„Regele” a ținut să lămurească pe toată lumea despre suma încasată Grameni, după ce s-a zvonit că ar fi primit aproape 1,5 milioane de euro pentru jucătorul crescut la academia de la Ovidiu.
Gheorghe Hagi a negat speculațiile cum că ar fi încasat aproape 1,5 milioane de euro de la Rapid în schimbul lui Constantin Grameni, mai aproape de cota jucătorului pe site-ul de specialitate Transfermarkt.
„Jucătorii buni au avut oferte şi, dacă ei au fost de acord şi au vrut să plece, noi ce să facem? La Grameni şi Popescu au venit ofertele la sfârşitul perioadei de transferuri, nu la început. Nu am avut 10-15 oferte şi am ales una. Nu! O singură ofertă a fost pentru fiecare şi nu aşa pe bani mulţi cum s-a scris.
Sunt 400.000 euro la Grameni plus procente. Zic suma, pentru că au bătut câmpii şi nu e normal să fie aşa o discrepanţă între suma scrisă şi cea reală. De fapt, au fost de 400.000 euro, plus 30% dintr-un viitor transfer.
Conducerea noastră trebuia să dea un răspuns, bani mai pot veni dacă Grameni va excela. Atât a fost oferta, nu a fost alta, iar clubul a acceptat, pentru că trebuie să vindem ca să ne plătim salariaţii”, a declarat Gică Hagi, potrivit prosport.ro.






