Rapid

Bombardierii 1998 – Comunicat important

Una din cele mai vechi brigazi din Peluza Nord, Bombardierii 1998, a postat un comunicat important pe care vi-l redam integral mai jos:

COMUNICAT !

Brigada Bombardierii, una dintre cele mai vechi brigazi din Peluza Nord, a fost, este și va rămâne adepta tradiționalismului in ceea ce priveste Galeria Rapidului.

Cu peste 25 de ani de activitate în sprijinul echipei, clubului si crezului nostru, suntem mândri că am fost una dintre primele grupari organizate din Peluza Nord, însă nu uităm niciodată că facem parte, împreună cu toți ceilalți suporteri, din marea Familie a Galeriei Rapidului.

Într-un moment poate mai delicat prin care trece Galeria, cu lovituri venite de pretutindeni, ținem să menționăm că Brigada Bombardierii nu a părăsit niciodată Peluza rapidistă.

Trecuti printr-un schimb firesc de generații, nu uitam că cei care astazi formam Brigada Bombardierii am fost crescuți și educați în spiritul traditiei visinii de către cei care ne-au fost și ne vor rămâne mentori – Petre de la Moară și Gigi Corsicanu’. Tradiție vișinie, respect pentru trecut, spirit de sacrificiu și, evident, ceea ce înseamnă luptă pură atunci când este nevoie; toate acestea de la ei le-am învățat. După un sfert de secol, ei au ales să facă un pas în lateral, nu în spate; noi insa vom duce mai departe principiile care ne-au format ca suporteri și ne-au transformat intr-o forță. Ei sunt și vor rămâne mentorii nostri și vor avea respectul nostru neconditionat.

Din spirit de solidaritate cu tot ceea ce înseamnă Rapid, echipă și suporteri, am decis ca bannerul Bombardierii să revină pe gardul Peluzei Nord, acolo unde a fost, îi este și îi va fi locul.

Timpul s-a scurs, vremurile si oamenii s-au schimbat (inclusiv sau mai ales în Club), dar noi vom rămâne adepții acelorași principii și valori care ne-au călăuzit in ultimii 25 de ani.

Rapid are nevoie de noi, Galeria are nevoie de noi. Iar noi spunem „prezent!”; suntem și rămânem aici !

HAI RAPID !

1923.ro

Online inca din 2009, site-ul 1923.ro este de departe cel mai important site dedicat unei echipe fotbal din Romania.Cu un trafic lunar de peste 1 milion de vizitatori, 1923.ro este inca o dovada ca dragostea, creativitatea si disciplina aduc rezultate notabile si infrang toate obstacolele aparute in cale.Fondat de Dragos Leasa in 2009, site-ul 1923.ro functioneaza de peste 15 ani pe un principiu prin care si-a castigat milioane de admiratori: "Spune cu voce tare ceea ce simti si da posibilitatea si altora sa faca acelasi lucru".Va multumim ca sunteti alaturi de noi in aceasta calatorie minunata!

S-ar putea sa te intereseze

Back to top button

Avem nevoie de tine!

Te rog deblocheaza Ad Blockerul.