Podul Grant are o lecție pe care n-o vede nimeni din tramvaiul 41. Trebuie să te apleci puțin peste parapet, ca să vezi pilonii Podului Grant de altădată.
Jos, între șinele care duc spre Gara de Nord, stau niște piloni vechi. Fără pod pe ei. Fără mașini. Fără tramvai. Doar piloni. Trenurile trec pe lângă ei de peste patru decenii și nimeni nu-i mai bagă în seamă.
Ține minte imaginea asta. Ne întoarcem la ea.
Pentru că acolo e toată povestea. Fierul a plecat. Pilonii au rămas. Și, vezi tu, exact asta e și Giuleștiul.
Podul Grant, pe scurt: unde este și ce leagă
Să începem cu istoria podului. Faptele.
Podul Grant leagă Piața Crângași de strada Turda. Pe drum, trece pe deasupra Căii Giulești, a liniilor de cale ferată spre Gara de Nord și Gara Basarab și a Căii Griviței. Pe el circulă mașini și tramvaiul 41, prima linie de metrou ușor din București. Iar la una dintre bretelele lui stă stadionul Rapidului.
Podul pe care treci azi nu e primul. E al doilea. Primul a fost inaugurat în 1909. Unele surse spun 1910.
Iar dacă vrei să citești pe larg cum s-au legat podul, Giuleștiul și Rapidul, ai pe 1923.ro și istoria Podului Grant, de la Bucureștiul de altădată până azi.
Cine a fost Effingham Grant, omul care a dat numele podului
Numele nu vine de la un general. Nici de la un domnitor. Vine de la un tânăr britanic.
Effingham Grant (1820–1892) a ajuns în Țara Românească în 1837. Avea doar 16 ani când consulul britanic l-a luat secretar. În timpul Războiului Crimeii, a ajuns chiar să conducă consulatul de la București.
În 1850 s-a căsătorit cu Zoe Racoviță, nepoata lui Dinicu Golescu. Prin ea, familia a intrat în posesia moșiei și a palatului Belvedere, între Gara de Nord și Spitalul Militar Giulești. Iar sora lui, Maria, s-a măritat cu C. A. Rosetti.
Apoi Grant a lăsat diplomația pentru afaceri. A deschis prima turnătorie din București, Fonderia de la Belvedere, și prima manufactură de tutun din țară. După falimentul turnătoriei, o parte din pământ a vândut-o statului. Restul l-a parcelat. Loturile au ajuns la lucrătorii de la CFR. Așa s-a născut cartierul Grant.
Ca o mică paranteză: Zoe și Effingham au avut 16 copii. Au murit în același an, 1892, el la doar două săptămâni după ea. Dacă asta nu e loialitate, atunci nimic nu e loialitate.
Unul dintre fii, inginerul Robert Effingham Grant, a lucrat la construcția podului. Podul a luat numele cartierului. Adică numele familiei.
Primul Pod Grant, din 1909: făcut din fierul altui pod
Acum vine partea pe care puțini o știu.
Primul Pod Grant avea patru tabliere metalice, din oțel pudlat, fiecare cu o deschidere de 42 de metri. Grinzile cu zăbrele nu erau noi. Fuseseră recuperate de la podul peste Putna Seacă, de pe linia Buzău–Mărășești, când acolo s-au pus altele.
Ai citit bine. Podul Grant s-a născut din fierul unui alt pod. Fier care își făcuse deja o viață și a primit-o pe a doua.
Mai târziu, când s-au construit liniile de acces spre depoul București Călători, podul a fost lungit cu două deschideri de câte 10 metri. În 1929, Atelierele Centrale de Poduri, întreprinderea Căilor Ferate, l-au consolidat. Apoi, în 1933, 1939 și 1967, partea carosabilă a fost lărgită.
Iar în 1959, podul a primit chiar și un cântec, „Podul Grant”, cântat de Gică Petrescu. Câte poduri din România au un șlagăr al lor?! Nu prea multe.
Noul Pod Grant, 1979–1982: betonul după cutremur
Bătrânul pod nu mai făcea față traficului. În 1979 a început construcția celui nou, alături. A fost dat integral în folosință în 1982.
Noul Pod Grant a fost ridicat după normele antiseismice de după cutremurul din 1977. Are grinzi precomprimate de beton și trece peste un mănunchi de căi ferate lat de 136 de metri.
Tablierele de fier ale podului vechi au fost scoase. Pilonii au rămas. Îi vezi și azi, între linii.
Podul Grant azi: reparațiile din 2019–2024
Nici betonul nu e veșnic. Reparațiile au început în 2019, prin Compania Municipală Străzi, Poduri și Pasaje, și s-au blocat pe la o treime, din lipsă de bani.
În martie 2023, Administrația Străzilor a semnat un nou contract, cu Bog’Art. Din octombrie 2023, sensul Crângași–Turda a fost închis. Pe 31 martie 2024, circulația s-a redeschis. Costul total anunțat de Primăria Capitalei: 54 de milioane de lei.
Pe scurt: Podul Grant a fost cârpit, lungit, lărgit, demolat, refăcut și iar reparat. Și a rămas în picioare.
Podul Grant și Rapid: aceeași rețetă, același fier
Acum înțelegi de ce podul ăsta e al nostru.
Pe 25 iunie 1923, într-o sală de școală din cartierul Grivița, lucrătorii de la Atelierele Grivița au înființat Asociația Culturală și Sportivă CFR. Viitorul Rapid. Primele echipamente au fost cusute din pânză vișinie. Iar ghetele cu crampoane au fost refăcute din bocancii uzați de la Ateliere.
Ai prins ideea?! Rapidul s-a născut exact ca Podul Grant. Din ce era deja uzat, dar încă bun. Fier recuperat. Bocanci recuperați. Oameni care nu aruncă nimic ce mai poate duce greutate.
Stadionul Giulești a fost inaugurat pe 10 iunie 1939, lângă Grant, la 70 de ani de la primul tren din România. Iar în 2022, vechiul stadion a lăsat locul arenei noi. Tabliere noi, pe același loc.
Și mai e ceva. În 2016, clubul a dat faliment și a dispărut din fotbal. Suporterii n-au plecat nicăieri. Rapidul a luat-o de la capăt din ligile mici. În 2018, numele și culorile au fost recuperate la licitație. Iar în 2021, Rapidul era din nou în prima ligă.
Tablierul a căzut. Pilonii au rămas.
Cum ar zice Adrian Păunescu, în versurile imnului Rapidului: „Imnul nostru de echipă / Glasul roților de tren”.
„E doar un pod de beton.” Știu ce zici. Dar, nu!
Știu ce zici: „Frate, e un pasaj. Treci peste el în două minute, stai la semafor și gata.”
Ai dreptate. Pentru un șofer grăbit, e doar un pasaj.
Dar un pod nu se judecă după cât stai pe el. Se judecă după ce leagă. Iar Podul Grant leagă de peste un secol cartiere, oameni și generații. Crângașiul de Grivița. Atelierele de tribună. Bunicul care venea la meci pe podul de fier de nepotul care vine pe cel de beton.
Șapte lecții de la Podul Grant
- NU ARUNCA FIERUL BUN. Ce a ținut un pod poate ține și altul.
- LEAGĂ, NU DESPĂRȚI. Un pod e făcut pentru două maluri, nu pentru unul.
- REPARĂ LA TIMP. Lucrarea lăsată la o treime nu ține pe nimeni.
- LĂRGEȘTE-TE CÂND CREȘTE LUMEA. 1933, 1939, 1967. Podul a ținut pasul.
- ȚINE-ȚI NUMELE. Un tânăr de 16 ani, venit de departe, a rămas în harta orașului.
- FII LOIAL. Două săptămâni a mai trăit Grant fără Zoe.
- PĂSTREAZĂ PILONII. Tablierele se schimbă. Temelia rămâne.
Iar ca să rămână ceva de pus în ramă, un LESISM: „Poți schimba fierul de pe pod de câte ori vrei. Dacă pilonii sunt buni, oamenii trec mai departe.”
Pilonii Podului Grant, între șine
Și acum, înapoi la parapet. La pilonii aceia de jos, dintre șine, pe lângă care trec trenurile spre Gara de Nord.
Nu mai țin niciun pod. Și totuși stau acolo. De peste un secol. Ca să-ți aducă aminte de unde vine drumul pe care mergi.
Așa e și Rapidul. Antrenorii vin și pleacă. Jucătorii vin și pleacă. Stadioanele se dărâmă și se ridică. PILONII SUNTEM NOI.
Data viitoare când treci cu 41 spre Giulești, apleacă-te puțin. Uită-te jos. Și salută-i.
Hai, Rapid!
Surse: Libertatea („107 ani de la inaugurarea Podului Grant din București”, 26 decembrie 2016, după D. Iordănescu și C. Georgescu, „Construcții pentru transporturi în România 1881–1981”); AGIR („Podul Grant, o poveste ce dezvăluie pasiunea de început pentru o infrastructură modernă”, după Nicolae Leonăchescu, „Istoria tehnicii românești”); Wikipedia („Podul Grant”, „Effingham Grant”, „FC Rapid București”); Radio București FM („Povestea numelui Podului Grant”, 10 decembrie 2024); R3media; ZTB.ro; Profit.ro / News.ro (31 martie 2024); Euronews România.
Dragoș Leasă
