Gest disperat al unui angajat rapidist!

Fotbaliştii Rapidului sunt aproape de a ajunge cu banii la zi, însă angajaţii clubului sunt la limita răbdării. Chiar în ziua în care clubul a primit vestea că Tribunalul București a amânat pentru 22 ianuarie noul plan de reorganizare în dosarul de insolvență, unul dintre muncitorii de la stadionul Giulești a protestat la baza de … Read more

Viaţa bate filmul: „Florin Andone a venit de la muncă din Spania!”

Am ales să mă uit la Italia – România, datorită faptului că Săpunaru a fost în primul unsprezece. A fost un meci la finalul căruia ne putem declara mulţumiţi. Şocante au fost însă alte aspecte. Chiar dacă nu a jucat vreodată în ţară, ci doar în Spania, marcatorul golului egalizator, de 2-2, Florin Andone, este … Read more

Ce se întâmplă cu sportul rapidist? Echipele feminine, în mare suferinţă!

Bucuria de a avea trei echipe de fete pe prima scenă a trei sporturi foarte populare, handbal, baschet şi volei, se transformă uşor, uşor, într-o mare dezamăgire, acestea zbătându-se în coada clasamentelui, cu şanse foarte mici de a se salva de la retrogradare. Suflarea vişinie a primit cu mare entuziasm promovarea fetelor de la handbal, după … Read more

Un rapidist, bilet câştigător la Fortuna!

George, un rapidist înfocat, a dat dovadă de maximă inspiraţie şi cu doar 3 lei pariaţi pe un bilet la Fortuna a câştigat o sumă frumuşică, pe care o puteţi vedea mai jos. George a împărtăşit biletul cu toţi prietenii săi virtuali, având în vedere că o fotografie cu acesta, cea de mai jos, poate … Read more