Super atacantul gabonez Aron Boupendza s-a înțeles cu Rapid și va sosi vineri la București pentru a semna contractul cu giuleștenii.
Vã spuneam într-un articol precedent cã, din cauza egiptenilor, în cazul său s-a creat o întreagă telenovelă. Cei de la Zamalek l-au prezentat oficial, în baza unui certificat de transfer pe care ulterior l-au „scăpat” în presă, dar care spune un singur lucru: jucătorul e liber de contract după despărțirea de americani.
Își imaginează cineva că dacã Boupendza semna cu ei, nu ar fi scăpat cu și mai mult circ, surle și trâmbițe, chiar contractul semnat?
A fost doar o încercare disperată și nereușită de a descuraja Rapidul, club care nu a dat curs invitației de a participa la acest spectacol jenant, așa cum era și normal.
Impresarii fotbalistului au confirmat ce am scris, iar prosport.ro a publicat mesajul lor în care îi acuzã pe egipteni de viclenie.
VV Consulting, agenția franceză responsabilă de jucătorul gabonez, a confirmat pentru publicația egipteană mai sus amintită că Bubenza nu va ajunge sub nicio formă la Zamalek și că înțelegerea nu a avut loc niciodată.
Agenția a indicat că șansele ca tranzacția să se finalizeze sunt nule, mai ales după discuțiile cu Clubul Zamalek din ultimele ore. VV Consulting a transmis că Bubendza a semnat doar un acord contractual neobligatoriu cu echipa egipteană, iar cartea verde a fotbalistului a ajuns în posesia clubului în baza înțelegerii cu Asociația Americană de Fotbal.
VV Consulting a mai precizat că Zamalek a apelat la metode pe care le-a catalogat ca fiind viclene, deoarece l-a exclus total pe jucător din primele negocieri.
De-abia așteptăm să vedem noua față a Rapidului, care sperăm cu toții să fie pe măsura priceperii, visurilor și dorințelor lui Marius Șumudică, omul datorită căruia jucători pe care s-au plătit zeci de milioane de euro vin la Rapid!






