Mircea Lucescu ii pune la punct pe circarii din Kosovo: „Au fost penibili”
Mircea Lucescu, selecționerul României, a criticat în termeni duri decizia naționalei din Kosovo de a părăsi terenul și de a refuza să mai joace meciul de pe Arena Națională.
„Mi se pare că e ieșit din comun. Penibili au fost prin comportamentul lor. N-aveau voie să iasă de pe teren. Jocul trebuia terminat pe teren. N-aveau niciun motiv să protesteze în felul ăsta. Noi suntem sportivi și jucăm pe teren.
Au fost niște provocări evidente ale lor. Împotriva Kosovo nu s-a strigat. Este inadmisibil un astfel de comportament! N-am cuvinte. Nici nu se mai poate discuta. Când un meci de fotbal se termină în felul ăsta e o rușine pentru absolut toată lumea și un sentiment de jenă față de ei, în primul rând. Ei ca sportivi au luat această decizie. Se vede de la o poștă că erau pregătiți să facă lucrul ăsta.
Au jucat bine, o echipă bună, puternică, noi n-am avut o zi bună, am comis multe greșeli, dar se vedea că era o presiune venită din necesitatea de a obține calificarea. Am greșit de multe ori la ieșirea din apărare. A fost o chestie psihică, nu tehnică. Ne-am apărat totuși foarte bine, am avut un portar senzațional. Am avut și o bară, dar mult prea puțin față de pretențiile mele”, a spus Mircea Lucescu, la Digisport.