La doar o zi după mesajul lui Cristi Săpunaru, Victor Angelescu a reacționat ÎN DIRECT la ”Fotbal Club”.
”Mă interesează, interesează clubul, dar nu pot să comentez pe cine vrea să dea în judecată. Nu dă bine. Ce pot să comentez este motivul de la care a plecat (n.r. scandalul). E o chestie care nu dă bine. Pe noi ne-a afectat (n.r. scandalul cu băuturile alcoolice), s-a vorbit că clubul nu l-a mai vrut pe Cristi, a fost o chestie între club și s-a ajuns aici, ne-a afectat foarte mult asta.
Unul dintre magazioneri a plecat, iar celuilalt i s-a terminat contractul. Sunt niște lucruri care s-au întâmplat, dar care trebuie să rămână în cadrul clubului. Pe noi ne-a afectat ca și club, aceste lucruri trebuiau discutate în cadrul clubului”, a spus Angelescu, citat de digisport.ro.
Întrebat despre faptul că Săpunaru nu a primit o funcție în cadrul clubului, acționarul minoritar a dat răspunsul:
”E adevărat, am avut discuții cu Cristi pentru a rămâne în cadrul clubului. Asta a fost discuția, el urma cursurile. Am avut discuții, dar pe partea de director sportiv a fost o oportunitate că Dan Șucu e la Genoa și cei de acolo au spus că avem nevoie de cineva cu experiență. Cred că pentru noi este o mutare foarte bună cu domnul Pederzoli.
Cristi a fost destul de supărat după lucrurile care au apărut. Nu că noi nu am vrut să rămână, dar a fost destul de supărat și îl înțeleg. Noi am avut discuțiile pe partea de director sportiv, apoi a dat de înțeles că nu își mai dorește. De la acel moment a dat de înțeles că nu-și mai dorește”, a mai spus Victor Angelescu.






