Gigi BecaliMarius SumudicaRapidȘtiri Rapid BucureștiSuperliga

Provocat de Becali, instigat de jurnalisti, Sumudica rezista si surprinde din nou cu discursul pe care il are. Ce a declarat antrenorul Rapidului

Gigi Becali l-a provocat spunandu-i „Sa te vad acum, geniule”, cei de la Fanatik l-au instigat, dar Sumudica a rezistat si a avut un discurs echilibrat despre meciul cu FCSB de duminica.

„Este un meci greu. Este un meci despre care patronul de la FCSB a declarat că este foarte important, asta după jocul cu Dinamo, pe care l-au câștigat, și că vor continua pe aceeași linie și la meciul cu Rapid.

Probabil vor merge la Glasgow și vor juca cu fotbaliștii care au evoluat mai puțin până în momentul de față. Ne așteaptă un meci greu, plecăm cu șansa a doua din punctul meu de vedere. Este campioana en-titre. Au în ADN acest lucru. Vorbim de o echipă calificată în UEFA Europa League.

Rapid va merge acolo sa lupte, iar dacă vom avea aceeași dorința de victorie și de a demonstra în astfel de meciuri, cu siguranță că le vom pune și noi probleme.

Mergem acolo să câștigăm. Nu pot să mă duc în fața jucătorilor și să le spun că mă mulțumesc cu egalul. Nu pot sa merg și să le spun că suntem victime sigure. Trebuie să fim corecți și să spunem că FCSB în momentul de față vine după o serie de rezultate pozitive, cu victorii, și sunt mult mai sudați.

Gigi Becali nu este antrenor. El este conducătorul clubului, este pe același palier ca și domnul Șucu. Nu cred că am un război cu domnul Becali sau ce face dânsul. Eu consider că antrenorii de la FCSB sunt Elias Charalambous și Mihai Pintilii”, a spus Marius Șumudică pentru fanatik.ro.

1923.ro

Online inca din 2009, site-ul 1923.ro este de departe cel mai important site dedicat unei echipe fotbal din Romania.Cu un trafic lunar de peste 1 milion de vizitatori, 1923.ro este inca o dovada ca dragostea, creativitatea si disciplina aduc rezultate notabile si infrang toate obstacolele aparute in cale.Fondat de Dragos Leasa in 2009, site-ul 1923.ro functioneaza de peste 15 ani pe un principiu prin care si-a castigat milioane de admiratori: "Spune cu voce tare ceea ce simti si da posibilitatea si altora sa faca acelasi lucru".Va multumim ca sunteti alaturi de noi in aceasta calatorie minunata!

S-ar putea sa te intereseze

Back to top button

Avem nevoie de tine!

Te rog deblocheaza Ad Blockerul.