Rapid

Decizie DRASTICA a lui Dan Sucu in privinta lui Marius Sumudica. Ce a decis patronul

UPDATE | CLUBUL RAPID DEZMINTE INFORMATIA

„Întotdeauna, înaintea unui meci important, în mass-media apar știri care caută să destabilizeze situația de la Rapid. Nu s-a pus vreodată problema amendării antrenorului”, a declarat Dan Sucu potrivit gsp.ro, ca urmare a unui articol conforma caruia patronul l-ar fi amendat pe Marius Sumudica cu 10.000 de euro.

Ulterior, Rapid a emis și un comunicat pe site-ul oficial:

În mod nesurprinzător, primim din nou dovezi că Rapidul deranjează și incomodează. Altfel nu poate fi percepută apariția în spațiul media a unei informații total eronate, care, în mod vizibil, are ca scop destabilizarea echipei cu doar câteva ore înaintea unei partide atât de importante în vederea îndeplinirii obiectivelor clubului.

Este complet inacceptabil ca la nu mai puțin de 24 de ore după o conferință de presă în cadrul căreia domnul Victor Angelescu a reiterat susținerea pentru antrenorul echipei – Marius Șumudică, să se inventeze un alt motiv de disensiuni între conducerea clubului și acesta. De la începutul raporturilor contractuale și până în momentul de față, Marius Șumudică NU a primit din partea clubului nicio sancțiune financiară.

Relația dintre conducere și antrenor este una bazată pe comunicare deschisă și respect reciproc. Astfel de dezinformări, de care echipa noastră are parte de fiecare dată când liniștea din cadrul clubului nu este pe placul multora, nu pot fi permise și nu le vom lăsa niciodată să ne dezbine. În încheire, deși se încearcă punerea unor piedici în calea performanței și a dezvoltării Rapidului, rămânem uniți! Hai, Rapid!

– Comunicat Rapid

Stirea initiala:

Rapid ia măsuri drastice după comportamentul lui Marius Șumudică!

Conducerea Rapidului nu a trecut cu vederea acțiunile controversate ale antrenorului Marius Șumudică în urma derby-ului cu FCSB. După egalul fără goluri în etapa a 29-a a sezonului regular, tehnicianul giuleștenilor a fost sancționat cu o amendă usturătoare de 10.000 de euro. Decizia luată de Dan Șucu și Victor Angelescu vine ca un avertisment clar pentru a preveni astfel de situații pe viitor.

Ce l-a nemulțumit pe Dan Șucu?

Potrivit gsp.ro, Gesturile și declarațiile lui Marius Șumudică au stârnit nemulțumirea conducerii Rapidului. De la reacțiile sale de pe marginea terenului până la declarațiile de la flash-interviu și conferința de presă, comportamentul antrenorului a fost considerat nepotrivit pentru imaginea clubului.

Momente tensionate în derby-ul Rapid – FCSB

Mai multe episoade au atras atenția la partida disputată pe Arena Națională:

  • Minutul 70: Alex Dobre a înscris, iar Șumudică a alergat spre tribune, îmbrățișând un suporter rapidist. Bucuria a fost de scurtă durată, deoarece reușita a fost anulată pentru ofsaid.
  • Finalul partidei: Antrenorul Rapidului a fost ținta înjurăturilor venite dinspre galeria FCSB. Inițial, a ignorat scandările, însă ulterior a reacționat ostentativ, provocând adversarii.
  • Incident cu un jurnalist: La zona mixtă, Șumudică l-a amenințat pe un reporter Fanatik, afirmând că își va pierde locul de muncă.

Încercări de detensionare a conflictului

Pentru a calma spiritele, Victor Angelescu a transmis un mesaj clar, încercând să arate că relația cu antrenorul rămâne solidă:

„S-au vehiculat multe informații greșite despre relația noastră cu Marius Șumudică. Vreau să precizez că nu există tensiuni între club și antrenor.”

Șumudică a susținut la rândul său că nu există probleme între el și conducere:

„Relația mea cu Victor Angelescu este una specială. Nimeni din club nu mi-a impus vreodată un jucător sau o tactică. Vreau să punem punct acestor speculații.”

În ciuda acestor declarații, surse apropiate clubului sugerează că situația este mult mai tensionată decât se lasă să se vadă public.

Rămâne de văzut cum va evolua relația dintre Rapid și Marius Șumudică în perioada următoare, mai ales că echipa se află într-o etapă crucială a sezonului.

1923.ro

Online inca din 2009, site-ul 1923.ro este de departe cel mai important site dedicat unei echipe fotbal din Romania.Cu un trafic lunar de peste 1 milion de vizitatori, 1923.ro este inca o dovada ca dragostea, creativitatea si disciplina aduc rezultate notabile si infrang toate obstacolele aparute in cale.Fondat de Dragos Leasa in 2009, site-ul 1923.ro functioneaza de peste 15 ani pe un principiu prin care si-a castigat milioane de admiratori: "Spune cu voce tare ceea ce simti si da posibilitatea si altora sa faca acelasi lucru".Va multumim ca sunteti alaturi de noi in aceasta calatorie minunata!

S-ar putea sa te intereseze

Back to top button

Avem nevoie de tine!

Te rog deblocheaza Ad Blockerul.