Patronul FCSB-ului a intrat în direct și l-a întrebat pe moderatorul emisiunii dacă a fost ”retrogradat”, cu referire la faptul că ediția din 17 septembrie a Fotbal Club a început la ora 15:00, nu seara, cum se întâmpla de obicei. A urmat un dialog presărat cu hohote de râs, redat de digisport.ro.
Gigi Becali și Radu Naum, dialog amuzant în direct
Gigi Becali: ”Ce-a făcut, te-a retrogradat?”.
Radu Naum: ”Cine?”.
Gigi Becali: ”Pe tine te-a retrogradat DIGI?”.
Radu Naum: ”De ce?”.
Gigi Becali: ”Păi, faci la ora asta emisiune?”.
Radu Naum: ”Când vine Liga Campionilor peste noi… Facem loc, facem loc, ei sunt pe primul loc, sigur. O să vedeți toată săptămâna, toți colegii, retrogradați”.
Gigi Becali: ”M-am gândit, tocmai pe Naum, care e numărul 1 la DIGI, să-l retrogradeze? Mă gândeam cine știe ce prostie o fi făcut”.
Radu Naum: ”Exact. Doamne ferește, cum să se întâmple așa ceva? Fac eu prostii multe, dar…”






