Actul I: Negustorul Încercat
Ascultați, o muritori, povestea ce-o să vă spun,
De negustori și pânze-n Bucureștiul de demult.
În anul o mie nouă sute douăzeci și trei,
Pe Lipscani, un magazin de vise sta ascuns.
Intră Nea Gică, un bărbat de cincizeci și opt de ani,
Cu mâini asprite de muncă, dar ochi blânzi ca mătasea.
Fiecare fir și țesătură le cunoștea ca pe copiii săi,
Un maestru al meșteșugului său, aspru, dar blând.
Dar iată! Fiul său, Ion, un bărbat de treizeci și opt de ani,
Inima călătoare a negoțului lor, și îndrăzneț, și isteț.
Prin ținuturile României, căuta cea mai aleasă marfă,
Să umple rafturile cu stofe fără egal.
Actul II: Călătoria la Brașov
Spre Brașovul cel frumos, pașii lui Ion l-au purtat,
Să se-ntâlnească cu Ilie, un negustor posomorât.
Vestit pentru mărfuri de calitate supremă,
Și prețuri atât de mari că te-apucă durerea.
Ion (intrând în prăvălia întunecată a lui Ilie):
„Salutare, neguțătorule! Zvonul spune că aici
Se află cea mai minunată pânză din tot ținutul.
E adevărat ori doar vorbe-n vânt?”
Ilie (privind cu o sprânceană ridicată):
„Adevăr grăiești, străine, dar frumusețea
Are prețul ei, mai scump ca aurul curat.”
Ion (atingând pânza visinie):
„Într-adevăr, o minune e această țesătură!
Dar știi și tu, vremurile-s grele pentru toți.
Care-i ultimul preț ce mi-l poți oferi?”
Ilie (încrucișându-și brațele):
„Treizeci de lei metrul, nici un bănuț mai puțin.
Acesta-i prețul și nu-l voi coborî.”
Ion (oftând adânc):
„Suntem amândoi oameni ai negoțului.
Ce zici de douăzeci și cinci? E drept pentru amândoi.”
Ilie (privindu-l pe Ion fix în ochi):
„Ești iscusit la tocmeală, dar pânza asta-i unică.
Douăzeci și opt, și batem palma acum.”
Ion (zâmbind șiret):
„Douăzeci și șase, și-ți jur pe barba tatălui meu
Că voi reveni pentru mai multe cumpărături.”
Ilie (după o clipă de gândire):
„Fie! Douăzeci și șase. Să fie într-un ceas bun!”
Actul III: Întoarcerea Triumfală
La câteva zile după ce Ion s-a întors în București,
Prăvălia lui Nea Gică gemea de mușterii curioși.
Pânzele aduse din Brașov străluceau în vitrine,
Atrăgând privirile tuturor trecătorilor.
Într-o dimineață liniștită, când soarele abia răsărise,
Ușa magazinului se deschise cu un clinchet vesel,
Și înăuntru pășește Geza, un client fidel și drag.
Nea Gică: „Salutare, Geza! Ce vânt te-aduce pe la noi?”
Geza: „Salut, Nea Gică! Ai cumva o pânză mai închisă?
Facem o echipă de fotbal și nevastă-mea ne coase tricourile.
Dar m-a rugat să nu-i aduc alb, că adună funingine la Triaj.”
Nea Gică (zâmbind și îndreptându-se spre rafturile din spate):
„Sigur, Geza! Chiar azi a adus-o Ion de la Brașov.
Dacă ai ști cât s-a tocmit pentru ea! Uite-o aici. Ce părere ai?”
Geza (privind pânza visinie cu ochii strălucind):
„E perfectă, Nea Gică! E cea mai frumoasă pânză vișinie!”
