Rapid a anuntat decizia in cazul lui Costel Galca printr-un comunicat oficial

După ce Rapidul a ajuns la șapte puncte în spatele liderului Universitatea Cluj, s-a zvonit că mandatul lui Gâlcă (are contract până în 2027) s-ar putea încheia în perioada următoare, chiar și înainte de finalul sezonului.

Astăzi, giuleștenii au decis să emită un comunicat oficial prin intermediul căruia să pună capăt speculațiilor și să-și reafirme încrederea în Constantin Gâlcă pentru finalul sezonului, când obiectivul a devenit clasarea pe un loc de cupă europeană.

”În urma speculațiilor apărute recent în spațiul public privind o posibilă schimbare la nivelul băncii tehnice, FC Rapid își reafirmă în mod ferm susținerea pentru antrenorul principal, Constantin Gâlcă.

La nivel decizional, nu a existat și nu există nicio discuție legată de o eventuală înlocuire a staffului tehnic, iar toate informațiile vehiculate în acest sens sunt complet nefondate. Clubul nu poartă și nu a purtat până la acest moment nicio discuție privind o schimbare pe banca tehnică.

Echipa noastră este angrenată în lupta pentru îndeplinirea obiectivelor asumate pentru acest sezon, iar evaluările se vor face exclusiv la finalul competiției, într-un cadru profesionist și responsabil, așa cum este normal.

Poziția exprimată public de către președintele și acționarul clubului, Victor Angelescu, este poziția oficială și unică a FC Rapid, asumată la nivelul întregii conduceri.

În încheiere, dorim că precizăm că întreg clubul este concentrat exclusiv pe finalul de sezon, pe performanță și pe atingerea obiectivului sportiv stabilit, alături de actualul staff tehnic și de jucători”, se arată în comunicatul Rapidului.

Despre autor

1923.ro

Online inca din 2009, site-ul 1923.ro este de departe cel mai important site dedicat unei echipe fotbal din Romania.Cu un trafic lunar de peste 1 milion de vizitatori, 1923.ro este inca o dovada ca dragostea, creativitatea si disciplina aduc rezultate notabile si infrang toate obstacolele aparute in cale.Fondat de Dragos Leasa in 2009, site-ul 1923.ro functioneaza pe un principiu prin care si-a castigat milioane de admiratori: "Spune cu voce tare ceea ce simti si da posibilitatea si altora sa faca acelasi lucru".Va multumim ca sunteti alaturi de noi in aceasta calatorie minunata!

9 comentarii la „Rapid a anuntat decizia in cazul lui Costel Galca printr-un comunicat oficial”

  1. Deci un simplu suporter pătimaș cum este @Cal bătrân are curiozitatea să facă această analiză PE GRATIS, iar onor staff-ul tehnic si staff-ul administrativ… NU. Deși aceștia consumă o căruță de bani si au avantaje conexe multiple !
    Trai pe vătrai, nineacă, la F.C. Rapid 1923 S.A.

  2. @Cal batran
    Si inca o chestie: daca nu ma insel, cred ca statisticile arata ca Galca a scos tot ce se putea mai bun din lotul asta. Mai mult, n-avem cum. Nu putem. N-avem cu cine. Multumiri pentru curiozitate si statistici, sa vedem si noi in sfarsit cu cifre care e valoarea echipei.

  3. @Cal batran
    Pai, da! Cred si eu, ca se vede si din tribune si la TV. Antrenorul le face tactica, dar nu-i poate invata sa castige dueluri sau sa faca interceptii si dribblinguri. Asta avem, cu asta defilam. Deocamdata. Sa speram ca lucrurile or sa se indrepte cu un scouting mai bun.

  4. Care obiectiv? Locul 3? Ca să stoarceți câțiva euro din Conference League?
    La ce arată Rapidul, are șanse zero într-un meci european.

  5. @ Radu Liviu Nicolescu

    Mi-am aruncat si eu ochii pe statisticile de pe superliga.ro, impresia mea fiind ca jucatorii nostri nu pun osul. Las aici doar cateva:
    – la capitolul dueluri castigate, primul rapidist care apare este Dobre, pe locul 31, urmat de Keita, pe locul 48, ceea ce mi se pare absolut sinistru pentru o echipa care vrea titlul
    – la capitolul interceptii pe meci, Rapid e pe locul 14 din 16, dupa noi fiind doar Botosani si Csikszereda care, combinat cu scorul prost la dueluri castigate, inseamna ca echipa nu preseaza sus, evita duelurile, ca o echipa mica
    – dribbling-uri reusite pe meci, locul 11, ceea ce, alaturi de cele dinainte, inseamna joc plat, nu esti in stare sa destabilizezi adversarul pe nicio faza de joc
    Pentru o imagine completa, adaug locul 11 din 16 la centrari, 10 din 16 la tackling-uri.

    Am fost curios si-am bagat textul asta intr-un AI, sa vad ce parere-si face. Postez si raspunsul:
    „Rapid este o echipă fără un punct forte clar: nu domină fizic prin dueluri, nu controlează defensiv jocul prin recuperări, nu creează superioritate individuală prin dribbling și nici nu produce pericol constant din faze laterale. Concluzia corectă nu este neapărat că e o „echipă mică”, ci mai degrabă una mediocră, fără o identitate de joc bine definită. O echipă cu pretenții la titlu are, de regulă, măcar unul sau două atuuri evidente – pressing agresiv, superioritate în dueluri, creativitate individuală sau un joc pozițional clar. Din datele prezentate, Rapid nu excelează în niciuna dintre aceste direcții, iar aceasta este, de fapt, problema reală.”

  6. E n-am nimic special cu Galca. Nici pro nici contra. E un antrenor mediocru – se vede dupa tactica din timpul meciurilor. Daca il pui sa antreneze Barcelona, la jucatorii pe care-i are acolo, o sa mearga binisor, sunt convins. Ma uit la meciurile Rapidului si se vede clar lipsa de calitate individuala a jucatorilor. Pai, astia nu pot sa lege doua pase si cand aven posesia o pierdem dupa 3-4-5 pase si alea pe la centrul terenului. Cand avem 3-4 suturi pe poarta tot meciul e lucru mare. Pariez pe orice: Guardiola daca vine la Rapid, cu jucatorii pe care-i avem nu ia campionatul.

  7. Ma așteptam la genul acesta de comunicat, felicitări pentru un nou an ratat. O sa vedeți duminică ca ieșim total din orice luptă la titlu si nici loc de Europa nu prindem.

  8. Cu Gâlcă antrenor Rapidul nu termină playoff în primele patru clasate! Sper că e vrăjeală!!!
    Cel mai slab antrenor din superligă!

Comentariile sunt închise.