Alex Dobre inainte de startul campionatului: „Sa castigam campionatul si sa ne bucuram impreuna”

Ce găsești în articol

  • Alex Dobre: "M-aș bucura din suflet să marchez din prima etapă"
  • Alex Dobre: "Costel Gâlcă are metode de pregătire plăcute"

Alexandru Dobre, a declarat, luni seara, că îşi doreşte să aibă un sezon reuşit, iar la final formaţia sa să obţină calificarea în cupele europene.

Alex Dobre: „M-aș bucura din suflet să marchez din prima etapă”

„Sper din tot sufletul să avem un sezon reuşit şi la finalul lui să ne calificăm în cupele europene. De ce nu, să câştigăm şi campionatul şi să ne bucurăm împreună. Nu mi-am fixat un număr de goluri, dar vreau să îmi îndeplinesc obiectivele alături de echipă. Dacă noi ca echipă o ducem foarte bine, atunci sigur vor veni şi golurile. M-aş bucura din suflet să marchez în prima etapă, mai ales dacă ar aduce şi victoria. Aştept cu entuziasm să înceapă campionatul, ne-am pregătit foarte bine. Vreau să începem cu o victorie în partida cu FC Argeş”, a afirmat Dobre la evenimentul de lansare a noilor echipamente ale formaţiei giuleştene.

Alex Dobre: „Costel Gâlcă are metode de pregătire plăcute”

„Noul antrenor (n.r. – Constantin Gâlcă) are metode de pregătire plăcute, dânsul comunică mult cu noi şi spun eu că împreună vom face treabă bună. Important e să avem mai multă determinare, să avem ambiţie şi să fim mai uniţi în special în momentele grele, pentru că rezultatele nu vor întârzia să apară”, a adăugat Alexandru Dobre.

Despre autor

1923.ro

Online inca din 2009, site-ul 1923.ro este de departe cel mai important site dedicat unei echipe fotbal din Romania.Cu un trafic lunar de peste 1 milion de vizitatori, 1923.ro este inca o dovada ca dragostea, creativitatea si disciplina aduc rezultate notabile si infrang toate obstacolele aparute in cale.Fondat de Dragos Leasa in 2009, site-ul 1923.ro functioneaza pe un principiu prin care si-a castigat milioane de admiratori: "Spune cu voce tare ceea ce simti si da posibilitatea si altora sa faca acelasi lucru".Va multumim ca sunteti alaturi de noi in aceasta calatorie minunata!