.C 0/0
1964-65: Petrolul Ploiești 1/0 0/0
1965-66: Dinamo Pitești 18/0 1/0
1966-67: Dinamo Pitești 16/0 1/0
1967-68: Rapid București 19/2 3/0
1968-69: Rapid București 17/0 1/0
1969-70: Rapid București 26/0 1/0
1970-71: Rapid București 28/0 2/1
1971-72: Rapid București 28/0 5/0
1972-73: Rapid București 30/0 2/0
1973-74: Rapid București 33/1 1/0
1974-75: Rapid București Div.B 5/0
1975-76: Rapid București 33/0 3/0
1976-77: Rapid București 32/0 4/2
1977-78: Rapid București Div.B 0/0
Total: 281/3 29/3
În perioada junioratului a jucat la Victoria București (nicio legătură cu acea mizerabilă echipă a miliției de la finele anilor 80) și Flacăra Roșie București
A cucerit 2 cupe (1971/72 și 1974/75)
Într-un clasament all-time din punctul de vedere al numărului de meciuri jucate pentru Rapid în primul nostru eșalon, ocupă locul 7 (fiind depășit de N. Stanciu, Greavu, Năsturescu, Codreanu, Neagu și Măldărășanu).
În echipa națională
Debut: 30.01.1972, Maroc – România 2-4
Total: 2/0
În echipa olimpică
Debut: 21.05.1972, România – Danemarca 2-3
Total: 1/0
În cupele europene
Debut: 19.02.1967, Dinamo Pitești – Dinamo Zagreb 0-1
Total: 15/0
Dumnezeu să-l primeacă și odihnească!
Pentru cei interesați, înmormântarea va avea loc mâine, 10 decembrie, în jur de ora 13.00, la cimitirul Ghencea Civil.
Sursa: romaniastats.wordpress.com
