„Forza Rapid! Altceva nu stiu”, a spus Albion Rrahmani cand a fost intrebat ce stie in limba romana.

Kosovarul a transmis prin AS.ro ca Rapidul e ca o familie pentru el si ca ii multumeste patronului Dan Sucu pentru tot.

„Mereu îmi voi aminti de acest moment, de transferul de la Rapid, și vreau să-i mulțumesc din nou lui Dan (n.r. Dan Șucu), a făcut multe pentru mine. Sunt o echipă bună, trebuie doar să aibă încredere în ei.

Sper să obțină ceva în acest an, pentru că sunt băieți grozavi, o echipă bună. A fost visul meu să joc în Champions League, acum e o realitate. Acum îmi trăiesc visul. Îmi voi aminti de totul din România, a fost un pas foarte bun pentru mine să merg acolo.

Sunt ca o familie pentru mine, o să-i susțin și mă voi uita la meciurile lor. (N.r. Ce cuvinte ai învățat în limba română) Forța, Rapid! Altceva nu știu să spun”, a declarat Albion Rrahmani, conform sursei citate.

Transferul lui Albion Rrahmani la Sparta Praga a inclus și o serie de bonusuri de performanță care ar putea aduce Rapidului încă un milion de euro. Victor Angelescu, acționarul minoritar al clubului Rapid, a confirmat că dacă Rrahmani își va continua evoluțiile bune și echipa sa va atinge anumite obiective, bonusurile din contract ar putea aduce o sumă suplimentară: „Toate bonusurile ajung la un milion de euro. Nu trebuie să câștige Champions League pentru ca Rapid să primească acești bani,” a declarat Angelescu la Digi Sport.

Totusi, cireasa de pe tort in acest transfer o reprezinta procentul de 15% pe care Rapid il detine dintr-un viitor transfer. Procent care, daca Rrahmani o tine tot asa, va aduce o suma uriasa in conturile clubului.