„E peste Octavian Popescu” 💪

Fațada stadionului Rapid – Giulești, cu litere mari albe pe clădire și intrarea la parter, sub un cer senin

Dumitru Dragomir, fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, a fost invitat în cadrul emisiunii ProSport Live și a vorbit, printre altele, despre Rareș Ilie, mijlocașul în vârstă de 18 ani de la Rapid. Rareș Ilie a marcat pentru România U19 în meciul cu reprezentativă similară a Croației, scor 2-1, și a calificat echipa la … Read more

„Nico a făcut o greșeală care în timp se va uita”. Dinu Gheorghe aduce în prim plan eroarea dureroasă a președintelui de la Rapid față de suflarea giuleșteană

Dinu Gheorghe și-a amintit de marea greșeală pe care Daniel Niculae a făcut-o din postura de președinte al Rapidului. Fostul oficial al giuleștenilor consideră că munca acestuia este mai ușoară cu acționarul Victor Angelescu decât cea pe care a avut-o el cu George Copos, scrie prosport.ro În opinia lui Dinu Gheorghe, pata neagră a lui … Read more

Breaking News | S-au împotmolit negocierile dintre Rapid și Dan Șucu

Fostul președinte al Rapidului, Dinu Gheorghe, a vorbit despre negocierile privind implicarea milionarului Dan Șucu la Rapid, în contextul în care negocierile privind preluarea unor părți din acțiunile clubului s-au împotmolit, scrie prosport.ro Deși inițial s-a crezut că Dan Șucu dorea să cumpere 20% din acțiunile Rapidului, acum Dinu Gheorghe dezvăluie că milionarul ar dori … Read more

Poprirea pe contul lui Angelescu. Florin Prunea si sfaturile nesolicitate. Punct de vedere 1923.ro

Pentru ca am primit foarte multe mesaje in care am fost intrebat de ce nu scriu nimic despre subiect, ma simt nevoit sa scriu aceste randuri. Nu pentru a-mi exprima parerea, ci pentru a explica de ce nu merita atentie dezvaluirile Prosport. Publicatia sus mentionata a publicat de curand un document care arata ca Victor … Read more

Victor Pițurcă, fascinat de galeria Rapidului: „Eu sunt stelist și îmi pare rău să o spun!”

Victor Pițurcă, fostul selecționer al naționalei României, s-a arătat încântat de atmofera din Giulești după inaugurarea arenei. „Atmosferă incredibilă, excelentă! Cea mai bună atmosferă pe care am văzut-o în ultimul timp. Eu sunt stelist, îmi pare rău să o spun, dar cea mai bună și frumoasă atmosferă am văzut-o în Giulești”, a spus Victor Pițurcă, … Read more

Gest de maturitate făcut de Alex Ioniță la revenirea la Rapid: „Nu am vrut să îi răpesc această plăcere şi consider că merită”

Fațada stadionului Rapid – Giulești, cu litere mari albe pe clădire și intrarea la parter, sub un cer senin

Alex Ioniță a devenit unul dintre cei mai importanți jucători ai Rapidului. Mijlocașul ofensiv a revenit la clubul său de suflet după ce a fost suspendat un an pentru dopaj, scrie prosport.ro Revenit pe gazon, Alex Ioniță aduce aminte de vremurile în care era o speranță a fotbalului românesc. Ultimul episod de maturitate este declarat … Read more

Fotbaliștii de la FC Botoșani, impresionați de atmosfera din Giulești. „O să fie greu ca cineva să câștige aici!”

Fotbaliștii de la FC Botoșani au rămas impresionați de atmosfera făcută de suporterii Rapidului pe noul stadion din Giulești, scrie prosport.ro FC Botoșani a pierdut pe noul stadion al Rapidului, scor 3-0, în etapa a 3-a din play-out-ul Ligii 1, sezonul 2021 – 2022, iar giuleștenii au urcat pe primul loc în clasament. Mihai Roman … Read more

Cum s-a impus Adrian Mutu în fața jucătorilor de la Rapid: „Nu mă gândeam vreodată că o să se întâmple asta!”

adrian-mutu

Alexandru Albu, mijlocașul defensiv în vârstă de 28 de ani de la Rapid, a vorbit despre antrenorul Adrian Mutu, după victoria cu FC Botoșani. „Nu mă gândeam niciodată că o să ajung să fiu antrenat de Adrian Mutu. Mă uitam ce face la Chelsea, la Juventus, la Parma, la Fiorentina, lucruri senzaționale. Bucuria mea și … Read more