Luca Florică, puştiul de 200.000 euro vândut de Centrul de Performanţă Rapid
Transferul s-a făcut în iarnă, dar s-a discutat prea puţin despre el. Mai ales având în vedere cifrele impresionante care se învârt în jurul său! Luca Florică
Transferul s-a făcut în iarnă, dar s-a discutat prea puţin despre el. Mai ales având în vedere cifrele impresionante care se învârt în jurul său! Luca Florică
Alexandru Catrici a oferit surpriza meciului cu Agricola Borcea. Fundașul de numai 17 ani a purtat banderola de căpitan al echipei, deși se afla la doar al treilea joc
Fotbal Club Rapid are cinci puncte avans față de următoarea clasată, Unirea Slobozia. După 23 de meciuri, cu cinci etape înainte de final.
Ștefan Pănoiu a debutat la numai 16 ani! Încă de la restartul clubului, în 2017, Fotbal Club Rapid s-a concentrat pe o strategie de viitor
Mircea Lucescu a fost invitatul lui Ioan Andone la partida FC Voluntari – Dinamo. Cu această ocazie, fostul selecţioner al Turciei a vorbit
Așa cum v-am informat de când prezentam live meciul Fotbal Club Rapid – Agricola Borcea, în Regie au fost oaspeți de seamă la tribuna oficială.
Daniel Pancu a susținut un nou discurs în vestiar la finalul meciului cu Agricola Borcea. Pentru Fotbal Club Rapid urmează trei meciuri dificile
Daniel Pancu a vorbit la cald, la final, despre victoria echipei sale cu 6-0. Fotbal Club Rapid a făcut scor de tenis cu formația din Borcea, dar începutul a fost dificil.
Fotbal Club Rapid – Agricola Borcea se joacă în Regie. După remiza de la Afumați, echipa lui Daniel Pancu este obligată să bată pentru a-și reintra în mână.
Daniel Pancu, Antonio Sefer, Marian Drăghiceanu, Alin Demici și Amir Jorza au petrecut o oră alături de suporterii rapidiști. Timp în care au făcut poze, au oferit autografe sau au discutat amical.