Dan Șucu îi spulberă pe Iorgulescu și Becali printr-un comunicat fără precedent

Dan Șucu a transmis un comunicat extrem de dur prin intermediul paginii oficiale a clubului, comunicat pe care vi-l redăm integral mai jos:

Numai în fotbalul românesc poate exista un personaj care, după ce a plimbat valize cu bani prin țară pentru a mitui jucători, se autoproclamă drept deținătorul inteligenței absolute și al bunului-simț juridic. Evident, în logica acestuia, dacă nu îi accepți abuzurile, ești lipsit atât de inteligență, cât și de bun-simț juridic.

În realitate, abuzul comis de Liga Profesionistă de Fotbal, prin președintele Gino Iorgulescu, este evident. LPF este reprezentantul intereselor economice ale celor 16 cluburi din Superligă — un patronat. Angajații ligii, inclusiv președintele Iorgulescu, trebuie să respecte regulile mediului asociativ, să fie echidistanți și să acționeze în numele și cu acordul tuturor membrilor.

Faptul că un singur club a reușit să impună, peste noapte, o modificare de regulament în timpul competiției este un abuz extrem de grav. Iar faptul că președintele ligii — angajatul nostru, al tuturor cluburilor, plătit regește — se deplasează „la palat” pentru a „pupa inelul” este pur și simplu inacceptabil.

Nu, nu cred că domnul Becali va înceta vreodată să solicite favoruri pentru clubul pe care îl deține. Problema este că președintele LPF a decis să i le acorde fără nicio consultare cu ceilalți membri. Acest lucru creează un precedent periculos. Personal, consider că domnul Iorgulescu ar trebui să își prezinte demisia de onoare din funcția de președinte, având în vedere că încrederea în dânsul a celorlalte cluburi este iremediabil compromisă.

În încheiere, țin să urez mult succes celor trei cluburi românești încă angrenate în competițiile europene. Ele reprezintă, în acest moment, întreaga noastră ligă în Europa.

Dan Șucu – acționar majoritar FC Rapid

Despre autor

1923.ro

Online inca din 2009, site-ul 1923.ro este de departe cel mai important site dedicat unei echipe fotbal din Romania.Cu un trafic lunar de peste 1 milion de vizitatori, 1923.ro este inca o dovada ca dragostea, creativitatea si disciplina aduc rezultate notabile si infrang toate obstacolele aparute in cale.Fondat de Dragos Leasa in 2009, site-ul 1923.ro functioneaza pe un principiu prin care si-a castigat milioane de admiratori: "Spune cu voce tare ceea ce simti si da posibilitatea si altora sa faca acelasi lucru".Va multumim ca sunteti alaturi de noi in aceasta calatorie minunata!