A inceput TARABOIUL la Rapid! Scene incredibile la antrenament: „Tu ne ceri noua respect?”

In timpul analizei meciului de luni, Șumudică i s-a adresat la un moment dat lui Emmers. Antrenorul i-a reproșat belgianului pe teren, în fața tuturor, că l-a sfidat în timpul partidei, nebăgându-l în seamă atunci când i-a făcut anumite observații de ordin tactic. “E lipsă de respect să mă ignori”, i-a spus Șumudică, potrivit golazo.ro.
In acel moment, conform mai multor surse citate de site-ul mentionat care au asistat la incident, Emmers a avut o izbucnire care i-a lăsat mască pe toți. Belgianul l-a înfruntat în mod direct pe Șumudică.
“Tu ne ceri nouă respect? Tu vorbești aici de respect?! Tu, care înjuri, care ne vorbești pe la spate, care dai la presă numai lucruri urâte despre noi, tu ne spui nouă să te respectăm?! Dacă vrei respect, atunci tu ești primul cel care trebuie să oferi respect”, i-a strigat Emmers lui Șumudică.
Șumudică n-a acceptat ieșirea elevului său și l-a dat imediat afară din antrenament! Emmers l-a atenționat însă: “Eu n-o să mai tac de-aici înainte!”. Și i-a zis tehnicianului că îi va povesti patronului Șucu atât ceea ce s-a întâmplat marți, cât și alte episoade din ultima vreme.
Ulterior, oameni din club, care știau cum au stat lucrurile la antrenament, au fost șocați să vadă că în mass-media a apărut varianta conform căreia Emmers a fost exclus din antrenament pentru că s-ar fi bătut cu Braun pe teren!
Aceiași oameni din club îl arată cu degetul pe Șumudică, deocamdată sub protecția anonimatului, bănuindu-l că ar fi apelat la o diversiune.
Și anume că a lăsat să se scurgă în presă acea informație falsă referitoare la bătaia Emmers – Braun pentru ca la suporteri și, eventual, la patron să ajungă varianta conform căreia Șumudică a temperat un scandal între jucători, nu că el ar fi fost în centrul scandalului!