Până aseară, lista mea de sportivi preferați avea două nume care poate nu apar în mod obișnuit într-un asemenea top: Jessica Pegula și Ema Navarro.
Nu doar pentru tenisul pe care îl joacă. Ci pentru ceea ce reprezintă.
Ambele provin din familii cu averi uriașe. Părinții lor le-ar fi putut oferi o viață în care munca să fie, dacă ar fi vrut, doar o opțiune. O viață de confort absolut, de vacanțe interminabile, de iahturi și de zile în care singura grijă ar fi fost unde mergi mâine.
Dar ele au ales tenisul.
Au ales antrenamentele. Au ales turneele. Au ales presiunea. Au ales să piardă, să se ridice și să o ia de la capăt. Au ales o muncă incredibilă, de multe ori nemiloasă, în locul unei relaxări pe viață.
Pasiunea lor pentru tenis pare să aibă un foc care nu se stinge.
Și tocmai asta admir.
De aseară, lista are încă un nume
Andrei Șucu.
Are doar 17 ani. Drumul lui este abia la început și ar fi absurd să spunem acum că știm unde va ajunge. Fotbalul nu iartă pe nimeni, iar talentul de la 17 ani nu reprezintă o garanție pentru nimic.
Dar începutul este extraordinar.
Aseară, Andrei a intrat în Giulești și la aproximativ 30 de secunde după ce a pășit pe teren a înscris primul său gol pentru Rapid.
Nu după zece minute. Nu după jumătate de oră. Aproape imediat.
Și există ceva care îmi place enorm la povestea lui.
În momentul în care alții de vârsta lui își consumă timpul visând la următorul sezon de Nibiru, el încearcă să-și construiască propriul drum în fotbal.
Cel mai eficient om al ultimilor ani?
Poate că sună exagerat. Și, evident, este prea devreme pentru asemenea concluzii.
Dar strict în ceea ce privește începutul, eficiența lui este aproape neverosimilă.
A intrat.
A jucat.
A marcat.
În Giulești. În fața propriilor suporteri. Într-un moment în care Rapid își consolida poziția de lider.
Și poate că tocmai aici trebuie să ne oprim. Nu să-i facem statuie, cum foarte bine a spus Cristi Săpunaru, ci să observăm începutul.
Pentru că începutul contează.
Banii nu pot cumpăra pasiunea
Aici se întâlnesc, în mintea mea, Pegula, Navarro și Andrei Șucu.
Nu averea părinților îi face interesanți.
Ci ceea ce aleg să facă atunci când nu au nevoie să facă nimic.
A avea posibilitatea de a trăi confortabil fără să muncești nu este același lucru cu a avea pasiunea de a deveni foarte bun într-un domeniu.
Poți avea miliarde în familie și să alegi să stai pe iaht.
Poți avea miliarde în familie și să alegi să te trezești dimineața pentru antrenament.
Diferența nu este în contul bancar.
Este în focul din tine.
Iar dacă Andrei Șucu va păstra acest foc, dacă va accepta să muncească pentru fiecare minut și dacă va transforma presiunea numelui Șucu într-o motivație, atunci Rapid poate avea în față un fotbalist care să devină important pentru Giulești.
Poate chiar foarte important.
Drumul este lung. Foarte lung.
Nu știm unde duce.
Dar aseară s-a făcut primul pas.
Și a fost unul de povestit.
Andrei Șucu a intrat în Giulești și, după 30 de secunde, a marcat.
Uneori, fotbalul îți oferă începuturi pe care nu trebuie să le forțezi cu nicio metaforă.
Acesta este unul dintre ele.
Începutul e extraordinar.
