Decizia clubului Rapid de a identifica suporterii care arunca cu petarde si de a-i actiona in instanta a atras reactii atat pro, cat si contra din partea fanilor.
Cea mai vehementa reactie impotriva decizei conducerii ii apartine cunoscutului pictor Paul Hitter care a publicat pe pagina sa de facebook un mesaj pe care vi-l redam integral:
Hai despre Rapidul nostru că n-am mai scris de multă vreme. Toate lucrurile se schimbă, așa este, cel mai bine este cînd se schimbă în bine. La Rapid, deși pare că lucrurile s-au schimbat în bine, ele s-au schimbat în rău. Se pierde identitatea și spiritul. S-a reușit ce nu credeam că se va reuși vreodată. Dezbinarea galeriei.
Cînd spui Rapid la ce te gîndești? La GALERIE! La nebunie! La atmosferă. La un vulcan. Îmi amintesc odată, acum vreo 20 de ani, trăgeam cu urechea la discuția, după un derby Rapid -Dinamo, dintre doi dinamoviști. Nu știau că îi ascultă o cioară ca mine. Unul fusese la meci, unul nu. Ăla de fusese zicea: băi cînd au început țiganii să cînte am crezut că se cutremură stadionul…. Ăsta este Rapidul meu. Rapidul ăla în care tot stadionul era o galerie. În care eram toți pentru unul și unul pentru toți. În care nu se stătea pe scaun. În care ne mîndream unii cu alții și înjuram împreună dușmanii din teren sau din birouri. Că așa era pe Giulești, un șpriț de vară incandescent chiar în miezul iernii.
Am trecut prin multe, pe unii oameni din galerie îi știu de cînd îmi curgeau încă mucii în barbă. De cînd mă trimiteau golanii mai mari să le iau mici, de cînd la Liga Suporterilor se bea bere și se discuta pînă tîrziu în noapte. America de Sud era în Giulești. Totul fierbinte, fierbinte rău de tot. Am urcat împreuna Golgote peste Golgote. Ultima acum cîțiva ani în urmă. Primii care au pus umărul la revenirea Rapidului, la urcatul ultimei Golgote au fost cei de jos. Cei care sunt înjurați acum.
Nu am să dau nume. Se știu, ne știm. Bătea vîntul prin tribune în Liga 5. S-au dat peste cap, au vorbit încolo, încoace, s-au rugat de diverși pe la mese, s-au umilit, au negociat, totul pentru a vedea Rapidul din nou acolo unde îi este locul, în prima ligă. Și-au pus timpul și de multe ori și banii la bătaie pentru revenirea aceasta. Au călătorit și uneori și eu alături de ei, sute de kilometri, mii de kilometri, zeci de mii de kilometri adunați pentru a aduce din nou Rapidul sus.
Au făcut și am făcut atmosferă. În fel și chip. Cu vocea, cu palmele, cu urletele, cu înjurăturile, cu caterinca și glumele, cu imnul cel mai frumos din România, cu torțe, cu petarde, cu steaguri și eșarfe. Așa ca în Champions League. Ani de zile, s-a vorbit iar despre Rapid și despre revenire. De fiecare dată cînd se vorbea despre Rapid se vorbea despre suporteri. Adică nucleul. Nucleul care a dus greul. Cei care sunt înjurați acum și blamați pentru că fac exact ceea ce știu să facă mai bine. Să ducă greul. Să facă spectacol. Să dea și cu torțe, și cu petarde, și cu ce-o mai fi. Pentru spiritul neîmblînzit al Rapidului.
Și am reușit. ÎMPREUNĂ. Toți rapidiștii. Cu tot cu torțe și petarde. Imagini și filmări cu care se mîndresc chiar și cei care ne înjură. Pentru că și Superbet folosește imagini cu galeria incandescentă a Rapidului în reclamele lor. Și cei care ne înjură au poze cu galeria în flăcări. Și filmări. Și se mîndresc cu ele în fața rivalilor. Apoi îi înjură pe cei care fac acest spectacol.
Prejudiciem clubul. Și alți rapidiști. Brusc am devenit toxici! Brusc spectacolul acesta nu mai este de dorit. Brusc, ca la un ordin, ceva ce se întîmplă de 35 de ani- sic- a devenit o nenorocire. Brusc ești mai valoros dacă stai cuminte, plătești biletul, nu te manifești decît în spiritul unei legi strîmbe, brusc ești apreciat dacă ești un aplaudac tern. Fabulos este că s-a reușit infuzia unui nou gen de suporter, care nu prea avea loc pe Giulești. Cumințeii, fătălăii. Ei nu huiduie, nu înjură, nu dau cu torțe, nu dau cu petarde. PENTRU CĂ FAC RĂU CLUBULUI! Sigur, eventual să mîncăm cît mai mulți hot-dogi la suprapreț și popcorn.
Practic o mînă de golani securiști, au pus stăpînire pe spiritul Rapidului. Și pe mințile unora dintre frații noștri din tribune. Ei nu mai văd bîrna din ochiul conducerii ci doar paiul din ochiul nostru, al ăstora nemaidoriți și nemaitolerați. Frații noștri, spălați abil pe creier s-au dat cu incompetenții de prin birouri, unii îmbătați de perspectiva unei glorii viitoare, unii mînați de invidii și meschinării, alții din neînțelegerea fenomenului. Cei care au crezut în renașterea Rapidului au devenit niște tolerați amenințați.
S-a ajuns atît de departe. Să fim amenințați de propria conducere. Vom fi filați, filmați, sifonați și apoi dați în judecată. Cred că asistăm la o premieră mondială. Pe vremuri exista sintagma RAPID- UN CLUB PRIETEN AL COPIILOR. E veche. Updateu pă 2025 e – RAPID UN CLUB PRIETEN AL SECURIȘTILOR SIFONARI. Ultimele ieșiri pe temă mă fac să cred că și arestarea lui Bocciu are legătură cu acești căcănari care cred că banii cumpără orice.
Băieții ăștia nu au înțeles cu cine s-au încuscrit pare-se. Dacă voiau liniște și pace trebuiau să se orienteze către tenis. Acolo se aruncă cu garoafe albe, lalele și porumbei albi. La fotbal este altceva. Bucuria delațiunii a pus stăpînire pe Giulești. Acest demon, cel mai mare demon de cînd știu eu Rapidul, își face de cap în casa noastră. Cei care trebuiau să ne fie aproape, să ne apere, pe noi muncitorii, clasa muncitoare, sunt primii care ne-ar călcă în picioare. Triste fantoșe cu aere de importanță. Capitaliști de cumetrie ce dau lecții de moralitate și intransigență. Transferuri spre dezastru, parcurs tîrît ca rîma, marketing spoliator, neînțelegerea locului și al oamenilor, toate sunt șterse cu buretele. Pare-se că pentru lipsa de performanță de vină suntem noi, cîțiva nebuni frumoși ai Giuleștiului.
Fraților noștri care au părăsit peluza, fraților noștri care ne spurcă și ne înjură pe unde apucă- în general pe Facebook, fraților noștri care ridică piatra să lovească în noi, nu le transmit decît atît: uitați-vă în oglindă. Dar priviți-vă bine. În ochi.
Conducerii delatoare, acestor mici viermi gata de turnătorii și sifonăreală mascată sub masca sobră a unui profesionism absent cu desăvîrșire, le fac eu o delațiune. Mă autosifonez. Nu am fost genul care să dea cu petarde. Am ținut o torță, poate două, am aprins un stroboscop. Curînd însă, voi arunca și eu cu petarde. De ce? De-al dracu. PENTRU CĂ AICI E GIULEȘTI. Cui nu înțelege…să îi dau la m**e. Aștept procesul. Maimuțoilor!
Paul Hitter
