Despărțirea dintre Costel Gâlcă și Rapid continuă să producă tensiuni și să scoată la iveală detalii despre finalul mandatului fostului antrenor din Giulești.
Gâlcă și trei membri ai staffului său, Dumitru Uzunea, Ciprian Prună și Marius Francisc, au reclamat Rapidul la Comisia Națională pentru Soluționarea Litigiilor din cadrul FRF pentru salariile restante din ultimele trei luni ale colaborării.
Rapid nu i-a plătit ultimele trei salarii
Costel Gâlcă solicită plata salariilor aferente lunilor martie, aprilie și mai. Victor Angelescu a confirmat că situația este cunoscută la nivelul clubului și că întârzierea plăților nu a fost accidentală.
„Este o chestie pe care o știam și putem spune, în ghilimele, că ne-am dorit acest lucru. O să fie plătit, dar la momentul potrivit.”
Întrebat dacă Rapid a dorit astfel să îl sancționeze pe fostul tehnician, Angelescu a respins ideea unei pedepse, dar a recunoscut că amânarea plăților a fost o decizie asumată.
„Nu pedepsim pe nimeni. E ceva ce știam și e asumat.”
În același timp, președintele Rapidului a transmis că Gâlcă își va primi banii.
„100% o să-și ia banii pentru că așa e normal. Au fost alte priorități în momentul de față.”
Dan Șucu, extrem de dezamăgit de Costel Gâlcă
Din informațiile prezentate în emisiunea Fanatik SuperLiga, relația dintre Costel Gâlcă și conducerea Rapidului s-ar fi deteriorat serios spre finalul colaborării.
Horia Ivanovici a susținut că Dan Șucu ar fi fost profund dezamăgit de fostul antrenor și de modul în care acesta s-a comportat în perioada despărțirii de Rapid.
„Dintre toți antrenorii pe care Rapidul i-a avut în era Șucu, patronul clubului s-a exprimat în felul următor: «Niciodată în viața mea nu vreau să mai aud de Costel Gâlcă. Este cea mai mare dezamăgire din punct de vedere uman pe care am avut-o de când am intrat în fotbal».”
Este important de precizat că afirmația îi aparține lui Horia Ivanovici, care a relatat poziția pe care i-o atribuie lui Dan Șucu. Nu este o declarație publică făcută direct de acționarul Rapidului.
Conducerea Rapidului consideră că Gâlcă a avut libertate totală
Nemulțumirea șefilor din Giulești ar fi fost alimentată și de percepția că Gâlcă a beneficiat de condiții foarte bune pentru a-și desfășura activitatea.
În timpul mandatului său, tehnicianul a vorbit în mai multe rânduri despre problemele lotului și despre limitele pe care le avea în privința transferurilor. Din perspectiva conducerii, însă, situația ar fi fost diferită.
Horia Ivanovici a explicat cum ar fi văzut Dan Șucu și Victor Angelescu colaborarea cu fostul antrenor:
„Rapidul l-a pedepsit pe Gâlcă, prin cele trei salarii neachitate. A fost pedepsit pentru atitudinea lui. De ce au fost supărați și Șucu și Angelescu? Pentru că ei consideră că Gâlcă a fost antrenorul care a avut cele mai bune condiții și nimeni nu l-a deranjat un an de zile. Adică chiar a putut să-și facă meseria.”
Aici apare una dintre principalele rupturi dintre cele două părți. Gâlcă a vorbit despre problemele pe care le-a întâmpinat la Rapid, în timp ce conducerea clubului consideră că fostul tehnician a avut suficientă libertate și condiții pentru a-și îndeplini obiectivele.
Gâlcă și Rapid se întâlnesc acum la Comisii
Costel Gâlcă a plecat de la Rapid după un sezon în care echipa nu și-a atins obiectivul european. Ulterior, conflictul a ajuns în plan juridic, fostul antrenor solicitând oficial plata restanțelor salariale.
Faptul că Gâlcă și trei dintre foștii săi colaboratori au apelat la Comisia Națională pentru Soluționarea Litigiilor arată că despărțirea de Rapid este departe de a fi fost una lipsită de tensiuni.
Clubul susține că își va achita obligațiile financiare față de fostul antrenor. În schimb, declarațiile apărute după despărțire arată că ruptura dintre Costel Gâlcă și conducerea Rapidului a depășit cu mult zona strict sportivă.







Ce semeni aia culegi. Ce argumente avea Urechilă să-l aleagă antrenor ratatul pe Gâlcă?
Pardon de greseli si va rog să citiți FRF nu LPF.
Vă spun de la început că nu l-am suferit pe Galcă. Nici palmaresul (la FCSB a avut un noroc chior, in rest nimic), nici comportamentul ca om, nici (in)capacitatea pedagogică nu-l recomandau.
Dar raportat la contract, ceea ce i-au făcut e o mitocanie românească și într-un contract comercoal, dacă nu se justif>ca intarzierea unei plăti, plătești penalități. Iar din declaratia pokeristului că „am avut alte prioritati” e clar că au vrut să-l pedepsească pentru ceva ce nu era trecut la penalități in contract. Pe el și pe colaboratori. LPF ar trebui să stabilească ea cuantumul penalităților și un termen. Ăsta e comportament de cioban care se crede „stăpân” iar angajații sunt „slugi” expuse arogantelor actionarului. Uite d’aia imi plăcea mie cum isi făcea contractele Piturca, cel care nu se lăsa călcat in picioare de patroni.