Știu ce zici. Iar despre dreptate? Ce să mai spui nou despre un lucru pe care toată lumea îl cere și pe care puțini îl fac?
Ai dreptate. Nu am nimic nou de spus. Dar am ceva vechi, foarte vechi, care trebuie spus din nou. Pentru că nedreptatea nu e doar o greșeală. Nu e doar un accident. Cea mai urâtă nedreptate e aceea făcută cu bună știință. Cu ochii deschiși. Cu pixul în mână. Cu zâmbetul pe buze.
Despre ea vreau să vorbim azi. Și despre noi.
Dreptate și nedreptate: diferența dintre greșeală și rea-credință
Toți greșim. Judecăm pripit, ne scapă un cuvânt, nu vedem tot tabloul. Asta e omenesc.
Dar e cu totul altceva când știi că omul din fața ta e nevinovat și îl lovești oricum. Când știi că actul e fals și îl semnezi oricum. Când știi că mărturia e mincinoasă și o folosești oricum.
Asta nu mai e greșeală. E alegere.
Cum ar zice Cicero, în „Despre îndatoriri”: „Dintre toate nedreptățile, niciuna nu e mai vinovată decât a celor care, tocmai atunci când înșală mai mult, se străduiesc să pară oameni de bine.”
Vezi tu, asta e capcana. Nedreptatea cu bună știință rareori vine urlând. Vine în costum. Vine cu ștampilă. Vine cu „așa e procedura”.
Exemple din istorie: nedreptăți făcute cu bună știință
Istoria e plină de ele. Îți dau patru. Toate verificate, toate cu date precise. Toate cu aceeași lecție.
1. Procesul lui Socrate (399 î.Hr.)
Atena, anul 399 înainte de Hristos. Un bătrân de 70 de ani e acuzat că nu cinstește zeii cetății și că strică tineretul. Crima lui reală? Punea întrebări incomode. Îi arăta pe cei „importanți” că nu știu ce cred că știu.
A fost condamnat la moarte și a băut cucuta. După sentință, le-a spus judecătorilor ceva ce ar trebui scris deasupra fiecărei săli de judecată. Cum ar zice Socrate, în „Apărarea” lui Platon: „Nu e greu, bărbați atenieni, să scapi de moarte; mult mai greu e să scapi de răutate, pentru că ea aleargă mai repede decât moartea.”
El a murit. Dar ei au fost prinși din urmă. De răutate.
2. Ioana d’Arc (1431 – 1456)
Pe 30 mai 1431, la Rouen, o tânără de 19 ani a fost arsă pe rug, după un proces condus de oameni care știau foarte bine ce vor să obțină de la el. Pe 7 iulie 1456, un nou proces a anulat sentința.
Douăzeci și cinci de ani mai târziu. Prea târziu pentru ea. Nu și pentru adevăr.
3. Afacerea Dreyfus (1894 – 1906)
Pe 22 decembrie 1894, căpitanul Alfred Dreyfus a fost condamnat în Franța pentru trădare, la deportare pe viață. Judecătorilor li se dăduse un dosar secret, pe la spatele apărării.
Apoi a ieșit la iveală adevăratul vinovat, maiorul Esterhazy. Ce a făcut sistemul? L-a achitat pe 11 ianuarie 1898. Iar în august 1898, locotenent-colonelul Henry a recunoscut că fabricase o probă falsă împotriva lui Dreyfus.
FALS. Cu bună știință. Cu uniformă și cu galoane.
Pe 13 ianuarie 1898, Émile Zola a publicat „J’accuse…!”. Cum ar zice Zola: „Adevărul este în mers și nimic nu-l va opri.”
Și nu l-a oprit. Pe 12 iulie 1906, Curtea de Casație l-a reabilitat complet pe Dreyfus. Doisprezece ani. Doisprezece ani din viața unui om nevinovat.
4. Iuliu Maniu (1947 – 1953)
Și la noi. Pe 14 iulie 1947, după înscenarea de la Tămădău, Iuliu Maniu a fost arestat. Pe 11 noiembrie 1947 a fost condamnat pe viață pentru „înaltă trădare”. Avea 74 de ani. Fusese prim-ministrul României.
A murit în închisoarea de la Sighet, pe 5 februarie 1953. Trupul lui a fost aruncat într-o groapă comună și nu a fost identificat nici azi. Abia în 1998, Curtea Supremă de Justiție a anulat efectele sentinței.
Patru povești. Aceeași schemă. Cineva știa. Și a ales nedreptatea.
Ce spun filosofii despre dreptate
Poate crezi că cel nedreptățit e cel mai de plâns. Socrate credea altceva. Cum ar zice Socrate, în „Gorgias” de Platon: „A face nedreptate este cel mai mare dintre rele.”
Nu să o suferi. Să o FACI.
Pentru că cel nedreptățit pierde bani, libertate, uneori viața. Dar cel care nedreptățește cu bună știință își pierde sufletul. Și asta nu se mai recuperează la Casație.
Iar pentru cei care cred că nedreptatea de la blocul vecin nu-i privește, cum ar zice Martin Luther King, în „Scrisoarea din închisoarea din Birmingham” (1963): „Nedreptatea de oriunde este o amenințare la adresa dreptății de pretutindeni.”
Ce spun sfinții: proorocul Isaia și Sfântul Paisie Aghioritul despre nedreptate
Acum, să trecem de la filosofi la cei care au vorbit cu Dumnezeu.
Proorocul Isaia avea de-a face, acum aproape 2.700 de ani, cu aceeași lume. Cu judecători cumpărați. Cu legi scrise pe măsura celor puternici. Cum ar zice proorocul Isaia: „Vai de cei ce fac legi nedrepte și de cei ce scriu hotărâri silnice, ca să îndepărteze pe cei slabi de la judecată și să răpească dreptatea sărmanilor poporului Meu…” (Isaia 10, 1-2)
Și, despre cei care întorc totul pe dos: „Vai de cei ce zic răului bine și binelui rău; care numesc lumina întuneric și întunericul lumină; care socotesc amarul dulce și dulcele amar!” (Isaia 5, 20)
Dar Isaia nu doar ceartă. Dă și rețeta: „Învățați să faceți binele, căutați dreptatea, ajutați pe cel apăsat, faceți dreptate orfanului, apărați pe văduvă!” (Isaia 1, 17)
Iar mai aproape de noi, Sfântul Paisie Aghioritul a spus-o fără menajamente. Cum ar zice Sfântul Paisie: „Toate păcatele au circumstanțe atenuante, nedreptatea însă nu are; atrage urgia lui Dumnezeu. Înfricoșător lucru! Cei care nedreptățesc își pun foc pe cap.”
Și tot el: „Cele mai multe rele ce se întâmplă sunt din nedreptăți.”
Crede-mă, după fraza asta nu mai ai nevoie de altă predică.
Șapte rugăminți: ai grijă cum te porți cu semenii tăi
Nu sunt judecător. Nici procuror. Sunt doar unul care te roagă frumos. Șapte lucruri:
1. NU SEMNA CE ȘTII CĂ E FALS. Nici pentru șef, nici pentru prieten, nici pentru o primă.
2. NU TĂCEA CÂND VEZI. Tăcerea ta e și ea o semnătură.
3. NU LOVI ÎN CEL SLAB. Bătrânul, copilul, angajatul nou, omul fără pile. Isaia îi numea „orfanul” și „văduva”.
4. NU-ȚI SPUNE CĂ „AȘA E PROCEDURA”. Procedura n-a salvat-o pe Ioana d’Arc. Nici pe Dreyfus.
5. ÎMPARTE CU DĂRNICIE. Cum ar zice Sfântul Paisie: „Dreptatea dumnezeiască este să faci ceea ce îl odihnește pe aproapele tău.”
6. RECUNOAȘTE CÂND AI GREȘIT. Repede. Nu peste doisprezece ani.
7. POARTĂ-TE CU OMUL CA ȘI CUM MÂINE AI FI ÎN LOCUL LUI. Pentru că s-ar putea să fii.
Dar dacă nu semnezi ce e fals, nu taci când vezi, nu lovești în cel slab, nu te ascunzi după procedură, împarți cu dărnicie, îți recunoști greșeala și te porți cu omul ca și cum ai fi în locul lui, ai mult mai mult de câștigat. Și tu. Și noi toți.
Pentru că dreptatea e ca într-un meci: arbitrul poate fura un fluier. Două. Un campionat. Dar tabela adevărului se întoarce mereu. Uneori după 12 ani. Alteori după 25. Alteori după 51.
Ai grijă de semenii tăi. Ai grijă cum îi judeci. Ai grijă ce semnezi. Ai grijă ce taci.
LESISMUL zilei
Nedreptatea făcută cu bună știință e ca autogolul dat intenționat: poate trece la tabelă, dar nu trece niciodată la conștiință.
Să ne-auzim cu bine!
Surse: Isaia 1, Isaia 5, Isaia 10 (Biblia Ortodoxă, ediția sinodală); Cuviosul Paisie Aghioritul, „Cuvinte duhovnicești I – Cu durere și dragoste pentru omul contemporan”, cap. 4, „Nedreptatea este un mare păcat” (Evanghelismos); Doxologia – Cuvinte duhovnicești III, „Nevoință duhovnicească”, pp. 106-107; Platon, „Gorgias” 469b; Platon, „Apărarea lui Socrate” 39a-b; Cicero, „De Officiis” I, 41; Martin Luther King, „Letter from Birmingham Jail”; Émile Zola, „J’accuse…!”; Cronologia afacerii Dreyfus; Arhivele Naționale ale Franței; Britannica – Ioana d’Arc; Memorialul Sighet – Iuliu Maniu; Casa Memorială Iuliu Maniu – situația juridică.
Dragoș Leasă
