Daniel Pancu nu s-a ferit nici de această dată de cuvinte grele. Antrenorul Rapidului a vorbit pentru fanatik.ro despre una dintre problemele despre care se discută tot mai mult în fotbalul românesc: faptul că tehnicienii autohtoni ajung cu foarte mare dificultate în campionatele importante din Europa.
Discursul lui Pancu nu a fost însă doar despre lipsa antrenorilor români din străinătate. A fost, mai ales, despre ceea ce se întâmplă în interiorul fotbalului nostru. Despre lipsa de unitate, despre orgolii și despre o breaslă în care antrenorii ajung să se desființeze reciproc.
Pancu: „La noi toți sunt proști”
Daniel Pancu consideră că drumul unui antrenor român către un campionat important din vestul Europei este extrem de complicat. Tehnicianul Rapidului i-a dat ca exemple pe Răzvan Lucescu și Cosmin Olăroiu, antrenori cu experiență importantă în străinătate, dar a vorbit și despre cazul lui Cristi Chivu, care și-a construit cariera de antrenor în Italia.
În opinia lui Pancu, un tehnician român are nevoie de rezultate ieșite din comun în România pentru a putea sparge bariera către campionatele importante.
„Charalambous e străin, Kopic e croat. Noi, românii, suntem foarte puțini prin străinătate. Sunt tot ăia vechi. Răzvan e vechi, Oli e vechi. Chivu e italian, italian. E cu școala făcută acolo. Dacă juca în România mai mergea la Inter?”
Pancu a explicat și cât de greu este, în opinia sa, pentru un antrenor român să ajungă în Spania, Franța, Belgia sau Olanda.
„Foarte greu. Noi antrenam pe unde am jucat, acolo avem cele mai mari șanse. Să ajungi în vestul Europei de exemplu, ori trebuie să te duci cu o echipă națională pe nu știu unde sau să te duci în cupele europene prin vreo semifinală sau sferturi cu o echipă românească, ceea ce e aproape imposibil. Doar așa poți ajunge în vest, mă refer la Spania, Franța, Belgia, Olanda…”
„Dacă tu ești antrenor la Dinamo, eu îți zic că tu ești prost și tu la fel mie”
Adevărata răbufnire a lui Pancu a venit însă atunci când discuția s-a mutat asupra relațiilor dintre antrenorii români.
Tehnicianul Rapidului susține că în fotbalul autohton nu există suficientă solidaritate între oamenii din aceeași breaslă. Dimpotrivă, fiecare încearcă să-l desființeze pe celălalt.
„Sunt mulți antrenori. Se trag după ei. Când un portughez are succes mai vin zece, când are un sârb mai vin zece… Noi nu putem vorbi de unitate la antrenorii din România, în niciun caz.”
Apoi Pancu a venit cu exemplul care sintetizează, în opinia sa, problema:
„Noi în România suntem foarte buni toți. Cei mai mari antrenori. Dacă tu ești antrenor la Dinamo și ne întâlnim într-o emisiune, eu îți zic că tu ești prost și tu la fel mie. Exact ăștia suntem. Am multe exemple. Am văzut antrenori la masă care vorbeau de rău alți antrenori.”
„La noi toți sunt proști, totul e prost. Și ne mâncăm între noi”
Pancu nu s-a oprit la problema accesului antrenorilor români în străinătate. A vorbit și despre modul în care este privit fotbalul românesc și despre tendința de a considera automat că ceea ce vine din afara țării este mai valoros.
În opinia sa, diferența nu este întotdeauna una fotbalistică.
„La noi toți sunt proști, totul e prost. Și ne mâncăm între noi. E o cultură. Mă uit la mulți antrenori care antrenează în SuperLiga, nu au nimic în plus. Nu am văzut vreo invenție de ordin tactic.”
Pancu spune că nu vede în campionatul României nici la antrenorii români, nici la cei străini, suficiente idei tactice cu adevărat spectaculoase.
„Nu am văzut nimic revoluționar. O mișcare, un triunghi care s-a închis invers, un jucător care a plecat dintr-o poziție și a încărcat alt spațiu. Suntem la fel ca ei, doar că au alte pașapoarte și impun alt respect.”
Este poate cea mai importantă idee din întregul discurs al lui Pancu: problema nu ar fi doar că antrenorii români nu primesc suficiente șanse, ci și felul în care fotbalul românesc își tratează propriii oameni.
Pancu vede un viitor în care românii vor ajunge să-i analizeze pe străini la televizor
Antrenorul Rapidului a încheiat într-o notă ironică, dar și cu un avertisment asupra direcției pe care o vede pentru fotbalul românesc.
Dacă lucrurile continuă în același mod, Pancu se teme că antrenorii români vor avea tot mai puține oportunități pe bancă și tot mai multe apariții în studiourile de televiziune.
„În ritmul ăsta, în 5 ani o să stăm pe la TV, pe la studiouri, să-i analizăm pe Nuno Miguel, pe Slavic și pe Babic. Cred că se vor înmulți studiourile.”
Este un discurs dur, dar mesajul lui Pancu este limpede: fotbalul românesc nu duce lipsă doar de rezultate. Există, în opinia sa, și o problemă de mentalitate.
Iar dacă oamenii din aceeași breaslă continuă să se privească drept adversari și să se desființeze reciproc, pașapoartele străinilor vor continua să valoreze mai mult decât munca românilor.
Pancu nu spune că antrenorii români sunt automat mai buni decât cei străini. Spune însă că, înainte să ceară respect din exterior, fotbalul românesc ar trebui să învețe să nu-și mai distrugă propriii oameni din interior.







Nu-i vorba de antrenor, da-i antrenor lui Messia, Troaca-naldo, ia-mai-mâl 😉
Pe astia îi doare la baston de antrenor, cat sa va explic, turbaților, nu aveti valoare !
😉 NU PUTEȚI MAI MULT !
Luați „gioisticul” si jucati fc27 aka fifa 😉
Pancule partial ai dreptate,dar tin sa-ti amintesc ca primele trei echipe din campionatul Romaniei au avut antrenori straini.Stau si ma intreb ce va invata timp de cinci ani marele(profesor in ghilimele )Burkel la scoala de antrenori pentru licenta PRO.Sunt antrenori in Romania care nu acesta licenta si sunt la fel de buni sau prosti ca cei cu licenta.