Fata nevăzută a lui Marius Şumudică!

marius sumudica
marius sumudica

Şumudică rămâne pentru toată lumea „eternul rapidist”, indiferent ce echipă ar antrena. Şi totuşi… există viaţă şi dincolo de Grant. Până să ajungă în Giuleşti, în 1996, „Şumi” a jucat la Sportul Studenţesc, acolo unde boss era fostul mare jucător al „alb-negrilor”, ulterior director la Rapid, Paul Cazan. Prin 1995, când actualul antrenor al Astrei era un jucător în plină ascensiune, „studenţii” nu jucau în Regie, ci erau exilaţi la Târgu Jiu, iar condiţiile nu erau tocmai „ca la mama acasă”. Paul Cazan îşi aminteşte acea perioadă ca şi când ar fi fost ieri. „Pe vremea aia, Sportul Studenţesc nu avea un patron cu mulţi bani, ci pe un ins care se încăpăţâna să scoată ziare, deşi n-avea suficiente resurse financiare. Sincer, nici nu mai ştiu cine era antrenor, Dridea sau Jackie Ionescu… Ei bine, Şumudică era de atunci în prim-plan, graţie comportamentului său. Nu eram în relaţii apropiate, dar ţin minte că se enerva des şi spunea: «Băi, ăştia, pe aici, nici de sarmale n-au bani! Mă duc la mama!…». N-avea bani pentru că, pe vremea aia, nu erau salariile de acum. Puţini ştiu că eu l-am adus la Rapid de la Sportul”, a povestit Cazan, în exclusivitate pentru „ring”.

Jucător în Regie, ultras în galeria giuleşteană

Plecarea lui Şumudică la Rapid s-a petrecut într-un moment în care giuleştenii aveau nevoie ca de aer de un vârf bătăios, dar pasiunea lui Marius pentru culoarea vişinie era mult mai veche. Fost jucător de legendă al grupării din Grant, Rodin Voinea povesteşte cât de „lipit” era Marius, mai rău ca marca pe scrisoare, de Rapid. „Ne-am cunoscut prin ’90-91, la lotul olimpic de tineret. Era de atunci un tip vulcanic şi glumeţ. Lumea nu ştie, dar în perioada în care juca la Sportul mergea şi în galeria Rapidului. A fost rapidist de mic şi nici azi nu i-a trecut”, zâmbeşte Rodin Voinea.

Mircea Rădulescu: „I-a enervat pe toţi antrenorii, voia să facă lucruri imposibile”

Fostul selecţioner Mircea Rădulescu l-a avut elev pe Şumudică şi ca fotbalist, şi ca… student, la şcoala de antrenori a FRF. „«Şumi» a fost şi a rămas un copil neastâmpărat. De copil nu suporta ordinea, liniştea, era irascibil şi avea reacţii dure la antrenamente. Cam pe sistemul lui Lăcătuş era… Când îl ataca un adversar, nu-l ierta! În schimb, când greşea, se supăra şi se certa pe el însuşi. Avea dese ieşiri nervoase, dar principala sa calitate era că scotea goluri din nimic. Acesta e principalul motiv pentru care l-au îndrăgit rapidiştii. Din păcate, n-a jucat în echipa naţională pentru că n-a fost să fie. În perioada în care eu eram selecţioner, el era la Sportul. Abia mai târziu a făcut pasul spre Rapid, unde şi-a găsit drumul. Rapidiştii preferă jucătorii temperamentali, iar Marius era riscant în tot ce făcea. I-a enervat pe toţi antrenorii pentru că voia să facă lucruri care nu-ţi ies decât o dată la 1.000 de încercări. Să dea cu călcâiul peste adversar şi tot aşa… Ca antrenor, un asemenea jucător nu-ţi oferă siguranţă. În timp s-a şlefuit, dar tot dădea goluri imposibile, din plonjon sau cu spatele la poartă”, îşi aminteşte „Dom’ Profesor”.

Şumi: „Nicio minge nu-i pierdută, niciun meci nu-i pierdut!”

Ce a moştenit însă antrenorul Şumudică de la… jucătorul Şumudică? Povesteşte şi Mircea Rădulescu: „Marius a păstrat multe concepţii din perioada în care era jucător. Spre exemplu, celebrul dicton «Nicio minge nu-i pierdută, niciun meci nu-i pierdut». Însă, mai presus de toate, e un bun coleg, pân’ la Dumnezeu! Orice patron şi l-ar dori ca antrenor”.

Sursa: ziarulring.ro

Aboneaza-te la newsletterul 1923.ro

* indicates required