Un copil de 8 ani are nevoie de o singură voce pe margine. A antrenorului. Nu de zece. Nu de douăzeci. Iar weekendul ăsta, cazul Andrei Șucu, cu Daniel Pancu și Diana Șucu în prim-plan, a arătat că regula asta nu ține doar la copii. Ține și la adulți.
Am scris, nu demult, un articol despre clubul de fotbal la care activează fiul meu, în vârstă de 8 ani. Am vorbit atunci despre cât de sănătos este mediul creat acolo pentru toți copiii. Una dintre regulile fundamentale ale clubului este clară și nenegociabilă: părinții nu au voie să intervină cu indicații tactice. Nici la antrenamente. Nici la meciuri. Niciodată.
De ce părinții de pe marginea terenului trebuie să tacă
Este o regulă esențială. Părinții pot deveni ușor subiectivi. Nu neapărat în sensul că „al meu e Maradona”, ci pentru că mulți se cred experți în fotbal.
Realitatea, însă, îi trădează. Când mingea iese din teren și un părinte o lovește ca s-o trimită înapoi, adevărul iese imediat la iveală: mingea pleacă oriunde, numai unde trebuie nu. Expertul care striga indicații tactice nu nimerește nici o pasă de zece metri. Tare, nu?!
La meciuri, situația e și mai gravă. Am întâlnit echipe la care părinții de pe margine practic îl acopereau pe antrenor cu indicațiile lor. Antrenorul, copleșit, nu mai avea nici autoritatea, nici puterea să le atragă atenția că el este cel care conduce. Probabil că la acele cluburi funcționează principiul „clientul nostru, stăpânul nostru”.
Și copilul? Copilul din teren aude trei voci deodată. Antrenorul îi spune „ține poziția”. Tata îi strigă „du-te în atac!”. Mama îi strigă „pasează!”. Pe cine să asculte?! Pe nimeni. Se blochează. Și nu e deloc cum trebuie.
Vorba „părinții îi strică pe copii” se aude des și, din păcate, este adesea adevărată. Este echivalentul modern al expresiei „n-ai cei șapte ani de acasă”.
Cazul Pancu – Șucu: același fenomen, la nivel profesionist
Subiectul acestui weekend a fost, din nou, legătura delicată dintre antrenor, jucător și părinți. Daniel Pancu, Diana Șucu și Andrei Șucu, fiul patronului Rapidului, au ocupat prima pagină a discuțiilor din fotbalul românesc.
Totul a pornit de la declarațiile lui Daniel Pancu de după meciul cu Csikszereda, câștigat de Rapid cu 2-0, vineri, 30 octombrie, în Giulești. A urmat postarea Dianei Șucu pe Instagram, ștearsă după aproximativ două ore. Apoi a venit replica indirectă a antrenorului, tot pe Instagram.
Ce a spus Daniel Pancu despre Andrei Șucu
Întrebat despre puștiul titularizat în premieră, Pancu a fost direct: „Are nevoie de multe jocuri pentru a putea fi pregătit să joace la o echipă cum e Rapid, cu obiective.”
Și a mai spus ceva, foarte important: „I-am spus și părintelui – știți că nu e ușoară nici situația mea, e chiar foarte complicată din punctul ăsta de vedere – că nu fac decât să-l protejez.” Iar la final a venit fraza care a aprins totul: „Simți că ești Mihai Viteazul și Superman la un loc, dar nu…”
Pancu nu are nimic să-și reproșeze
Pancu nu are, în opinia mea, absolut nimic să-și reproșeze. El este antrenorul principal al echipei și are o misiune deloc ușoară. Indiferent dacă vrea sau nu, trebuie să țină cont de realitatea că joacă fiul patronului.
După golul marcat la debutul pe Giulești, pe 18 septembrie, cu FC Argeș, la câteva secunde după ce intrase pe teren, Andrei Șucu nu a mai bifat niciun minut până la partida cu Csikszereda. În acel meci, momentul a fost, teoretic, potrivit pentru a-i oferi șansa. Pancu i-a dat-o chiar din primul minut. Poate că o intrare de pe bancă ar fi fost mai potrivită, dar ocazia a fost una reală.
Jocul a fost însă șters. Tânărul a încercat, poate prea mult, să demonstreze că merită. Greșelile au venit, iar blocajul psihic a fost inevitabil. A fost schimbat la pauză. Vorbim, până la urmă, de un puști de 17 ani. Care, apropo, a spus el însuși după meci: „Nu am de ce să mă grăbesc, am 17 ani.”
Știu ce zici: „Pancu putea să tacă. De ce să-l expună public?” Dar, nu! A fost întrebat și a răspuns cinstit. N-a umflat un puști cu laude goale. Și a spus clar că face un singur lucru: îl protejează. Asta e treaba unui antrenor.
Reacția Dianei Șucu: normală, dar greșit plasată
Postarea Dianei Șucu a fost, în esență, reacția unei mame. Atât. A scris despre două torturi din frigider și despre dorința unui copil de a gusta: „Nici măcar o felie. Doar o îmbucătură mică, atât cât să-i simți gustul”. Și i-a răspuns, fără să-l numească, lui Pancu: „Copiii noștri nu visează cu toții să fie Mihai Viteazul ori Neil Armstrong.”
Nu poate fi interpretată ca o analiză profesionistă despre cum trebuie încurajat un jucător de fotbal. Metafora cu torturile și îmbucătura sună frumos, dar fotbalul nu este balet, dans sau un sport „boem”. FOTBALUL NU IARTĂ. Aici nu există timp infinit pentru cocoloșeli și răbdare nelimitată – așa cum, din păcate, se întâmplă uneori la Rapid cu Timotej Jambor (dar asta este o altă discuție).
Replica lui Pancu a venit scurtă, pe Instagram, cu un citat pus de obicei pe seama lui Aristotel, dar care, în realitate, îi aparține lui Elbert Hubbard: „Există un singur mod de a evita critica: fă nimic, spune nimic și fii un nimic”. Fără nume. Fără adresă. Dar toată lumea a înțeles.
Regula de aur, de la copiii de 8 ani până la Superliga
În fond, totul a pornit de la o evoluție modestă a unui jucător. Atât. Dacă părinții vor să-l încurajeze, pot face asta acasă. Public, mai ales când ești patronul clubului, temperanța este obligatorie.
Vezi tu, regula de la clubul copiilor de 8 ani e aceeași cu cea de la Rapid. Doar mizele diferă. Acolo, părintele care strigă de pe margine îi ia antrenorului vocea. Aici, mesajul de pe Instagram îi ia antrenorului autoritatea. Și în ambele cazuri, cel care pierde cel mai mult e copilul.
Părintele încurajează acasă. Antrenorul antrenează pe teren. Copilul joacă. Fiecare cu treaba lui. Cu asta basta.
Capul sus, Andrei!
Capul sus, Andrei! Ia totul în piept și vei ieși mai puternic. Ascultă-l pe Pancu. Antrenorul te apreciază ca jucător – altfel nu ajungeai nici în lot, nici în cantonamente. Pancu nu este genul care face favoruri.
Iar dacă mama ta s-a gândit la Kipling, hai să-l luăm până la capăt. Cum ar zice Rudyard Kipling, în poemul „Dacă”: „Dacă poți întâmpina Triumful și Dezastrul / Și-i poți trata pe-acești doi impostori la fel”. Versurile astea stau scrise deasupra intrării jucătorilor pe Centre Court, la Wimbledon. Golul cu Argeșul a fost Triumful. Repriza cu Csikszereda a fost Dezastrul. Amândouă sunt impostori. Adevărul e la antrenament, a doua zi dimineață.
Hai, Rapid!
Surse: GSP – declarațiile lui Daniel Pancu după Rapid – Csikszereda (30 octombrie 2026); GSP – Andrei Șucu, la flash-interviu; Ziare.com – Rapid – Csikszereda 2-0, echipele; Golazo – Andrei Șucu, prima repriză ca titular; Golazo – Rapid – FC Argeș 3-1 (18 septembrie 2026); Digi Sport – postarea Dianei Șucu, ștearsă după două ore; ProSport – replica lui Daniel Pancu (31 octombrie 2026); Quote Investigator – originea citatului „fă nimic, spune nimic…”; Rudyard Kipling, „If—” (Poetry Foundation); Centre Court, Wimbledon.
Mihai Leasă
