Doi rapidişti pentru viitorul nationalei!

Nicolae Vasile, căpitanul Rapidului, şi Alexandru Ioniţă II, fostul mijlocaş din Giuleşti, au fost convocaţi la naţionala U21 şi sunt chiar colegi de cameră. Două produse sută la sută ale Rapidului traversează o formă bună tocmai atunci când trebuie! Ambii pot intra în vederile lui Anghel Iordănescu pentru turneul final din vara anului viitor. Sigur, … Read more

Nicolae Vasile: „Străinii se simt precum acasă”

Nicolae Vasile a fost invitat special al 1923.ro la livestreamul de pe 6 noiembrie, iar dacă aţi ratat atunci declaraţiile sale, vă oferim aici câteva dintre cele mai interesante. Fireşte, aveţi şi înregistrarea video pe site! O mărturie savuroasă a fost despre străinii care au jucat în ultimul an la Rapid şi care s-au ataşat … Read more

Rapidiştii sunt alături de victimele din Colectiv

Drama prin care trec zeci de familii după catastrofa de vineri seară din colectiv nu poate lăsa indiferent vreun om. Astfel, mulţi rapidişti au transmis mesaje de condoleanţe şi de susţinere pentru cei răniţi, aflaţi încă în spital. Dintre aceştia, îi enumerăm pe căpitanul Rapidului, Nicolae Vasile, dar şi pe Ovidiu Herea, fostul mijlocaş al … Read more

Revanşa căpitanului Nicolae Vasile

La Pojorâta, Niky a jucat al 50-lea său meci oficial pentru Rapid. A fost un moment trist însă, fiindcă acolo Rapid a suferit o înfrângere ruşinoasă, poate cea mai ruşinoasă din întreaga sa istorie. Niky nu a jucat deloc rău atunci, cu toate că a intrat pe banda dreaptă. Meciul cu Suceava l-a prins însă … Read more

EXCLUSIV / Ondreij Kuşnir este incert

Ondreij Kuşnir a jucat slab cu Rapid Suceava, el marcând şi un autogol în poarta lui Romero, dar evoluţiile sale de până acum, per total, ne îndreptăţesc să-l considerăm unul dintre cei mai buni fotbalişti din lotul Rapidului din acest moment. Echipa 1923.ro a aflat că cehul a suferit o accidentare serioasă cu Suceava, alegându-se … Read more

Nicolae Vasile a jucat la nationala U21

Vasile Nicolae, tânărul căpitan al Rapidului, de numai 19 ani, a debutat astăzi pentru naționala U21 a României, intrând pe finalul partidei dintre Polonia și România, scor 0-0, în locul lui Bogdan Mitache. Sperăm să fie un nou început pentru Niky, în circuitul echipei naționale de tineret, și să continue forma bună arătată la Rapid. Sursa: RAPID … Read more

Vasile şi Ganea au fost selectionati

Doi tineri jucători rapidiști, Vasile Nicolae și George Ganea, au fost convocați pentru loturile naționale de la categoriile de vârstă respective. A doua zi după jocul cu Dacia Unirea Brăila, de mâine, Vasile Nicolae se va prezenta la  Centrul de la Buftea, urmând să ia parte la stagiul de pregătire obișnuit și apoi la jocul amical … Read more

EXCLUSIV / Sacrificiul lui Niky Vasile

Niky Vasile, căpitanul Rapidului, va reveni ca titular împotriva celor de la Academica Clinceni, având în vedere că rivalul său pe post, Tomas Josl, are în continuare probleme medicale. Chiar dacă, aproape sigur, Vasile va începe din primul minut, echipa 1923.ro a aflat că acesta strânge din dinţi pentru a putea să nu-şi dezamăgească fanii. … Read more

Secretul căpitanului! Cum se motivează Nicolae Vasile

Nicolae Vasile a debutat la 17 ani la Rapid şi, la 20 de ani neîmpliniţi, a devenit căpitanul echipei. Cu toate că, paradoxal, nu joacă mereu titular! Chiar şi aşa, statutul său în cadrul grupului nu poate fi clintit. De multe ori a fost nevoit să se lupte cu forţe independente de voinţa sa, dar … Read more

Pe cine vrei titular? Vasile sau Josl?

Nicolae Vasile este primul căpitan al Rapidului, dar în acest debut de sezon, Tomas Josl a arătat o formă cel puţin la fel de bună, motiv pentru care Vasile nu a fost mereu titularul postului de fundaş stânga. Având în vedere aceste circumstanţe, vă invităm la un vot. Este interesant să vedem pe cine preferaţi … Read more